Vom avea presedinte o mizerie ca Georgescu doar daca romanii care au mai mult de un neuron valid nu vor iesi la vot. Asa ca, trebuie sa ne miscam fizicul la sectiile de votare, pentru a evita ca analfabetii functional sa stabileasca presedintele.
Am incredere ca pe langa cei 2 milioane mai sunt si oameni intregi la minte prin tara.
Imbecili exista in toate categoriile de varsta. Daca parintii tai se incadreaza in categoria asta, nu e vina mea.
Să sperăm că românii se vor trezi și pe 8 decembrie se vor uita cu atenție unde pun stampila.
Eu consider că ce s-a petrecut duminică nu se va mai repeta dacă oamenii cu scaun la cap vor ieși la vot și vor vota pentru continuarea parcursului european al României. Iar dacă Lasconi garantează acest parcurs va fi votată de majoritatea românilor.
Sunt șanse mici, și îți pot explica.
Diaspora cu 800.000 de voturi va vota în majoritate mare Lasconi după ce toată lumea știe că Georgescu este un oligarh.
În țară, din voturile pe care le-o luat inițial, cele 2.2 milioane, deja pierde aproape jumătate, pentru că jumătate din electoratul lui erau doar neinformați. Predicția mea este așa: peste 10 milioane prezență la vot, lasconi aproape de 7 milioane, si oligarhul aproape de 3 milioane.
Restrictii vor fi oricum, fiindca datoria arii este uriasa.
Situatia se datoreaza lipsei de disciplina, care se invata in cei 7 ani de acasa, precum si in cadre unde se invata disciplina (cum este si armata).
Inainte de anii "90 s-a facut armata si aceea perioada a schimbat foarte mult mentalitatea celor inrolati.
Armata nu inseamna neaparat razboi, ci un pas de educare pentru viata.
Așa am văzut pe tiktok sute de comentarii, asa aud la muncă zeci de colegi, asa aud pe strada oamenii care nu vor să ajungă președinte un oligarh, dar oricum nu ne culcăm pe o ureche, ieșim la vot.
Fii serios, nu exista nici o sansa de comunism, chiar daca Georgescu ar ajunge presedinte, desi eu nu cred.
Comunismul a murit pentru totdeauna, Romania nu va iesi niciodata din nato, ue fiti fara griji, cum sa iasa din ue saracile europei, ultimi din europa cu 6 milioane plecati in europa
anonim_4396 întreabă: