Poate sa renunte la locul bugetat si sa solicite sa plateasca taxa, daca facultatea ii permite aceasta si numai cu facultatea poate rezolva, avand invedere ca in lege nu exista o prevedere expresa si nu exista nici o interdictie legala.
Nu are nici un rost sa faca ce spui.
Daca ar vrea sa faca o a doua facultate atunci poate intra la acaesta pe loc cu taxa sau, daca reuseste pe loc bugetat, sa plateasca atunci taxa la prima facultate.
Conform art.142, alin.(6) si urm. din L.1/2011, a educatiei nationale, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„(6) O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.
(6^1) Persoana care a beneficiat gratuit de şcolarizare în cadrul unui program de studii universitare finanţate de la bugetul de stat are, în condiţiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare:
a) în regim cu taxă, dacă instituţia de învăţământ superior de stat organizează programul şi în acest mod;
b) în regim gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, în condiţiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat, integral sau parţial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanţare integrală de la buget.
(6^2) Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea, aceasta având totodată dreptul de a stabili ca plata efectivă a sumei să se realizeze şi în tranşe/rate. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.
(6^3) Cu ocazia înmatriculării persoana prevăzută la alin. (6^1) prezintă dovada că a efectuat/efectuează plata prevăzută la alin. (6^2)."
Da, dar să zicem că studentul are la prima facultate de plătit 2500 de lei pe an iar la a doua are de plătit 8200 de lei pe an. Ce pot eu să îi spun având în vedere că el așa vrea să facă?
Poate sa renunte la locul bugetat si sa solicite sa plateasca taxa, daca facultatea ii permite aceasta si numai cu facultatea poate rezolva, avand invedere ca in lege nu exista o prevedere expresa si nu exista nici o interdictie legala.
Plătește la următoarea facultate numărul de ani pe care la efectuat bugetat la facultatea anterioară.
sabin89 întreabă: