Conform Codului civil, in lipsa copiilor si sotului supravietuitor, mostenirea revine fratilor/surorilor si parintilor decedatei (daca mai traiesc), cotele fiind urmatoarele, citez:
"ART.978. Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, după cum urmează:
a) în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
b) în cazul în care la moştenire vin 2 părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate."
Mentionez ca ascendenti privilegiati sunt parintii decedatei iar colaterali privilegiati fratii/surorile acesteia.
Nu spui pe ce linie ti-a fost matusa decedata, respectiv din partea tatalui sau a mamei. Daca tatal/mama ta traieste atunci el/ea va mosteni. Daca a murit inaintea matusii decedate atunci voi nu mosteniti nimic.
Normal se imparte intre frati sau mostenitorii acelor frati. Daca a avut 9 frati, se imparte in 9 parti egale, iar daca un frate este decedat, partea lui este impartita egal copiilor lui. Daca el a avut 3 copii, fiecare copil ia a 3-a parte din partea cuvenita lui, adica a 3-a parte dintr-a 9-a. Deci un frate al decedatului mosteneste 1/x din avere, iar copilul unui frate decedat al decedatului mosteneste 1/(xy).
Daca exista acord intre mostenitori, imparteala se poate face si altfel, se intacmesc acte la notar, sau se face prin proces civil, si rezultatul este de obicei inatacabil.
Aha. mersi foarte mult dar daca ai putea fii mai explicit ar fi super bine. ia fii atent te rog. deci mostenitorii suntem in numar de 5 dintre care o sora deai raposatei si 4 nepoti. sora ei a spus ca ea are dreptul la jumatate din mostenire iar noi cei 4 nepoti sa impartim cealalta jumatate. este corect asa multumesc
Din ce ai spus lui zenithf rezulta ca parintii decedatei nu mai traiesc. Totusi nu spui daca mai traiesc tatal sau mama ta, respectiv cel care a fost frate sau sora cu decedata.
Nepotii mostenesc numai daca parintele care a fost frate/sora cu decedata a decedat dupa aceasta. Daca a decedat inainte sau este in viata nepotii nu mostenesc nimic dupa matusa.
Colateralii privilegiati (fratii/surorile decedatei) mostenesc in parti egale.
Mie mi se pare corect cum a zis ea, dar vezi ce zice domnul avocat, ca numai daca parintele vostru (fratele sau sora ei) a murit dupa ce a murit matusa voastra, numai atunci primiti partea de mostenire ce se cuvinea lui.
Daca isi sutine hotararea aceasta, atunci matusa voastra este un om cinstit si respectabil.
Am citit si eu si am vazut ca mostenitorii primari ii indeparteaza de la mostenire pe cei mai indepartati. Legal, dar nu mi se pare corect. Multumesc pentru corectie.
Decedata nu are decat o sora in viata atat, nu avea sot copii nimic.
In acest caz numai sora sa este mostenitor.
Classiffied întreabă: