Imi place sa scriu si sa imi expun parerea mea, asa ca am scris ieri ceva si vreau sa vad daca e bine sau rau.
Ne irosim pentru oameni care nu merită nici ura ura noastră, pentu că şi ura e un sentiment. Irosim tot ce avem noi mai bun, cele mai frumoase sentimente, pentru oameni de nimic, îi iubbim cu toată fiinţa noastră, ca mai apoi sa fim oameni a nimănui, distruşi sufleteşte iar într-un final abandonaţi. Ei continua să se bucure de viaţa, şi sa se distreze pe seama celor care îi iubesc cu tot ce au ei mai bun, în chip si suflet. Plîngem nopţile, ne trezim dimineţile morţi sufleteşte, punem măştile a fericirii false, zicem că suntem bine, cînd de fapt sufletul nostru ţipă şi urlă asemeni unui lup singuratic care şi-a pierdut haita. Dar, Dumnezeu are grijă să ne trimită oameni potriviţi, la momentul potrivit. Dese ori cei trimişi de către Dumnezeu devin un refugiu pentru noi în care regăsim tot ce am pierdut cîndva, regăsim compasiunea, regasim căldura de care aveam nevoie, ne regăsim pe noi. Ei ne copleşesc cu fiinţa lor omenească, cu felul lor de a fi, de a iubi pur, curat şi imaculat, cu atîta gingaşie şi tandreţe. Atunci realizăm că toate fantomele trecutului au fost doar nişte trecători necunoscuţi, realizăm că viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin cu toate chipurile ei bune, rele aşa cum sunt. Realizăm ce înseamna viaţa cu toate scenile ei, cu regrete, dezamăgiri, oameni buni şi mai puţin buni, desppărţiri, amintiri, sentimente, realizări, fericire ect. Trăieşte aşa ca peste ani să ai ce povesti nepoţilor, nu-ţi mai pune limită la ceia ce-ţi place, iubeşte, iartă, uită. Nu te mai condamna cu fraza : Ce ar fi fost dacă... În viaţă e o mare dezordine dar, în asta e farmecul ei.
Apreciez fiecare raspuns

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook