Europa are resurse pentru redresare economică. Germania a fost şi va fi locomotiva economiei comunitare. Singurul lucru pe care ar trebui să-l facă ceilalţi europeni, este să gândească măcar în acest caz nemţeşte. Cheltuielile exagerate în unele domenii legate direct de buget, aparatul birocratic excesiv şi corupţia generalizată sunt piedici în calea redresării. Am rămas siderat când am citit că bugetarii greci aveau parte de 14 salarii anuale.
După mine una din condiţiile reuşitei este instituirea unui control şi legi unice la nivel european în domeniul finanţelor. Tot ce este legat de taxe, impozite etc, trebuie centralizate pe principiul monedă unică, spaţiu unificat, legi financiaro -economice unice şi instituirea unui control la nivel de comunitate (ceva de genul interpolului ).
Problema spinoasă e faptul că Statele Unite îşi coordonează individual mişcările în spaţiul economico-financiar beneficiind în totalitate de rezultatele pozitive ale progresului propriu, dar când apare o problemă în acest spaţiu efectul negativ se răsfrânge pe plan mondial, comunitatea europeană suportând la rândul ei şocul.
Cineva sub răspunsul meu a înţeles total greşit mesajul, ca de obicei. Nu am pomenit niciunde de centralizarea economiei ci de faptul că neavând legi unice în domeniul financiar iar moneda fiind unică, se lasă spaţiu de manevră profitorilor de pe piaţa financiară. Cât despre bugetari, după cum ştie tot omul şi după denumire chiar, aceştia sunt centralizaţi inevitabil, indiferent de sistemul politic.
După bună tradiţie, măgulitoare de altfel, unii useri îmi urmăresc răspunsurile mai ceva decât securitatea comunistă şi practică sistemul : răspund la răspunsul lui Arthur şi nu la întrebarea propriu zisă. Dacă nu ar scoate din context şi dacă măcar ar înţelege ceea ce spun, nu ar fi rău pentru că ar mai avea de învăţat câte ceva, dar, pentru ei ideea fixă este contrazicerea, chiar şi pe faptul că poate îmi lipseşte un i sau o virgulă în text. Menţionez că nu am resurse financiare pentru corectori, dar le dăruiesc din toată inima din dramul meu de înţelepciune.
Arthur are dreptate.Ar trebui ca Germania sa decida ce masuri trebuiesc luate si de catre ce tari.
Cineva scria mai sus : "trebuie centralizate"...
Dupa 20 de ani de la imbulzeala, iarasi ajungem la centralizare? Parca asta era in comunismul mult hulit?
Tocmai acesta centralizare fortata, aceasta economie fortata si dirijata din birou, cotele stabilite, ce si cit, cine si cum sa produca, aceste metode " economice " ale europei unite, sint metode care nu pot da randamente, sint contraeconomice. Peste asta mai vine si fmi-ul care isi impune alte " idei economice " si ...acum vedeti rezultatul.
O asemenea economie nu are sanse sa-si revina. Este imposibil.
Aceasta europa unita este un CANCER.
Practic aceasta distribuire centralizata a ectivitatii economice duce la excluderea unora de piata economica, de fortare a altora sa produca ce nu pot, duce la lipsa concurentei si in final totul duce la produse proaste calitativ si scumpe. Este ce se intimpla acum. Se fac produse de proasta calitate la preturi uriase.
Politica si vrajeala poate face toata lumea dar atita timp cit in europa economia va fi centralizata nu ne putem astepta la o revigorare.
Moartea unei natiuni, aici a unor natiuni este centralizarea politico-economica.
" După mine una din condiţiile reuşitei este instituirea unui control şi legi unice la nivel european în domeniul finanţelor. Tot ce este legat de taxe, impozite etc, trebuie centralizate pe principiul monedă unică, spaţiu unificat, legi financiaro -economice unice şi instituirea unui control la nivel de comunitate (ceva de genul interpolului ). "
Stimabile/a! iarasi atacati PERSOANA si nu raspunsul...
Citatul matale de mai sus inseamna INCLUSIV economie centralizata.
Acum se practica o economie centralizata la nivel european, economie dirijata de genul cine si cit, unde si cum. Asta este CANCERUL.
Economia socialista era mult mai buna din acest punct de vedere.
Diferentele sint vizibile si cred ca trebuie sa fi lipsit de clarviziune sa nu recunosti ca pina acum 20 de ani economia functiona, acum nu.
Acum vedem rezultatul.
Atentie! Nu vorbesc de pdl, psd, securisti sau comunisti. Mi se ---bip! Eu vorbesc de realitatea pe o traim!
Globalizarea nu inseamna decit dezastru pentru majoritatea tarilor, nu inseamna decit impartirea lumii intre saraci si bogati.
sabin89 întreabă: