Cum n-a mers de-o vreme treaba
Pe la noi prin bătătură,
Cică, statului degeaba,
La o şchioapă sub centură,
I s-a tras o lovitură,
Cum a fost şi-n obzeşnouă,
Regizată minunat!
Dar, cu moda asta nouă
De au toţi un doctorat,
Pare, cert, un plagiat:
Lichidări, anihilări,
Încât scaunele, nici
Dup-o zi de epurări,
Nu s-au prins c-au fost schimbări,
Cu alţi veri, nepoţi, amici...
Ce, e drept, cu-n aer nou,
Regulând scurt, prin ogradă,
Regulile să le cadă
Statul bine în popou,
Fără vreo mineriadă!
Şi cât erau ei, de stat,
Între fese de sătui,
Toate le-au îmbârligat,
Numai pentru grija lui,
Binelui popo(r)ului,
Iar, cu lovituri în piept,
Şi... la alţii de pe lângă,
Dup-un doctorat dăştept,
Au promis un stat mai drept
Şi perfect, pe buca stângă,
Căci economia, care
Atârna de-un cârlionţ,
A ieşit din criza mare,
Într-o lună, din vânzare
De fulare antiglonţ!
Dar nu-i tot, marele ţel,
Cum... şi-n "monitor" nu scrie,
E, dând buzna-n colivie,
Să suspende-un cotrocel,
Democratic, de-o frânghie,
Ca tâlharii-n ananghie,
Năvălind cu toţi, grămadă...
Doar că, marea bătălie,
După jaf şi anarhie,
Se va da-ntre ei... pe pradă!
Desh întreabă: