Astept parerile voastre :

Jurnal în casa Whitmore.

Ploaia şi vântul care loveşte cu putere în geamurile casei continuă să îmi provoace starea de ameţeală pe care o am încă de când am ajuns la plantaţia Whitmore. În interiorul casei s-au întâmplat o serie de evenimente macabre astfel că de-a lungul anilor toţi cei şase proprietari au decedat în împrejurări supranaturale.

Eu, fiind singurul "vânător de fantome" din statul Louisiana am ajuns aici noaptea trecută, la rugămintea insistentă a lui David Archil, actualul proprietar al plantaţiei, care acum este plecat pentru o lungă perioadă în Franţa. Pe măsură ce scriu aceste rânduri inima îmi bate din ce în ce mai tare, iar nodul care mi s-a pus în gât nu încetează. Singurul gând pe care îl am acum în minte este ca lumânarea de pe birou să reziste până la apariţia primelor raze de lumină, deoarece cel mai înţelept lucru ar fi să continuu scrierile până dimineaţă.

Am fost mereu conştient de existenţa supranaturalului, pregătit pentru astfel de situaţii dar totuşi simt că puterea din casa asta mă copleşeşte. Chiar dacă fiecare părticică din corpul meu îşi doreşte să plece cât mai departe de locul acesta am decis sa raman... poate şi datorită motivaţiei financiare pe care am primit-o de la proprietar.

Ajuns aici în urmă cu o zi, am constatat că cea mai sigură modalitate de a supravieţui peste noapte este de a nu închide ochii, deoarece se întâmplă lucruri înfiorătoare aici atunci când corpul şi mintea îţi sunt vulnerabile. Chiar şi aşa, încă de când am intrat pe uşă un fior mi-a străbătut şira spinării, văzând crucile atârnate cu capul în jos pe perete, acestea opunând rezistenţă în momentul în care am încercat să le îndrept. Sunetele pe care le aud mereu din pereţii casei, pianul din sufragerie care seara la ora doisprezece începe să cânte singur timp de două ore, frigul care este pretutindeni chiar dacă focul în şemineu este pornit dar şi tablourile din care picură sânge atunci când le atingi sunt doar câteva fenomene pe care le-am observat de când am ajuns aici.

Încerc să nu mă gândesc...

"...Am privit în jur dar totul era acoperit de ceaţă, nu puteam să desluşesc nimic din ceea ce mă înconjura, mi-am ridicat palma în faţa ochilor dar ceaţa era atât de densă încât era imposibil să îmi văd propriul corp. Pe măsură ce înaintam, căldura deveni tot mai insuportabilă. Deşi eram foarte slăbit parcă toate simţurile mi se accentuau. Eram capabil să aud zgomotul iscat la căderea pe treptele interminabile a picurilor de transpiraţie de pe fruntea mea.

Deşi aveam o dorinţă imensă de a continua drumul, fiecare muşchi din interiorul meu începu să paralizeze iar capul îmi zvâcnea dureros la fiecare bătaie a pulsului. Am inspirat adânc rugându-mă să pot merge mai departe dar am început să mă înnec. Pe la colţul gurii mi se prelingea un firişor de sânge însă eram incapabil să mă mişc..."

Cu o ultimă putere am reuşit să deschid ochii simţindu-mă în siguranţă. Mă lovi un miros puternic de mucegai şi tutun, eram câzut pe jos lângă scaunul de la birou.

Numele meu este Christian Dixon iar jurnalul acesta poate fi singura dovada a existentei mele.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook