Cum adica ne intoarcem la comunistii de altadata? Astia pot fi acuzati cel mult ca au pionieri, in timp ce idolul tau a fost un mare nomenclaturist, detinand in 1989 functia de director general al Navigatiei Civile... Hai sa nu mai facem glume proaste cu comunisti, ca suntem satui de democrati ca Base, Udrea, EBA, Berceanu, Videanu, Blaga, Anastase, Ritzi si toata sleahta lor.
Bineînţeles, este ultima redută în faţa loviturii de stat.
Prostimea nu-şi dă seama că nu e vorba de Traian Băsescu la acest referendum ci de validarea hoţiei, prostiei, corupţiei etc. De validarea unui adormit, chiulangiu, beţiv şi repetent şi a altui mincinos, hoţ şi plagiator fără probleme cu muritorii de rând. Aroganţa lor e maximă şi vă asigur că îi doare de noi toţi prin zonele alea neatinse de soare.
Degeaba spuneţi că există alte opţiuni, până la alegeri nu exită decât DA pentru Băsescu iar apoi puteţi vota cu cine doriţi.
Tinere, mai cu măsură, altfel rişti să ieşi puţin la plimbare.
Oare, matematic vorbind există reciproca celor susţinute de tine?
Inainte sa iti dau un raspuns vreau sa iti spun ca in ziua de astazi sunt apolitic.
Personal nu mi se pare ca daca usl a incalcat niste legi ale justitiei ca sa-l dea jos pe basescu, brusc vom ajunge in comunism cu ei. Tot dictatura poti numi si ceea ce face basescu. Personal cred ca o sa ma duc si o sa fac o caricatura pe fisa de vot pe 29, pentru ca daca usl ramane la putere atunci e rau pentru orasul meu, care e condus de finul lui basescu, deci n-o sa votez pentru saracie la mine in oras, dar nici ca sa se reintoarca basescu. Oricum exagerezi, crede-ma. Ori esti speriat de bombe ori esti spalat pe creier sa crezi ca ne reintoarcem la comunism. Si nu ma lua cu argumente gen "Crin Antonescu este un betiv drogat care chiuleste de la serviciul sau.". Deocamdata tara asta este (inca) locuita (din pacate sau din fericire) si oricum noi, poporul, nu o sa lasam sa se ajunga la asa ceva, in caz ca s-ar intampla. Asta e crezul meu, ca in ultimul ceas romanul se trezeste daca vede ca este mancat de viu, dar faza asta ca ne intoarcem la comunism e o minciuna pe care o cred doar aia spalati pe creier.
Habar nu ai ce se intampla in tara, ai auzit si tu de basescu prin carti si de comunisti de la mama ta cand iti zicea ca isi lua iaurturi pe pietre si habar nu ai ce e greul si cine a fost ceausescu'.
Stii ce te as injura acum dar ma abtin de unde sti cine sunt? de unde sti cati ani am? de unde sti ca nu stiu cine a fost ceausescu si de unde sti ca eu muream de foame pe timpul lui ceausescu? Pai gropar de vorbe goale inainte sa vb cu un necunuscut si sa spui tot felul de ce ti vine tie prin cap, gandeste te de doua ori ok?
Categoric,am sa votez DA.Nu pot accepta pe cineva care declara de la inceput ca nu va tine cont de decizii si care nu respecta vointa poporului de la votatea trecuta.Numai bine.
Ha ha ha frate ai 47 de ani, mai devreme era sa te intreb daca ai dreptul la vot dupa cum pui problema pe intunecatul Arthur il inteleg ca are un fix; sus Basescu, jos Antonescu, dar cea mai grava boala pe care o are sunt vedeniile, vede lovituri de stat. In istoria lumii nu se cunoaste nici un caz de lovitura de stat data de parlament, mai ales ca problema suspendarii presedintelui o hotareste suveranul popor, Lovitura de stat este numai in capul acestui descreierat. Arthur lasule, intra in discutii cu mine sa-ti scot loviturile de stat din cap, mi-ai dat ignore de frica, iesi la interval te astept.
Mai sunt si alte optiuni: http://www.facebook.com/......3416481242
(e in engleza asa ca daca nu intelegi spune-mi si-ti traduc)
Eu ca cetatean l-am votat pe Basescu sa ma conduca 5 ani. De ce PDS-ul nu vrea sa imi respecte decizia? Parca era democratie? Daca as vota, sa demit presedintele si sa se intoarca din nou PSD-ul, nu ar insemna ca oamenii aceia, care au murit la revolutie sa fi murit degeaba?
Cata prostie ai in tine nene?
PSD-ul=comunist serios? Ma eu nu credeam ca cineva chiar il ia in srios pe Basescu si propaganda, dar no, prosti is multi...
Votez pentru suspendarea cretinului, bine inteles, merita si el o palma peste fata ticalosu, iar apoi anchetat pentru micile hotii pe carea le-a facut cu buzata de fica-sa. Ca pe cele mari...nici o sansa.
Classiffied întreabă: