Am privit în jur dar totul era acoperit de ceaţă, nu puteam să desluşesc nimic din ceea ce mă înconjura, mi-am ridicat palma în faţa ochilor dar ceaţa era atât de densă încât era imposibil să îmi văd propriul corp.

Auzeam încontinuu o femeie spunând "închide ochii, noi te aşteptăm" dar, deşi vocea era una plăcută şi calmă de fiecare dată când aceasta rostea ultimele cuvinte mă treceau fiori pe şira spinării.

Mi-am luat inima în dinţi şi am închis ochii având senzaţia că tot ritualul pe care îl făcusem era doar o legendă şi că nimic nu putea să se adeverească. Dupa câteva secunde am deschis ochii sperând ca toate acestea să fie un alt coşmar de-al meu dar atunci totul s-a schimbat.

Stăteam în faţa unor scări care duceau în subteran, eram înconjurat de flăcări şi auzeam strigăte de durere venite din pământul care se mişca încontinuu sub picioarele mele.

Am început să lăcrimez gândindu-mă la sufletele rătăcite care nu îşi vor găsii niciodată alinarea dar focul se apropia din ce în ce mai mult aşa că singura soluţie era să urmez drumul spre mijlocul pământului.

Un alt fragment din carte, ar fi cineva interesat sa citeasca toata lucrarea?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook