Cartea, pentru mine, mereu a insemnat imaginatie, stiinta, cunoastere. Cartea m-a adus pe cele mai inalte culmi ale imaginatiei, aveam mereu impresia, ca in momentul in care citesc o noua carte, eram mai plutitor, si asa si era, cartea ma ducea pe cele mai inalte vise si culmi, tot ea, la final, ma readucea cu piciarele pe pamant.
Abecedarul, prima carte pe care am parcurs-o cu doamna invatatoare, a fost cea care m-a invatat sa scriu si sa citesc, urmand, ca pana mai tarziu, cartea sa reprezinte evolutia mea spre ceea ce sunt acum. Daca nu era cartea, in spiritul ei simplu pe dinafara, dar esential pe dinauntru, nu mai eram unde sunt acum, nu mai aveam imaginatia pe care o am acum, nu mai eram om.
Cand citesti o carte noua, fara sa iti dai seama, inveti mai multe lucruri decat crezi, si anume, inveti sa ai rabdare, perseverenta si concentrare, aceste lucruri sunt esentiale pentru a citi o carte noua, de multe ori nu ne dam seama, ca o simpla carte, oricare ar fi ea, ne ajuta sa fim mult mai rabatori, mai optimisti, chiar daca citim o carte cu o poveste interesanta sau pur si simplu o carte oarecare, cum ar fi una de IT.
Cele mai interesante carti, sunt cele care te duc aproape de finalul imaginatiei, care, chiar daca imaginatia este infinita, ai impresia ca imaginatia ta si-a indeplinit idealul stabilit.
Nu voi uita niciodata, ca o carte noua citita, nicioata nu imi va face rau, intotdeauna ma va ajuta in evolutia mea de-a lungul vietii, chiar daca, o carte nu te ajuta astazi, nu te ajuta maine, poate te va ajuta peste ani si ani.
Ma plictisesc daca ma bag sa citesc dar eu imi cumpar o revista la sfarsitul anului care vine cu un calendar, citesc destul in TPU.
Prin faptul ca citesc, reusesc sa dobandesc diverse cunostinte interesante. Cititul ma ajuta in viata de zi cu zi, de a supravietui in lumea asta nebuna.
Mie imi place sa citesc intr-o oarecare masura; adica daca imi pui in fata o carte de care nu am auzit si nu mi se pare interesanta (ca si cele pentru. scoala ) o lalai 1 luna de zile sa o citesc. dar daca imi dai o carte bunaa o gat in mai putin de 1 sapt..pentru mine carte inseamna inspiratie literara, imogatirea vocabularului intr-un mod eficient..si recreatie