In cazurile penale e bine sa ai un avocat care se si ocupa de asemenea dosare. Sa stii ca nu orice avocat se baga si la cazuri penale, deoarece si acestia, de regula, se specializeaza pe tipuri de spete.
In materie penala sunt foarte multe chichite pe care nu ai cum sa le cunosti.
"sau e nevoie de avocat la orice dosar penal?"
asta e raspunsul, chiar ar trebui sa ii spui militianului de rahat BOLSEVIC, care iti spune ca daca, ceri avocat atunci arati vinovat sa se duca si sa faca secz cu el insusi... a.n.a.l., AI DREPTUL LA UN AVOCAT, de asemenea, AI DREPTUL ca militienii nenorociti sa nu te manipuleze psihologic in timpul interogatoriului si apoi sa te condamne nevinovat, au fost cazuri IN DRACI!
Mai pe scurt, am un dosar penal pentru ca am co dus un moped neînmatriculat și ma gândeam sa întreb pana se mai clarifica situația
Nu chiar la orice
art. 90 codul de procedura penala
Articolul 90
Asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Asistența juridică este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;
c) în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Intr-un cuvant, ia-ți avocat, mai bine decat sa te aperi singur
anonim_4396 întreabă:
SilentRain întreabă: