Jur ca nu-mi place deloc Dickens. Recunosc ca n-am terminat de citit decat Hard Times de la el, dar nu m-a prins nimic.
La mine John Fowles. "Colectionarul" e romnul meu preferat, nu doar dintre cele scrise de englezi, ci dintre toate pe care le-am citit.
Cum de-ai citit fix "Hard Times"? E o alegere destul de ciudată ca primă întâlnire cu autorul; de-obicei se începe cu romanele mai cunoscute, în cazul ăsta "Marile speranțe", "Poveste despre două orașe", "David Copperfield" etc. Alegerea e și mai nepotrivită fiindcă - din câte am înțeles de la Bernard Shaw, eu n-am citit romanul - e cea mai diferită de restul cărților lui Dickens.
"Colecționarul" mi-a plăcut și mie, dar n-aș zice că e romanul meu preferat.
Sincer, de ce am citit Hard Times cap coada? Era lectura obligatorie la facultate. Nu as fi citit deloc altfel. Cum ziceam, nu sunt fan Dickens.
Și totuși, necitind Dickens, îți îngădui o lacună culturală destul de mare.
Ce te deranjează anume la el?
Cand vine vorba de literatura am lacune mari, recunosc. Dar stilul lui Dickens pur si simplu nu ma atrage. E ceva la scriitorii acestia care au romane lungi bazate predominant pe actiune, nu pe trairile interne ale personajelor sau pe idei mai abstracte ce nu ma atrage deloc. Ii bag in lista asta si pe cel precum Defoe, Dumas si mai ales Thackary. Poate peste ceva ani voi reveni la ei, dar momentan nu am vreun interes fata de stilul acesta.
Dickens chiar nu e cum îl caracterizezi tu, să știi. Aveam și eu aceeași problemă când eram mai tânăr - am urât, de exemplu, "Rob Roy" de Walter Scott și nu l-am putut termina; îl consideram un roman de-a dreptul gol, fără nimic în el. Pe atunci nu vedeam literatura decât psihologic - ceea ce e o limitare estetică destul de damnabilă - așa că dacă nu vedeam psihologie pe pagină, cum am fost învățat de la Cehov, nu puteam deosebi între Walter Scott și can-can.
Și totuși, zic, îl apreciam pe Dickens. Dă-i și romanului "Marile speranțe" o șansă: e chiar o narațiune foarte interesantă, despre un băiat de la țară care, oferindu-se oportunitatea să călătorească la Londra spre a studia de un binevoitor necunoscut (încă), își uită familia, devenind din ce în ce mai îngâmfat, mai țanțoș și mai vanitos. Dar în același timp nu e vorba de un personaj de carton, unilateral - poți empatiza cu bietul Pip în timp ce trece prin afacerea cu Estella și toate problemele de la Londra, fără a-i umbri defectele sau a i le face mai puțin reprobabile. Iar finalul e mișcător și se citește pe nerăsuflate.
P.S. Ție chiar nu ți-au plăcut Dumas și Defoe, băiet fiind?
Ok, am cateva carti care sunt primele pe lista de citit, poate o sa ii dau o sansa din nou. "Rosu si Negru" de Stendhal ai citit? Ce-ai descris tu aici imi aduce putin aminte de romanul acela (pe care l-as plasa in top 10). Seamana in vreun fel?
Legat de acel PS: n-am crescut citind, mai ales nu literatura, de aia am lacune. 'Robinson Crusoe', 'Cei Trei Muschetari' si 'Omul cu Masca de Fier' le-am incercat pe la vreo 16-17 si nici nu ma interesa subiectul, nici nu aveam rabdarea necesara de ele.
Iar de citit in mod serios literatura cred ca m-am apucat abia de doi-trei ani. Sunt multi autori "canonici" de care nu m-am atins absolut deloc inca: Flaubert, Cervantes, Hugo, Steinbeck, Huxley.
RoxanaCaplan întreabă:
CyberDune28 întreabă: