Care sunt cărțile care v-au dat fiori pe șira spinării, v-au făcut pielea de găină, v-au ridicat părul în cap și v-au făcut să simțiți cum se încrețește de oroare, scârbă, fascinație morbidă, carnea de pe voi?
Eu zilele astea am terminat „suckulent prey" și „prey drive" ale lui Wrath James White și încerc să-mi revin. Le-am citit pe nerăsuflate, întâmplările par ireale, halucinante, parcă intri într-o altă lume, într-o lume a canibalilor, o lume în care a-ți mânca aproapele este singurul tău țel în viață. Dacă vreți să rămâneți scârbiți profund, fascinați de fiecare detaliu morbid, precum rețetele de mâncare din carne de om recomand, garantez că vă va lua cu fiori când veți citi aceste două cărți.

Pentru mine cititul unei cărți înseamnă o incursiune într-o altă lume. În lumea imaginației autorului, o lume creată din cuvinte, însă cuvântul este doar fundația, prin cuvânt se crează relații între personaje, prin cuvinte aceste personaje par că iau viață. Trebuie menționat însă faptul că noi tindem să trecem totul prin filtrul propriilor experiențe de viață și prin prizma tuturor cutumelor sociale de care dăm dovadă, majoritatea fiind atât de bine implantate încât nici nu realizăm că sunt acolo. Dacă tu când citești o carte vezi doar niște șiruri de litere care formează cuvinte atunci de ce mai citești? Dacă nu înțelegi nici măcar puțin ce a vrut să transmită autorul și să te adâncești în substratul aflat dincolo de cuvinte, dacă tu vezi doar un șir de propoziții pe care le citești una după alta și nu faci nici o conexiune între ele, dacă pentru tine o carte e doar o colecție de pagini și nu simți nimic când o citești atunci de ce o mai faci?
Câte cărți ai citit până acum? A fost vreuna care să te fi impresionat sau marcat într-un fel, în fond, fiecare om e diferit și are gusturi diferite, însă dacă încă nu ai citit o carte care să te facă să simți ceva, fie bucurie, fericire, tristețe, iubire nemărginită, fiori de gheață, suspans, etc, înseamnă că nu ai citit ce trebuie.
De ce ne uităm la filme, seriale, etc? De ce există atâtea genuri și de ce unii preferă horror în timp ce alții comedie? Pentru că o fracțiune din trăirile și zbaterile personajelor ajung și la noi, chiar dacă procesul nu e conștientizat de unii, omul tinde să empatizeze cu personajele din filme, cărți, piese de teatru, etc. Așa cum se spune că o poză face cât o mie de cuvinte ar trebui să se spună și că un cuvânt bine ales, la locul potrivit în momentul potrivit poate face cât o mie de poze, poate schimba întreg firul narativ, întreg edificiul se poate dărâma printr-un bobârnac bine plasat construindu-se ceva complet nou.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Eu sunt zodie de pamant.
Literatura e 'umflata' cu exagerari, sau figuri de stil, cum li se spune in 'industrie'.
Daca citesc ceva, prefer sa ramana echivalentul unei discutii la o bere cu autorul. D'aia mi-a placut Caragiale. E din gama mea de drojdieri.
Si cartea lui Andrei Ciobanu, ca rezonam la acea vreme cu experienta lui.
Si poeziile lui Eminescu despre *** mi se par definitii perfecte pentru "cand te indragostesti de o bagaboanta", caz foarte frecvent in zilele noastre.
Dar nu pot sa visez cai verzi in urma unui text. Eu nu ma desprind niciodata de pamant. Mi-e si calitate, si defect.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Pentru senzațiile tari pe care ți le oferă, pentru că viața nu e doar alb și negru, pentru că nu te poți lupta contra unui lucru pe care nu-l cunoști, pentru că dacă alegem să ignorăm o latură a umanității nu înseamnă că aceasta nu există...

Răspunde

Raportează

Evaluează

Din păcate nu cred că sunt traduse în română însă, pe marea pânză nu apare nimic în acest sens.

Răspunde

Raportează

Evaluează