Nu se poate chiar asa, de regula trebuie un preaviz de 60 de zile pentru rezilierea contractului de inchiriere.
Conform Codului civil, citez:
"ART. 1.824. Închirierea făcută fără determinarea duratei
(1)Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei şi nu s-a convenit altfel, chiriaşul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), locatorul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de:
a) 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
b) 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
ART. 1.825.Denunţarea închirierii încheiate pe durată determinată
(1)Dacă închirierea este pe durată determinată, locatarul poate denunţa unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 60 de zile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
(2)În cazul în care închirierea este pe durată determinată, iar în contract s-a prevăzut că locatorul poate denunţa unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, acestei denunţări i se aplică termenul de preaviz prevăzut la art. 1.824 alin. (2)."
Păi poți să renunți când vrei tu la garsoniera dată în închiriere, pe bază de contract, dar trebuie să anunți chiriașul preventiv cel puțin cu 1 lună sau 2 luni înainte, pentru ca acesta să-și găsească un alt loc, și să se pregătească de plecare.
Poti sa renunti cand vrei, dar ai obligatia sa anunti chiriasul cu o perioada inainte, minim 30 zile sau ce ati convenit voi acolo in contract
anonim_4396 întreabă: