| Matei_Alin_1999 a întrebat:

Un primar poate detine o firma particulara?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform L.161/2003, citez:
"ART.87.(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:
  a) funcţia de consilier local;
  b) funcţia de prefect sau subprefect;
  c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;
  d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;
  e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială;
  f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;
  g) calitatea de comerciant persoana fizica;
  h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
  i) calitatea de deputat sau senator;
  j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o alta funcţie asimilată acestora;
  k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţara sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.
  (2) Primării şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean.
  (3) Primării şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice."
Fata de aceste prevederi rezulta ca un primar poate fi patron al unei SC dar nu poate avea functii de conducere in aceasta pe durata mandatului de primar.

2 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Poate ca da. Poate ca nu.Chiar daca are, nu este pe numele lui. Daca legea ii interzice asta.