Ce părere aveți de asta?

Morgellons

De la un timp simt niște mâncărimi atunci când nu pot dormi. Alteori, sunt mușcături care mă trezesc din somn. Ăn fiecare dimineață am impresia că ceva slinos se târăște pe pielea mea, dar când dau pătura la o parte, nu dau nici de dracu’. Când caut mușcăturile de-as’noapte nu găsesc decât julituri vechi, vergeturi și-alte de-astea. Cu siguranță am de-a face cu paraziți inteligenți, ce-și maschează urmele pentru a mă liniști, și-apoi, când au colonizat o mare parte din corpul meu, nu le mai pasă de cum mai arată sau de ce mai crede gazda. Oricum, gazda, adică eu, nu mai poate face nimic în stadiul ăsta, așteptând doar să vadă pe unde va mai ieși noua serie de paraziți, dacă-i vor mânca ochii în drum spre lumină, sau dacă vor ieși de-a dreptul prin pielea de pe abdomen. Ori poate o voi voma, măcar expresia de "parazit borât" va avea în sfârșit logică.
Am mers la un medic, el s-a uitat la mine și pe față și pe dos, și pe dincolo și pe dincoace, da’ n-a găsit nimic.
"N-ai nimic."
"Sunt în paraziți în mine."
"Nu-i nimic în tine.", râse, apoi scrise o trimitere către psihiatrie.
Idiotul. Clar, n-a auzit de o asemenea specie de paraziți ori poate paraziții l-au corupt și pe el, cine știe. În fine, am plecat acasă, și, deși era doar patru, m-am culcat.
În seara aia ar fi trebuit să mor. A fost o luptă între paraziți, iar fiecare organ era și buncăr, era și hrană, era și teritoriu cucerit. Nu mai aveam nici rinichi, nici splină, nici alte măruntaie, nimic. Doar creierul mai pâlpâia ca un monitor stircat, înainte să fie și el luat de parazitul suprem, un fel de vierme gras cu bot de cârtiță.
M-am trezit pe la două, eram leaorcă de transpirație, îmi venea să borăsc-probabil că viermele gras voia să scape de cadavrele celor învinși. Am borât, m-am dezbrăcat, mi-am făcut un duș, am fumat vreo două-trei țigări, numai de-a dracului, să-mi afum parazitul un pic. Poate face cancer. M-am dus la fereastră, încă goală, mi-am luat ceva de băut și am mai aprins o țigară. M-am uitat la străzile murdare, unde mai erau vreo doi vagabonzi care și/o trăgeau. Erau la fel de libere și de scârboase ca tranșeele din corpul meu. But at least the parasites were gone for a moment.
Ce îmi venea să deschid geamul și să sar cu fundu’ pe pervaz. Parazitul spera să cad, n’avea răbdare să mă secătuiască complet. Voia ceva mai bun, iar aici îi dădeam dreptate-dacă aș fi fost ca el, nici măcar nu-aș fi deranjat să mă ating de trupul meu. Am mai stat la fereastră până ce și-au terminat și cei doi homleși treaba și m-am băgat la loc în pat.
A doua zi am mers la alt medic. S-a uitat și el la mine și mi-a zis cu o voce ce mira îngrijorarea:
"N-ai nimic. Nu-i nimic în tine."
"Și tu ai de gând să mă trimiți la psihiatru, nu?"
Dădu din cap că nu: "Nu-ți găsesc inimc. Tu nu respiri. Am stat și ți-am căutat stomacul și intestinele, dar nu le-am găsit. Domnișoare, matale ar trebui să fii moartă."
Mă uit la el, "da", zic, "ăsta-i scăpat de la Socola și-a pus mâna pe-un halat alb, inspirat de reclama aia de la Altex, pe care-o dădeau prin 2006.
"Unde ți-e inima?"
"Întreabă parazitul."
"Unde ți-e ficatul?"
"Întreabă parazitul."
"Ce-i cu tine, ce ești, de ce nu poți răspunde?"
"Iartă-mi gazda, nu are maniere, mai ales că tocmai i-am făcut o formă rudimentară de lobotomie."

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook