Momentan nu prea poti sa faci mare lucru. Chit ca legea interzice fumatul in spatiile publice, reglementarile necesare in legatura cu valoarea amenzilor si cine are drept de a da amenzi inca nu e clar. E foarte interpretabil.
"Procedura de sesizare de către cetățeni a autorităților publice referitor la încălcarea legii constă în apelarea la numărul de telefon al poliției locale (diferit pentru fiecare județ), la 112 cu retransmiterea către poliția locală sau la ANPC care va retransmite către poliția locală."
Mai greu e sa faci proba incalcarii legii.
Conform Legii nr.349/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 14^1.Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu excepţia prevederilor art. 10 lit. a) şi b), unde constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne."
Fata de aceste prevederi poti face reclamatia la oricare dintre organele prevazute.
Stai in fata oglinzii si discuti cu persoana din fata ta, unde altundeva va puteti duce.
Aşa şi? Ce treabă ai tu? Răzbună-te altfel dacă a fost nesimţit cu tine, când lucrai acolo nu cred că te deranja.
Ai o singura optiune, sa nu mai mergi acolo!
Nu te obliga nimeni sa intrii undeva unde nu-ti place ambientul, aerul, oamenii sau conditiile de acolo.
Eu am lucrat acolo, la bar. Daca tot si-a batut joc, vreau sa ii intorc si eu cu ceva. Tu ce zici?
Depinde doar de tine!
Eu nu sunt genul care sa ma razbun! Sunt genul care crede ca toate se platesc pe lumea asta si pentru asta, nu trebuie sa imi mai fac sange rau, roata intotdeauna se intoarce si nimeni nu scapa nepedepsit.
Sfatul meu este sa mergi inainte, sa nu-ti mai stresezi mintea si creierul cu ceva ce nu-ti face placere si nici nu-ti aduce fericire.
Uita sau incearca sa uiti, canalizandu-ti energia si gandurile catre ceva care te face fericit si-ti aduce bucurie in viata.
Este pacat sa pui atat energie intr-o razbunare, cand este atat de usor sa te gandesti la lucruri frumoase, placute, la planuri pentru a fii fericit, la sarbatorile care vin, la o viata lipsita de griji si probleme.
Este Craciunul, daruieste un zambet tuturor si vei primii sute inapoi!
Fii mai bun si fii multmit cu putinul pe care-l ai, pentru ca esti mai bogat decat cei cu miicime sufleteasca si mai fericit decat cei invidiosi si orgoliosi! Nu te lasa coplesit de ura, ca-ti inveninezi inima si sufeltul.
Gandeste-te la ce ti-am spus si reflecta!
Decizia iti apartine!
Pai poate e bar de fumatori, privat! Are dreptul sa-si aleaga cine-i trece pragul! Nefumatorii sa se reorienteze!
Are un sticker la intrare pe care scrie"fumatul interzis", dar fumeaza la greu.
Sau poate e doar patronul nesimtit si cred ca daca e fumator are vreun drept
Nu ai prins ideea...Acel local e un bun al acelei persoane, ii apartine! Are dreptul sa-si aleaga clientela, care poate fii pe baza de abonament, daca e un local privat! Ca atare poate sa-si aleaga daca primeste doar fumatori, sau doar nefumatori!
Lasa interpretarile astea de fumator... nu e niciun club privat, e o crasma ca oricare alta, unde pe patron in doare un c.ur de lege
E posibil, dar eu ti-am descris un scenariu! Exista astfel de localuri!