Bună, am început de curând să scriu un roman, având deja ideile principale. Acum vreau să încep să scriu Prologul romanului, doar că nu știu exact cum să îl scriu. Deja știu ce trebuie să cuprindă și știu și ce să scriu în el. Dacă ați putea să îmi ziceți cum să îl structurez și chiar să îmi dați și un exemplu, aș fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc anticipat!

Prologul e ceva ca o introducere. Poți să scrii o convorbire între personajele principale, sau un monolog al fetei, gândurile băiatului, ceva care să o facă romanul să pară foarte interesant și să atragă priviri. Eu tocmai am terminat un roman, ciudată sincronizare având în vedere că tu acum ai început unul așa că o să-ți dau exemplu prologul pe care l-am scris eu:
Prolog
Nu știu exact când a început totul. Când s-a sfârșit tristețea mea și când a început marea mea aventură. Momentul în care am crezut în promisiunile oarbe ale dragostei și mi-am luat viața în mâini, fără să mă gândesc la consecințe. Dar cert este că nu am regretat niciodată.
Poate că la început am fost doar niște copii prostuți care se jucau prin pădure și spuneau vorbe frumoase doar ca să se simtă bine. Dar schimbările ce au apărut în viața noastră ne-au făcut să privim lumea cu alți ochi.
Când eram doar o fetiță obișnuiam să mă plimb prin grădina mamei mele, să privesc apusul de soare și să culeg de pe jos florile de cireș, care cădeau una câte una din cauza vântului sau pentru că se ofileau. Îmi plăcea să merg prin pădure și să stau acolo ceasuri întregi, singură, acela fiind singurul loc în care îmi găseam liniștea. Pe vremea aceea, credeam că odată căsătorită, viața mea se va termina, pentru că voi sta mereu în umbra soțului meu. De aceea eram mereu tristă și împovărată cu tot delul de gânduri. Dar dacă aș fi știut atunci unde mă va duce răzvrătirea mea copilărească, aș mai fi reacționat așa?
Când am găsit dragostea am crezut că am găsit totul. Nu am știut atunci că iubirea nu e atât de simplă pe cât pare, că de multe ori ea poate avea spini și ghimpi ascuțiți. Această dragoste a fost o sabie cu două tăișuri, atât pentru mine, cât și pentru el. Dar nu am renunțat. Ci dimpotrivă, am făcut tot posibilul să apăr ceea ce iubesc, pentru era tot ce mi-a rămas. Chiar dacă cealată persoană simte la fel pentru tine sau nu, nu asta e important. Important e să ai pe cine să iubești. Să poți proteja pe cineva. Să ai un motiv să trăiești.
El a fost motivul meu. Speranța mea. Fericirea mea. Cu toate defectele și calitățile lui, pentru mine el a reprezentat o lume întreagă. Dacă nu stătea el lângă mine, soarele nu mai soare iar cerul nu mai era cer. Ce e dragostea? Nu știu. Nimeni nu știe. Cert este că, dacă există o persoană pentru care ai face orice, pentru care ai merge până acolo încât să-ți dai viața pentru ea, nimeni nu poate nu spune că n-o iubești.

Să nu cumva să-mi plagiezi ceva că-ți dau bătăiță, da?
Dacă publici povestea pe Wattpad să-mi spui și mie cum te numești, că vreau să o citești
Baftă oricum!