Ordonare:
După relevanţă
Oricine este interesat de viata si de oameni nu se poate sa nu iubeasca poezia - cel putin unele poezii. Iar poezia lirica are ceva cu totul special, parca se lipeste de sufletul nostru. Pentru ca in genul asta liric, poetul isi exprima reactiile lui personale fata de lumea care il inconjoara - ce vede, ce aude, isi exprima gandurile si sentimentele. Acum, gusturile difera de la om la om. Unul poate prefera ceva vesel, altul ceva melancolic sau trist. Si mai depinde si de starea in care ne aflam la un moment dat. Odata preferam un gen, alta data altul.
Cateva versuri (in engleza):
Who has seen the wind?
Neither I nor you.
But when the leaves hang trembling,
The wind is passing through.
(Christina Rossetti)
RăspundeSi totusi ai facut in pleonasm :-D
Răspunde 
Poezie lirica. Indiferent daca e vers alb, indifferent de cum sunt structurate versurile, lirica = poezie.
Posibil sa ai dreptate. Eu am facut realul. Dar parca la scoala ne spunea ca sunt doua tipuri de poezie: lirica si epica. Posibil sa ma insel.
Scrierea epica = scriere in proza :-)
Banuiesc ca lirica bacoviana correct?
Da,simbolistica si depresiva exclusiv.
Genul asta de lirica ma atrage si stilul asta il folosesc si in versurile mele făcute pe beat pentru rap sau pe muzica de vioara sau pian.
Si eu fac rap, in timpul liber, vreau mai multe detalii, mi-ai captat atentia, de ce simbolistica si depresiva? de la ce a plecat stilul asta bacovian?
De la stilul meu de viață.
In asta ma regăsesc.
Tristețea ma inspira si despre asta îmi place sa scriu.
Stilul tau de viata, adica esti tot timpul Trist/Trista? Si ai incercat sa gasesti inspiratie si in altceva?
Stilul meu de viață singuratica.
Nu sunt tot timpul trist.
Am mai încercat dar nu ma atrage
Drama,tragedia,depresia, denigrarea umana, batjocorirea corpului prin alcool si droguri, sinuciderea si crima, astea ma inspira.
Si oricum eu scriu versuri despre ce simt in momentul ala.
Aproape deloc nu am simțit ca trebuie sa scriu despre altceva.
Si stilul meu de viata e singuratic. LA PROPRIU. Dar cred ca eu sunt extrema cealalta. Adica tu scrii despre : "Drama, tragedia, depresia, denigrarea umana, batjocorirea corpului prin alcool si droguri, sinuciderea si crima" mai exact partea depresiva?
E, eu am extrema cealalta a acestor subiecte. Si eu vad singuratatea divina.
Odata credeam ca sunt pasionat. Lirica poate fi in totul.
Nedumeriri pot exista care sa fie baza unor discutii. De exemplu, mi-ar placea sa scriu o poezie de numai jumatate de vers.
Un alt lucru ar fi de ce sa preda asa de prost literatura, fara respect pentru miez si intelesul ei profund? Am avut ani buni nota maxima la literatura, faceam analize ca la carte. Dupa ce am scapat de scoala si m-am linistit, am constatat ca am invatat acolo mai mult clisee sforaitoare. Care este motorul intern care mentine arta (si literatura) la temperatura ei? Cum scrii tu insuti asa ceva? Pai trebuie sa te dezbraci de toate straiele, sa uiti de toate maretele umbre. Nu trebuie nicidecum sa fii original. Cineva a spus definit creatia ca fiind copiere modificare si re-asezare. Iar cu fiecare act de creatie se ia istoria de la capat. Ai o sansa pe care de obicei o irosesti direct.
Ce parere ai despre poezia acestui coleg TPU?
https://www.tpu.ro/......anciti-in/
Ce se invata in scoala sunt cacaturi. Nu numai in literatura, si in istorie, psihologie si in cam toate materiile care au legatura cu latura umana. Arta e mentinuta de scriitori, cum scrii? Nu stiu eu pur si simplu traiesc prin lirica, prin versuri, prin ce fac. Sa zicem ca am o poveste mai naspa de viata si daca n'as fi putut sa scriu as fi fost probabil internat intr-un spital de psihiatrie. Cat despre originalitate, la naiba cu asta, nu exista ceva "original", cum ai spus si tu, creatia e copier, modificare si reasezare, doar ca lumea intelege gresit toate astea. Daca acum 100 de ani sau acum o zi cineva a scris ceva similar, nu inseamna ca ce scriu eu nu e "original" sau nu e bun sau este bun. Perceptia universala asupra artei este ciudata dat fiind ca toti cred ca arta este ce se vinde, din contra, arta e ceea ce nu se vinde, ce ramane ascuns, ce se simte. Poezia colegului TPU este geniala, pot sa jur ca am simtit ce a simtit si el cand a scris asta, in definitive poezia lui exprima clar ca arta se simte.
Te aprob!
As mai adauga ca oamenii, cit de batuti in cap ar fi (ma includ si pe mine), fac orice pentru a trai misterul unei chestiute artistice oricit de insignifiante. E ceeace se numeste "distractie", dar fiorul trebuie sa fie acelasi la baza lui, si la ascultatorul pasionat de manele si la cel sofisticat care asculta muzica atonala. E simplu.
Un eseist danez descrie procesul creatiei artistice ca pe un proces in care creatorul ofera publicului cateva procente de informatie impachetata (de ex o poveste cu cai) si o doza mult mai mare de "exformatie" - informatia pe care o deducem din opera consumata si pe care o refacem in noi bazat pe propriile rezonante. Cind cineva spune "cal" exformatia este de exemplu "calaret", "galop pe malul marii" sau mai stiu eu ce :-)
Imaginatia in general nu are limite dar oamenii se tem sa o foloseasca.
-
anonim_4396 întreabă:
6 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
