SONETUL ZORILOR DE ZI
Se zoreşte de ziuă afară.
Ce folos, dacă-n mine luminile
N-au ajuns să-mi dezlege căminele
Înecat în-tuneric de fiară.
S-au pornit după floare albinele.
Zbor înalt. Albăstrime de vară.
Iar în neagra-mi făptură amară
Încă dorm amorţite grădinile.
Pentru cine-mi răsai? Ce să-nsemne
Rugul scurt, trezitor de gînganie?
Bucurie hirsută şi stranie,
Risipită-n eforturi nedemne:
Cei ce tac sînt orbiţi de amiază,
Cei ce-ntreabă n-ajung s-o mai vază...
Ion HADÂRCĂ
anonim_4396 întreabă: