Când eram mică fugeam de cărți ca de naiba(mai mult din cauză că făceam ce făcea și fratele meu mai mare), până într-o zi când a venit taică-meo cu vreo 5-6 volume din seria Harry Potter. Bineînțeles, atunci mi s-au părut imense și le-am catalogat ca "lecturi grele" dar mi-au trezit totuși interesul. Mi-am amintit de poveștile pe care mi le citea mama înainte să adorm și am citit ceva basme de Hans Christian Andersen, după care am trecut la cărți mai serioase, dacă pot spune așa, cum ar fi Colț Alb, Black Beauty, Heidi și altele în genul care nu mi le amintesc acum. De fiecare dată când mergea undeva, mama se întorcea cu o carte pentru copii(pot să spun că n-am văzut majoritatea filmelor Disney, am citit cărți după ele). Chiar și astăzi îmi mai aduce câte un roman(serios) din când în când.
Abia pe urmă am pus mâna și am citit Harry Potter, mi-a plăcut la nebunie și am mai început să caut cărți în genul în bibloteca familie(fără succes). M-a salvat iarăși mama când mi-a luat mai multe volume din Tara Duncan(un fel de Harry Potter, versiunea feminină). Au fost mai multe cărți, dar astea sunt cele care mi-au rămas în memorie și consider că le-am citit cât încă eram copilă.
Întrebarea ta m-a făcut să realizez că ar trebui să-i mulțumesc mamei mai des.
Tin minte ca aveam vreo 10 - 11 ani si am declansat un adevarat fenomen social in cartier atunci cand am descoperit in biblioteca Winnetou, Preeria si Ultimul Mohican. Le-am citit cu totii, iar apoi intreaga vara, bineinteles, ca am pus in practica tot ce citisem. Atunci mi-am facut primul meu arc cu sageti, repejor transformat in prastie cu scoabe, iar ulterior in tuburi cu sageti de hartie. In fiecare zi, fie pe linga casele noastre, fie prin padure sau pe malul lacului, gaseam sa organizam activitati asemanatoare celor din aceste carti. Astazi, cand ma uit la aceste carti, rufoase (au fost citite de peste 20 de pusti, in perioada aceea), imi amintesc perfect cum se numeste pusca lui Old Surehand, dar si pataniile unei copilarii de neuitat.