Nu stiu de ce naratorul mi-a dat impresia unui jurnal de om de varsta medie care scrie pentru sine. de aceea am si tratat textul cu tandrete. e un tip care trece prin evenimente banal-country, cu un discurs foarte fugitiv ca adresat unui psihiatru si cu foarte putina psihologie.
gandeste-te ca orice text nu e facut doar ca sa fie bun ci si ca sa convinga cititorul de o viziune asupra lumii.
trebuie sa iti cunosti naratorul, sa fie barbatul viselor tale, sa ii dai tot ce ai mai bun, sa fie suma ideologiei tale, dar a unei ideologii complexe care sa nu se sinucida mioritic in fata unui copac pentru ca viata e grea ci din ceva tragic sau mai bine deloc. daca il discretitezi nu va mai fi credibil
inca un lucru absolut fantastic la un personaj si ceea ce te intereseaza de fapt ca cititor e sa stii nu lucrurile prin care a trecut x( ai nevoie de aer si suspans in text) ci toate gesturile neinsemnate, rare. pozitia in care citeste o carte si ce carte, caderea unei pisici, felul in care trece lumina, daca bea ceai sau nu, toate replicile gingase ale femeii lui, ce vrea si ce nu poate, cum se imbraca, daca isi arunca cersaful ca sa moara de frig sau nu, sa ii cunosti in profunzime si diferentiere pe toti apropiatii lui si cate si mai cate! de aceea e foarte greu sa faci un personaj si nu exista carti din astea, strain de tine.
sa il luam pe buzura care are o carte cu o femeie la o cabana pe munte, tot un mediu rural ca in textul tau. nu-i spune viata ei grea printr-un foc ci arata cum ea se indragosteste si el se crede atat de retard incat o paraseste si ea il acuza ca a imbatranit si ca are nevoie de el, poate sa isi lase animalele pentru care traieste apoi poate termina liceul si sa isi gaseasca un job. cum intalneste un calugar care a ratat 5 facultati si isi bate superiorii care il biciuiesc mai mult decat trebuie ca sa fuga sa se dezbrace in fata ei etc. nu cred ca buzura a inventat povestea asta pentru ca e prea funny, ci el fiind psihiatru a auzit in mod sigur cazuri. de cate dosare psihologice, de moda, de cate carti citite intr-o zi ai nevoie pentru a scrie?
incearca sa gasesti carti la persoana intai si sa vezi tehnica lor de inceput pentru ca tu pui un tip langa un copac sa nu plece de acolo pana nu isi povesteste toata viata de la 0 ca la gradinita: unde m-am nascut, cine sunt. e bine sa pornesti de la experienta ta de intelege anumite chestii, de a trai anumiti scriitori. nu ai nevoie de nicio situare in cadru. pur si simplu incepe sa scrii ce e in mintea ta sau plaseaza-te intr-un cadru narativ.
daca nu ai un subiect clar(gen cum a murit mama si am ales sa fac un copil pentru ca nici un barbat nu era suficient sau cum m-am dus la psihiatrie pentru ca m-am certat cu matilda) si vrei sa iti expui memoriile macar incearca sa iti faci un timp al tau, interior cum face proust in cautarea timpului pierdut ca sa nu te pierzi in cronologii. poate te-ar ajuta sa incepi sa il citesti, o sa fie incredibil de bun sau sa iei niste proze scurte de thomas mann sau niste tragedii de shakespeare care sa iti arate cat de mult trebuie lungit un singur episod. asta o sa iti dea ocazia sa lucrezi la frumusetea evenimentelor si nu la imbacsirea actiunii.
raspund pentru ca imi place, sunt prea batran pentru funda
Scrii mai bine jurnale ca mine, eu am acea rutina de a scoate esentialul din tot si a face tot ce mi se intampla utilitarianist.
in primul rand scrii foarte armonios. e superb ca de la bun inceput legi natura cu eul si nu o descrii ca intr-o sadoviniana. imi dai impresia ca o transcezi intr-atat incat sa o faci sa te natureze
imi place ca faci o trecere usoara de la tristete la natura si iti mentii durerea ca sa treci la copilarie. asta te face sa nu suni pueril.
ideea de a introduce soarta e frumoasa de asemenea si apoi continui cu un fel de resemnare si tacere referindu-te la femei.
trecerea de la o stare la alta leaga totul dar nu de ajuns. iti lipseste putin din profunzimea extroversiunii si mai ales eul tau e neterminat. mai presus de toate desi da bine si te cred ca esti meschin vreau sa stiu motivul tragic, existential care iti da constitutia asta. as vrea sa fiu vultur- ce te-a schimbat? nu e de ajuns sa spui ca esti incapabil de a vedea orice. adica explicatiile pe care le dai dupa te fac sa cazi din apogeu. al doilea episod in care incerci sa imi explici cu stelele nu ma convinge.
ideile sunt bune( in afara de cel cu bunica in care arati ca involuntar ai intrat intr-un paradis fara scapare al prajiturilor, care te face imun la suferintele celorlalti. in general noi astia ingerii jurnalelor ipohondre nu ne acuzam pe noi insine. noi ii criticam pe altii ok?) dar vreau sa vad un ''din ziua aia''.
descrierea femeilor este juvenila, numai un copil de sase ani isi descrie mama dupa zambet, sau ca pe sfantul mina al obiectelor pierdute. incearca sa vezi partea gorgeous din ea.
cat despre descrierea lui lilith uita-te la idiotul lui dostoievski. femeia e descrisa cu istoria si naturaletea ei psihica si mai putin figura determina ceea ce e. nu doar tu faci asta-esti ca bolintineanu dar m-am obisnuit sa citesc portrete de femeie facute standard si fara identitate.
suferinta motiveaza ce cuvinte auzim mai intens deci ultimul aliniat la fel ca si descrierea bibliotecii sunt inutile.
daca rezolvi problemele astea astept un roman politist si mai plin de tine
Nu am spus ca voi si raspunde comentarilor, ci doar ca voi oferi funda raspunsului care imi place. Si ca sa te lamuresc ca mi se pare ca nu ai inteles, este o poveste, nu a mea, eu nu sunt personajul, eu nu sunt naratorul, eu nu am trait toate acele lucruri, si se poate sa fie doar din perspectiva protagonistului(la fel ca faza cu vulturul) eu sunt creatorul. Si povestea este neterminata, faza cu zambetul mamei lui, este din cauza ca aceasta moare mai tarziu, el acum sta jos la trunchiul unu-i stejar, pe punctul de a-si lua viata, si ii trec prin fata ochiilor toate clipele pe care nu le poate uita, de la cele mai banale pana la cele mai serioase.
Apreciez pentru raspuns, sa zicem ca eu tin cont de tot ceea ce mi se spune atunci cand scriu ceva, dar asta nu inseamna ca o sa aplic obligat, pana la urma mai intai de toate scriu pentru mine. Mersi din nou ca ti-ai luat din timp, daca nu mai apar raspunsuri o sa primesti funda pentru raspunsul elaborat.
Nu stiu de ce naratorul mi-a dat impresia unui jurnal de om de varsta medie care scrie pentru sine. de aceea am si tratat textul cu tandrete. e un tip care trece prin evenimente banal-country, cu un discurs foarte fugitiv ca adresat unui psihiatru si cu foarte putina psihologie.
gandeste-te ca orice text nu e facut doar ca sa fie bun ci si ca sa convinga cititorul de o viziune asupra lumii.
trebuie sa iti cunosti naratorul, sa fie barbatul viselor tale, sa ii dai tot ce ai mai bun, sa fie suma ideologiei tale, dar a unei ideologii complexe care sa nu se sinucida mioritic in fata unui copac pentru ca viata e grea ci din ceva tragic sau mai bine deloc. daca il discretitezi nu va mai fi credibil
inca un lucru absolut fantastic la un personaj si ceea ce te intereseaza de fapt ca cititor e sa stii nu lucrurile prin care a trecut x( ai nevoie de aer si suspans in text) ci toate gesturile neinsemnate, rare. pozitia in care citeste o carte si ce carte, caderea unei pisici, felul in care trece lumina, daca bea ceai sau nu, toate replicile gingase ale femeii lui, ce vrea si ce nu poate, cum se imbraca, daca isi arunca cersaful ca sa moara de frig sau nu, sa ii cunosti in profunzime si diferentiere pe toti apropiatii lui si cate si mai cate! de aceea e foarte greu sa faci un personaj si nu exista carti din astea, strain de tine.
sa il luam pe buzura care are o carte cu o femeie la o cabana pe munte, tot un mediu rural ca in textul tau. nu-i spune viata ei grea printr-un foc ci arata cum ea se indragosteste si el se crede atat de retard incat o paraseste si ea il acuza ca a imbatranit si ca are nevoie de el, poate sa isi lase animalele pentru care traieste apoi poate termina liceul si sa isi gaseasca un job. cum intalneste un calugar care a ratat 5 facultati si isi bate superiorii care il biciuiesc mai mult decat trebuie ca sa fuga sa se dezbrace in fata ei etc. nu cred ca buzura a inventat povestea asta pentru ca e prea funny, ci el fiind psihiatru a auzit in mod sigur cazuri. de cate dosare psihologice, de moda, de cate carti citite intr-o zi ai nevoie pentru a scrie?
incearca sa gasesti carti la persoana intai si sa vezi tehnica lor de inceput pentru ca tu pui un tip langa un copac sa nu plece de acolo pana nu isi povesteste toata viata de la 0 ca la gradinita: unde m-am nascut, cine sunt. e bine sa pornesti de la experienta ta de intelege anumite chestii, de a trai anumiti scriitori. nu ai nevoie de nicio situare in cadru. pur si simplu incepe sa scrii ce e in mintea ta sau plaseaza-te intr-un cadru narativ.
daca nu ai un subiect clar(gen cum a murit mama si am ales sa fac un copil pentru ca nici un barbat nu era suficient sau cum m-am dus la psihiatrie pentru ca m-am certat cu matilda) si vrei sa iti expui memoriile macar incearca sa iti faci un timp al tau, interior cum face proust in cautarea timpului pierdut ca sa nu te pierzi in cronologii. poate te-ar ajuta sa incepi sa il citesti, o sa fie incredibil de bun sau sa iei niste proze scurte de thomas mann sau niste tragedii de shakespeare care sa iti arate cat de mult trebuie lungit un singur episod. asta o sa iti dea ocazia sa lucrezi la frumusetea evenimentelor si nu la imbacsirea actiunii.
raspund pentru ca imi place, sunt prea batran pentru funda