Poveste sentimentala.
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut
structura materiei, de la-nceput.
Din volumul „O viziune a sentimentelor", 1964
Texte culese din Nichita Stănescu, „Poezii", Editura Minerva, Bucureşti, 1988
http://www.cerculpoetilor.net/poet.php?idp=51
Marin Sorescu - Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
http://www.cerculpoetilor.net/Marin-Sorescu.html
Mda, de fapt am raspuns altcuiva care intreba exact acelasi lucru
Cum i-am spus si celeilalte aspirante, Sorescu si Nichita au versuri foarte potrivite pentru recitari/auditii, ai de unde alege! eu zic sa cauti altceva, poate ca in viitor vei fi colega cu cele doua "vedete" Lala si iti vor scoate ochii ca le-ai imitat la debut...
anonim_4396 întreabă: