anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Ce cărți îmi pot schimba viata în bine? Visul mei suprem e sa redevin fericit și sănătos fizic, emoțional și mental și sper sa nu renunț niciodată la el.

2 răspunsuri:
| MiraMiraMira987654321 a răspuns:

Toate. Dar mai ales alea de cultura generala, cele despre istorie, arta, stiinte exacte.

| Parakeets a răspuns:

Am o groază de cărți de genul.
Motivaționale, dezvoltare personală, coaching, chiar terapie și psihologie. Chiar și cele de pedagogie, nu alea care te bagă too much în metodică, sunt benefice. Deoarece îți explică modul de gândire al unei societăți și cum se face educația. Sincer, eu m-am cizelat oleacă, pe baza a ceea ce citeam an de an la titularizare, adică pedagogie. Deci n-ai idee cât de ajută, dar unicul și cel mai bun sfat pe care ți-l pot lăsa, e că poți citi toate cărțile din univers, dacă o faci pe pilot automat și citești cărțile de mai sus, doar ca pe beletristică, e apă de ploaie. happy

Ca alea să-ți schimbe viața așa cum visezi și speri tu, trebuie și să faci. Iar făcutul (da, ține și de strategii) dar cel mai mult ține de disciplină și puterea ta de concentrare și acțiune. Nu uita, tot ce citești, trebuie să-ți interiorizezi în tine, în memoria și comportamentul tău, apoi să acționezi, fără acești pași, yey, te poți declara doar un burghez, plin de cărți și foarte citit. Dar doar atât. happy E fain și așa, ai măcar discuții faine de purtat cu noi ăștia cu minți mai deep, la o cafenea sau un picnic. happy Dar nu te aștepta că viața ta se schimbă doar prin citit. Iar aici avem exemple și de oameni care s-au lăudat că nu au deschis vreo carte în viața lor, dar azi stau într-o casă frumușică, cu un cont grăsuț în bancă, cine știe poate chiar și cu o droaie de copii și un câine pe prispă. happy

-DETOXIFIEREA MINȚII -David Perlmutter, Austin Perlmutter, Kristin Loberg

-Arthur Schopenhauer - Arta de a avea mereu dreptate

-CUVINTE CARE SCHIMBĂ MINȚI - SHELLE ROSE CHARVET

-LASĂ VRĂJEALA - PAUL MELINTE

-Știința Motivației - Brian Tracy și Dan Strutzel (Am citit oleacă despre Brian Tracy ăsta, are multe povești biografice și are o poveste super tristă dar plină de motivație, deci recomand să citești tot ce găsești pe net de omul ăsta - Brian Tracy).

Ghidul succesului pentru leneși - Marc Allen

Resetează-ți metabolismul - James W. Clement, Kristin Loberg