Am citit o declaratie care mi-a provocat o stare de ilaritate rara: "Daca a fost vreun atac energetic, e posibil sa fi fost acum 51 de ani, cand s-a nascut domnul Geoana."
Declaratia asta mi-a placut enorm!
Nu stiu cat va mai rezista, insa un gest de onoare ar fi fost demisia din functia de presedinte al partidului in momentul in care a pierdut alegerile prezidentiale!
Anna
Normal ar fi fost sa demisioneze in 7 decembrie. Sau ma rog, sa anunte ca ramane in functie pana la organizarea unui congres. Ar fi avut o sansa sa ramana in viata politica, in amintirea oamenilor va ramane oricum, alaturi de Bula.
Daca te referi cumva la mine atunci cand spui "anti-PSD", vreau sa precizez ca, in ciuda gafelor facute de Geoana intre cele doua tururi de scrutin dar mai ales dupa cel de al doilea, in continuare daca as avea de ales intre Basescu si Geoana l-as alege pe Geoana. Asta nu inseamna insa ca imi este simpatic, el sau partidul pe care inca il conduce.
Plecarea lui din fruntea partidului este o urmare fireasca a pierderii alegerilor, mai ales ca are chiar in partidul sau exemplul lui Adrian Nastase, iar la "aliati" pe cel al lui Tariceanu.
Ai dreptate Sensei, dar vad ca s-au ingrosat numarul celor anti-PSD. Inainte de alegeri stiu ca am primit o caruta de stupizi cand incercam sa explicam cam cum sta treaba.
Cat a stat la externe reusise sa-si construiasca o imagine de intelectual subtire, dar scuturat bine a iesit la iveala ce se ascundea in spatele acestei imagini.
Comunismul a reusit sa produca multe personaje de acest gen, incomparatie cu parintii acestora pentru care am tot respectul : Paul Mizil si progenitura sa( Paul Mizil a fost un intelectual deosebit chiar daca s-a aflat in slujba comunismului); Madalin Voicu si parintii sai care au fost niste artisti de talie internationala, chiar Geoana al carui tata a fost general de securitate...etc. Mai vorbim...
Cred ca "flacara violet", l-a dat gata, mai mult decat prostiile proferate in mass media.
Vezi cu "paranormalul" nu te pui, el actioneaza atunci cand te astepti mai putin. Saracul a ramas cu cateva "ore de presedentie", avand cel mai scurt mandat din istoria omenirii, lucru pentru care poate intra chiar in Cartea recordurilor.
Conducerea din umbra a lui Iliescu, l-a "ajutat" sa-si dea in petec, asa ca nu trebuie sa te pui cu politicienii vechi, "unsi cu toate alifiile", chiar si cu cele primite de la Moscova.
BRO ai avut perfecta dreptate in previziunile tale. Sunt convinsa ca la urmatorul Congres al PSD, se va alege un alt lider pentru ca, acesta le-a adus doar prejudicii, pierzand sustinerea a multi dintre cei care anterior le-au aprobat programele "socialiste".
Sincer Sensei,, nu mi place politica dar ca o parere despre acest X ca si de altii ca el. vor doar ciolane si atit. nu bine nosrtu a celor multi si saraci. tin de scaun ca multi altii si nu numai acolo sus. e valabil si la primarii si la scoala [scaunul dIrectorului.] etc deci suntem o tara de hoti[mai mult ei] ir noi cel multi suferim suferim... pina murim
Deja incepe sa se agatate''de. bazaconii gen:puterii paranormale-energie.deja e saracu--disperat]din amintiri nu dispare mai ales cu ultima stire cu puteriile.noo
E singurul om capabil din actualul PSD sa candideze la presedintie.
A fost instruit de maestrul Iliescu si are potential, insa nu suficient pentru a-l invinge pe SuperBase
O sa candideze si peste alti 5 ani, cel putin eu asta cred. Si ii doresc succes. Are un caracter de invingator, insa nu poate lupta singur cu atatia hoti, si poate ca prin Geoana Romania va gasi acea schimbare de care are neaparata nevoie.
Eeee fiecare cu viata lor a furat destul cat a fost in parlament dar eu mai debraba las da afara pe iliescu nu pe goana
mary_4765 întreabă:
Stefa0072004 întreabă:
ConstantinDenis întreabă: