Prin OG 10/2015, privind Loteria bonurilor fiscale, a fost md. si compl. OUG 28/1999, citez:
"(10^1) În cazul în care operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) refuză emiterea şi înmânarea bonului fiscal clientului, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (8), acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia."
"(11) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil un anunţ detaliat de atenţionare a clienţilor cu privire la obligaţia respectării dispoziţiilor prevăzute la alin. (9), (10) şi (10^1). Modelul şi conţinutul anunţului se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice."
Consider ca aceste prevederi sun greu de aplicat in practica si o sa fie declarate ca neconstitutionale, avand in vedere faptul ca mai intai faci plata si abia apoi primesti bonul si ca aceste prevederi incalca dreptul de proprietate.
De asemenea este greu sa dovedesti ca nu ai primit bonul, s-ar putea dovedi doar cu flagrantul, cu imagini ale camerei de supraveghere (daca exista) sau cu martori.
Sigur; magazinele care isi permit sa instaleze camere e clar ca dau acele bonuri!
Problema e de exemplu la covrigarii.Nu stiu sa fii primit vreodata bon cand am cumparat covrigi.Vanzarea e mare, din moment ce coada tot timpul
Am inteles ca exista un numar de telefon unde pot fi reclamate asemenea situatii!
Personal, nu vad comerciantul care ar afisa asemenea numere! Rar vad numarul de protectia consumatoruli de exemplu!
Nu toti comerciantii si prestatorii de servicii sunt obligati sa emita bonuri fiscale, poate ca acea covrigarie nu trebuie sa emita.
In plus, fata de primul raspuns, adaug ca prevederile citate intra in vigoare cu 1.03. 2015.
Am impresia ca avea casa de marcat.Dar ma gandesc ca nimeni nu se gandestesa ceara bon pentru un covrig de 80 de bani.Dar cum sunt sute de vanzari...
Si suna ocupat sau nu raspunde nimeni.
Si asta e posibil!
Pti dovedi foarte usor Angicuto. Prima data cand nu iti da bon, il lasi.A doua oara Faci cumparaturi de vreo cateva milioane si activezi inregistrarea pe telefon.La un eventual scandal, se inregistreaza tot.Nu are ce face comerciantul chiar daca scoate bonul de casa dupa ce pleci tu, ca dovaad in caz ca il reclami sau ceva. daca el e cu reclamatia, scoti telefonul si ii dai play.
Buna propunere, atata doar ca am telefon simplu!
Vai de tine.Precis ai si calendar din 1989 pe perete.
Si ce faci cu bonul ala? Il decontezi la nevasta? Sau cand iesi din magazin il faci ghemotoc si-l arunci pe jos, cum fac majoritatea?
Bonul sau factura sunt necesare cand cumperi ceva care are garantie! Pentru un covrig de 1 leu sa cer bon...e chiar hilar!
Protejati natura si nu mai stricati hartia!
Tu ai auzit de loteria bonurilor fiscare? Aici nu e vorba doar de mine ci de romanii interesati de asta! Oricum, romanii vor fi incurajati sa le ceara si sa le pastreze ca cine stie...
Nu e vorba doar bonul care il cer eu pe un covrig.Te gandesti ca ca mine sunt sute, mai ales in zona garilor.Si se face evaziune, nu gluma!
Daca ai observat, nu-i problema mea! Am vrut sa dezbatem acest aspect!
Si tu vrei sa castigi la loterie? Taicule...
Sunt de acord cu anumite chestii, dar ca de obicei la noi se sare calu', cum ti-am dat exemplul cu covrigul!
NU e vorba de castigul meu...e vorbesc la general!
Stiu dragule, dar e o chestiune extrem de complexa pe care nu au reusit sa o rezolve cei care trebuie, drept dovada rasul de lege pe care l-au dat! O aberatie mai mare nici ca se poate!
"Aceasta masura este una eronata, ce incalca dreptul de proprietate al operatorului economic. Indiferent de scopul corect al ordonantei de combatere a evaziunii fiscale, nu se poate dispune de proprietatea de drept a operatorului economic."
"In plus, sunt deja prea multe sanctiuni acordate pentru aceeasi fapta si amintim ca pentru vanzarile efectuate fara a se utiliza casa de marcat fiscala, cand legea impune, sanctiunea este amenda, confiscarea sumelor constatate in plus fata de registrul casei de marcat fiscale si inchiderea activitatii operatorului economic pentru o perioada de 1 - 3 luni, sanctiuni aplicate cumulativ."
Consultant fiscal Adrian Benta.
Vezi ca sunt,, draga'' (doamna)E adevarat o simpla dezabatere NU schimba lucrurile
Oricum, comerciantii au mai multa grija!
Initial am crezut si eu ca esti domn. Deci cred ca este ceva la nume, Angycuta nu Angycut, da?
In cazul magazinelor si a prestatorilor de servicii nu cred ca poti sa dovedesti ca n-ai primit bonul fiscal, dar poti, probabil, reclama ---asta, in caz ca Administratia fiscala va pune la dispozitia clientilor un telefon de urgenta.Sau, poate, ne va lamuri acel model de anunt aprobat prin ordinul minstrului Finantelor publice, care va fi afisat in toate magazinele.
In privinta localurilor(restaurante,, baruri, cafenele etc) este mult mai simplu: consumi si daca la plata nu-ti da bonul fiscal, pleci fara sa platesti! Responsabilii respectivului local nu mai pot chema politia in ajutor caci prin OG nr.10/2015 s-au facut modificari la un alt act normativ(OUG 28/1999) --- vezi continutul articolului 10 din actul normativ:http://www.avocatnet.ro/......scale.html
La numarul ala de telefon ma gandeam...
Treaba cu pleci fara sa platesti esti o prostie imensa. Da, il obliga pe comerciant sa dea bon fiscal dar vor aparea mii de abuzuri si nimeni nu va putea reglementa acest proces.
Nici nu pune problema si nici nu vad logica; pun marfa pe banda, mi-o scaneza, dau banul, dar bon nu primesc... ipoteic vorbind!
Mai cititi ma copii si voi! Si mai puneti si mintea aia la treaba, ca de aia o aveti!
http://www.ziare.com/......ne-1345517
Intrebarea era alta; cum dovedesc ca nu am primit bon fiscal?
Cauti sa nu cumperi de la magazinele care nu iti da bon -daca vrei neaparat bon.
Nu despre asta e vorba...Prezentam situatia cu care s-ar confrunta cetateanul de rand, din magazinele mici!
Legea aceea este o prostie romaneasca care sa incerce sa mai aduca economia gri in legalitate.
Atata s-a putut
Daca nu ti se da bon, nu inseamna ca poti pleca cu produsul gratis. Inseamna ca nu il poti cumpara. Poate i s-a stricat omului casa de marcat. Sau nu are curent. Ce poate sa faca? Opreste vanzarea doar pentru ca i s-a stricat priza? sau s-a ars siguranta?
Mai avem pana sa venim in prezent. Ca tara ma refer.
Detaiile tehnice nu se iau in calcul!
Sunt case de marcat si cu acumulatoare.Ca si un laptop, imediat ce se ia curentul trece pe baterie.Am vazut in multe maagzine case de marcat de doi lei. Exac de doi lei, la orice bon emis, i se imprastia hartia din sul.Dac vrei, esti corect si vrei sa nu ai pribleme te siguri de o casa de marcat buna.Altfel sunt scuze.
Da, tehnic sunt de toate, dar oamenii stiu sa le foloseasca? E prima intrebare.
Iar a doua intrebare: ai investi in cea mai smechera casa de marcat care iti spune si multumesc la plecare sau mai bine investesti intr-o vitrina frigorifica sau in marfa?
Eu as alege variantele ultime. Si apoi cand ai cumparat cea mai ieftina casa de marcat nu iti vine sa o schimbi daca merge. Iar daca se strica o duci la garantie.
E discutie de dragul discutiei din pacate
Daca te obliga statul nu ai ce face.Asa cum nu ai voie sa circuli cu vreo rabla pe asfalt sau oriunde.Nu e vorba de in ce vrea sa investeasca patronul magazinului, e vorba de obligatie fata de stat. Daca e obligat sa aiba casa de marcat performanta asa cum e obligat sa tina laptele la frigder, nu are ce face.Ai casa de marcat electronica, mergi mai departe, nu ai, amenda de rigoare.Numai asa se rezolva in cazuri din astea.Altfel cum? Nu e dicutti de dragul discutiei, e ceva ce se poate aplica, nu?
Salut Ramon,
Banuiesc ca stii si tu ca in viata lucrurile sunt mai complicate. Daca nu ai frigiderul din exemplul tau, e normal ca nu poti vinde lapte proaspat. Dar cred ca nimeni nu te opreste sa vinzi lapte pasteurizat.
Faptul ca ai sau nu frigider tot te lasa sa iti continui afacerea. Prin a alege ce marfuri sa cumperi. Acum nimeni nu-i chiar nebun sa vanda lapte proaspat fara frigider. Lumea nu o sa cumpere produsul si asta se traduce ca pierdere directa.
Existenta sau nu a casei de marcat, afecteaza insasi finalizarea actului comercial. Si se traduce diferit.
Obligatia fata de stat se supune si ea principiilor echidistantei si corectitudinii. In momentul in care faci legi prin care sa fortezi lumea sa pastreze bonul fiscal si apoi faci si o mare tombola, devine mult mai complicat. E doar o prostie.
Solutii alternative ar putea fi foarte bine trecerea faptei in infractiune pentru administrator sau persoanele de decizie Din cadrul firmei.
O a doua solutie ar fi limitarea incasarilor de cash, dar e mai greu de pus in practica.
O a treia solutie, dar mai greu de pus in practica, ar fi ca cineva sa primeasca sesizari si cu privire la comercianti si sa intervina. Prima sesizare sa fie remunerata.
personal cred ca conteaza mai putin daca se poate aplica sau nu. Conteaza mai mult eficienta fiscala a unei legi.
Dar cum nici unul din noi nu poate influenta asta datorita situatiilor existente si propagate in timp, continui sa raman la parerea ca este o discutie de dragul discutiei. Ca in fotbal. Cainii latra caravana trece...