Se da povestea urmatoare: ea, fata batrana (nemaritata) cu un nume ciudat (Branza) gaseste un baiat cu 16 ani mai mic, care ii cere sa se casatoreasca. Ea e constienta ca nu va dura. Dar ii place numele lui. Si, dintr-o joaca, ar vrea sa faca pasul. E constienta ca in scurt timp urmeaza un divort, dar tentatia preluarii numelui e mare. Ce documente trebuie sa incheie, astfel incat el (chiar si ea) sa nu profite/ intre in posesia bunurilor, in cazul unui eventual divort?

Pararea mea este sa-si schimbe numele de familie pe cale administrativa, este mult mai simplu si fara urmari fata de o casatorie.
Daca chiar vrea sa se casatoreasca atunci poate incheia o conventie matrimoniala, alegand regimul matrimonial al separatiei de bunuri, conform Codului civil, citez:
"SECŢIUNEA a 3-a.Regimul separaţiei de bunuri
  ART. 360.Regimul bunurilor
  (1) Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.
  (2) Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.
  ART. 361.Inventarul bunurilor mobile
  (1) La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire.
  (2) Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri.
  (3) În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.
  (4) În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor.
  (5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.
  ART. 362. Bunurile proprietate comună pe cote-părţi
  (1) Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii.
  (2) Dovada coproprietăţii se face în condiţiile art. 361, care se aplică în mod corespunzător.
  ART. 363.Folosinţa bunurilor celuilalt soţ
  (1) Soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaţiile unui uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute la art. 723, 726 şi 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.
  (2) Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.
  ART. 364.Răspunderea pentru obligaţiile personale
  (1) Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ.
  (2) Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
  ART. 365. Dreptul de retenţie
  La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt."
Conventia matrimoniala se incheie prin act autentificat de un notar public.