Spuneti-mi 4 poezii legate de iarna Scrise de poeti romani Funda >:

George Topârceanu - Noapte de iarnă
George Coşbuc - Iarna pe uliţă
Ion Minulescu - De vorbă cu iarna
Vasile Alecsandri - Miezul iernii
Toate poeziile aparținând poeților români le găsești pe site-ul http://www.romanianvoice.com/poezii/

Poezia Iarna

Totu-i alb in jur cat vezi
Noi podoabe pomii-ncarca
Si vibreaza sub zapezi
Satele-adormite parca.
Doamna Iarna-n goana trece
In calesti de vijelii -
Se turtesc de gemul rece
Nasuri carne si hazlii.
Prin odai miroase-a paine,
A fum cald si amarui
Zgreaptana la usa-un caine
Sa-si primeasca partea lui...
Tata iese sa mai puna
Apa si nutret la vaca;
Vine nins c-un fel de bruma
Si-n mustati cu promoroaca.
Iar bunicul desfasoara
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioara
Despre vremuri de-odinioara,
Vremi ce-n veci n-au sa mai fie.






Poezia Scrisoarea mamei

(de Anul Nou)
In muntii nostri astazi zapezile torc lenes,
Izvoarele ingheata in clinchete subtiri,
Si caprele de munte nervoase prin poiene-si
Ur meaza-n taina calea ier naticei iubiri.
Cred ca pe masa vinul asteapta-n adormire -
E vinul ros din care pe-atunci n-ai vrut sa-mi dai,
In vremurile-acelea sapate-n amintire
C-o mama grijulie si-un baietel balai.
Oh, lumea cenusie cum se spargea deodata
Si navalea intr-insa al datinei popor! -
Stralucitoare capre cu lana colorata
Si tobosari de basme saltand intr-un picior.
Si feti-frumosi cu stele de-oglinzi din talpi in crestet,
Si draci blajini, tot focul punandu-si-l in joc,
Si ursul cu dairaua purtand cojocul vested,
Si dorul de padure purtandu-l in cojoc.
Sau clopoteii molcomi cernuti pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi in lung convoi,
Cand ascultam la geamuri si palma dumitale
Imi mangaia obrajii imbujorati si moi.
Azi e la fel, si vinul asteapta-n adormire;
M-astepti cu vinul rosu, voioasa sa mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind in amintire
O mama grijulie si-un baietel balai









Poezia Trestie, trestie

Trestie, trestie, pe cine ascunzi,
Vantul de seara pe cine-nfioara?
Horbota-ti neagra si multa-nfasoara
Umerii albi si rotunzi.
Valuri, voi valuri, cui i-ati soptit
Soapta adanca, ascunsa si grava?
Veti mai pastra oglindirea suava
A chipului ei neclintit?









Poezia Liliacul timpuriu

Zambind printre-ale primaverii ruguri,
In taina, liliacul timpuriu
Intredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat in plumburiu.
Zapada, ploaia, uite, si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
De parca primavara n-a venit.
Tarana s-a umflat, s-a-mbolnavit,
A-ncremenit si-a capatat pe fata
Lucioase, triste pojghite de gheata.
Impotmoliti la marginea miristii,
In gand injura vremea tractoristii.
Strang buzele plesnite-n vant si tac.
Li-i ud pana si pacul de tabac
Si trebuie sa stea in glod, s-astepte,
S-astepte pana timpu-o sa se-ndrepte.
Vuieste lung al strungului ecou,
Ca o imensa struna incordata.
E mohorat prietenul meu nou
Si-i totusi mai febril ca niciodata.
Suiera serpii spanului si curg,
Metalul isi roteste curba raza.
Prietenul imi pare un chirurg
Ce viata unui om salveaza,
Desi o piesa de tractor cand faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
- Ce-atata graba-n gesturile tale,
De ce atata incordare-ti ceri?
In ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
- Vezi, ploaia si zapada si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
Impotmoliti la marginea miristii
Nerabdatori asteapta tractoristii...
Iar cand pamantul s-o zvanta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs si fara inturnare
Sa-l smulga tractoristii inapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliti indurerati s-astepte,
In vinele prietenului bat
Si-n limpezimea gandurilor drepte;
El a primit prin vine nevazute
Nelinistile care fierb in ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Si-i inima prietenilor mei.
... S-a inecat lumina-n pacle grele
Si bezne reci au palpait pe lut.
Mi-am insotit prietenul acasa
Si prin gradina-i trista am trecut.
In palcuri liliacul timpuriu
Se legana scheletic si pustiu,
Cu crengile-n carlig, ca niste cangi.
Muguri cazuti se destramau sub crengi...
M-a intrebat cu voce sugrumata:
- Tu ce zici? Mai inmugureste-o data?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de span si de rugina roase,
Mi-a aratat ce mari erau sa fie
Mugurii fini de floare timpurie...
Prietene cu degete de colos
Ce da masura gingasiei florii,
Iubesti o floare-atata de duios,
Cum stiu sa o iubeasca visatorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om sa-l doara...
Si-ai dat masura plinei frumuseti
Cand degetele-ti floarea masurara...
Dar nu stii? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri si-a doua oara.
Tu esti puterea care-nsufleteste
Pamantul - si-l preface bun si viu.
Tu rasadesti in inimile noastre
Si-n cantec liliacul timpuriu.


scrise de Nicolae Labiș

Balada calatorului - George Toparceanu
Noapte de iarna - George Toparceanu
Iarna blajina - Tudor Arghezi
Fulgii - Ion Barbu

Vasile Alecsandri - Iarna

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada
fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge Noaptea ninge Dimineata ninge iar!
Ca o zale argintie se imbraca mandra tara.
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.

Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare
Ca fantasme albe, plopii insirati se perd in zare
Si pe-ntinderea pustie, fara urme fara drum
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza norii fug doritul soare
Straluceste si dizmiarda oceanul de ninsoare
Iat-o sanie usoara care trece printre vai...
In vazduh voios rasuna, clinchete de zurgalai...




Iarna pe uliţă
de George Cosbuc
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!


Bradul, de Vasile Alecsandri

Sus pe culme bradul verde
Sub zapada albicioasa
Printre negura se pierde
Ca o fantasma geroasa,

Si priveste cu-ntristare
Cum se primbla prin rastoace
Iarna pe un urs calare,
Iarna cu sapte cojoace.

El se scutura si zice:
"In zadar tu, vrajitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fara soare.

In zadar ingheti pamantul,
Ucizi florile si stupii
Si trimiti moartea cu vantul
Si trimiti foamea cu lupii.

In zadar a ta suflare
Apa-n rauri o incheaga,
Sterge urma pe carare
Si de mine m-i leaga.

In zadar aduci cu tine
Corbul negru si pradalnic,
Si din codrii cu jivine
Faci sa iasa urlet jalnic.

In zadar, urgie cruda,
Lungesti noaptea-ntunecoasa
Si, razand de-a lumii truda,
Scurtezi ziua luminoasa.

In zadar imi pui povara
De zapada si de gheata.
Fie iarna, fie vara,
Eu pastrez a mea verdeata!"


Iarna
de George Cosbuc
Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voieşte,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar când sufli, pier din faţă.