| Emanulass a întrebat:

Salutare TPU Există ceva legii în care vecini să-mi impună Ce și cum sa fac in ograda mea De exemple eu am cosit la motocosa cică le sare în curte ceea ce nu s-a întâmplat. orele nu erau cele pentru liniște adică nu am deranjat liniștea?

9 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu exista asemenea legi dar prin ceea ce faci nu trebuie sa deranjezi prea tare vecinii, daca o faci poti fi amendat, conform L.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, rep. in 2020, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 2
   Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
25) tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
  26) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22, 00-8, 00 şi 13, 00-14, 00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;"
Nu cred ca s-ar aplica pct.25, ai dreptul sa-ti cosesti iarba din curte/ograda, dar s-ar aplica pct.26, daca o faci in interiorul orelor de liniste.

Bula
| Bula a răspuns:

Ai grija sa nu-ti sara iarba taiata in curtea vecinului!
Pentru asta este nevoie d motocoasa pe care este aparatoare montata.

| Simpatic a răspuns:

Sa iti impuna nu ar avea cum sa te traga de urechi da pot.
Mai ales daca chiar iarba de la tine a ajuns la ei, desi nu prea stiu cum, dar in lipsa unor elemente vizuale eu zic ca cel mai bine este ca unii utilizatori sa nu isi dea cu parerea tragand conclusii nepertinente, de ce? pentru ca nu toti intre case au garduri de 3 metri inaltime si distanta intre casa si gard de cativa metri buni...de asta zic!
Nu stim, nu ne dam cu parerea daca iarba chiar a sarit sau nu! Ca posibilitate exista!
Nimeni nu ar vrea sa faca curat dupa altul.
Tu ai vrea sa stergi uleiul de masina dupa mine daca eu as schimba uleiul la mine in curte dar cumva ar ajunge pe aleea ta?
Nu judecati sa nu fiti judecati iar ceea ce faceti pentru voi sa nu afecteze si pe altul.
Pe langa asta aceste motocoase fac zgomot infernal, dar asta e altceva.

| Violleta2022 a răspuns:

Nu exista asa ceva, fiecare isi tunde iarba cum vrea. Nu mai sta de vorba cu taranii care nu au habar, ca nu au ei de ce sa faca legi in curtea ta.
Iarba taiata nu sare singura gardul, in curtea lor.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Nu există.

| Frank51 a răspuns:

Nu există, ai niște vecini de nota 100, probabil urmează să-ți facă pană la mașină și să-ți omoare câinele. Tipic.

| StoicAnalysis a răspuns:

Nu-i baga in seama. Fa-ti treaba si lasa-i sa latre.

| Drake21 a răspuns:

Codul vecinului, Legea 5.91 : daca o ploaie torentiala, furtuna sau uragan deniveleaza terenul si 1cm de pamant se pierde : trebuie masurat terenul din nou, se reface gardul si se recapita acel 1cm

| BossuCatalin a răspuns:

Da