anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Credeți că o persoană care citește de obicei Romance și YA (de genul Malakai, Drako, Alexander și ce mai au ăia pe la bookzone) ar aprecia ceva scris de Gabriel García Márquez sau Mihail Drumeș? Se apropie ziua unei prietene. Vreau să-i cumpăr o carte, dar nu ne prea nimerim la gusturi. Oscilez între "Invitație la vals" și "Despre dragoste și alți demoni", dar ea e obișnuită cu un stil mai adolescentino-comercial. În rest, îi place istoria, dar nu aș merge pe o așa variantă pentru că se poate să cadă în extrema manual, iar manualele sunt plictisitoare, i s-a urât și ei de ele. Cel mai logic ar fi să aleg ceva de pe raftul cărților pe care le-a tot citit, însă poate nimeresc un ceva After (nu i-a plăcut deloc). Cum nu citesc așa cărți, nu știu să mă orientez. Recomandări?

17 răspunsuri:
supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

Eu citesc autori mai dificili, dar nu-mi place realismul magic (Marquez), deși îmi plac alte genuri mai apropiate. Nu mi se pare un autor pentru toată lumea, dar poți să riști. Poate o să-i deschizi apetitul pentru un nou gen. Poate o s-o citească peste câțiva ani când o să i se mai maturizeze gusturile. Sau poți să mergi la sigur cu Drumeș, nu poți da greș cu el, Invitația la vals e una din puținele cărți despre care n-am auzit niciodată un gând rău.

Eu pot să-ți recomand și alte cărți, dar o să mă simt vinovată dacă deja le-a citit laughing

| anonim_4396 explică (pentru supadeceapa):

Parcă nu aș vrea să-l uite pe Găbiță printr-un colțișor de bibliotecă sau, mai rău, pe sub pat, mai știu eu pe unde, doar pentru că s-a enervat și a renunțat... Și da, mi-e frică de asta cu realismul magic. Sunt foarte sigură că nu a citit nimic de genul. Pur și simplu știu că ar adora subiectul și mă tentează laughing
Hai că mai insist cu neuronii pe Drumeș, poate poate mă hotărăsc și pun comanda.

Ba chiar aș aprecia ceva recomandări. Când intru pe bookzone, mă pierd total. Nu știu nimic de pe acolo. Nu mă pot orienta. Sunt pe teren necunoscut.
Și lasă că nu o să-ți spun dacă a mai citit-o laughing După ce că mă ajuți, măcar atât să fac și eu pentru suflețelul tău. Stiu cum e vina măcinătoare. Sunt genul care îti spune accidental cine e criminalul, când mai aveai o pagină de dat... of.

| supadeceapa a răspuns (pentru anonim_4396):

Uite, îți zic niște cărți pe care le-am recomandat unor prieteni care nu prea au au treaba cu literatura, dar au fost impresionați:
Flori pentru Algernon, e science fiction, dar ușurică, te atinge la inimioară laughing
Șoareci și oameni, e clasică, dar la fel, ușoară de citit, final dramatic.
De ce fierbe copilul în mămăligă, e atipică, dar o s-o atingă sigur.
Cărțile Ameliei Nothomb sunt rapide, filosofice, dar în termeni simpli - Igiena asasinului, de exemplu.
Poți să-i dai și clasice pentru copii, astea plac la orice vârstă, cum e Grădina secretă sau Pânza lui Charlotte.
YA/romance știu doar Circul nopții, Biblioteca de la miezul nopții și Acolo unde cântă racii sunt foarte populare acum.
Apreciez că nu-mi distrugi inimioru laughing eu aș alege Algernon, am văzut că au la Bookzone și o ediție cu o copertă superbă love struck

| anonim_4396 explică (pentru supadeceapa):

Vai, cred că Aglaja i-ar plăcea. Am un vibe în direcția asta acum. Of, sunt super încurcată. Mai mult am reușit să-mi fac eu pentru mine listă cu cărți de comandat, hopa laughing O să mă uit prin librării după Algernon, că nu-l mai găsesc online. Deh, asta e, trebuie să mă ridic din pat, să mă deplasez.
Mersiiiiiiii pentru recomandări happy
"inimioru" laughing

| supadeceapa a răspuns (pentru anonim_4396):

Cu plăcere. Ascultă-ți intuiția! laughing))

| anonim_4396 explică (pentru supadeceapa):

Așa fac laughing În cel mai rău caz, dacă mă prinde momentul deciziei pe picior de nehotărâre, pun frumos toate recomandările pe un site care generează chestii random și... Bam! M-am făcut cu decizie =) Gata. Problemă rezolvată.

| supadeceapa a răspuns (pentru anonim_4396):

Gestul contează, oricum, dacă ar vedea cât te-ai chinuit să-i alegi cartea, ar aprecia sigur mai mult decât orice carte ai alege laughing)))

| anonim_4396 explică (pentru supadeceapa):

Nu-i așa? Dacă nu-i place, îi arăt munca mea de pe aici, îi dau telefonul, "ia și citește, uite, ce m-am mai consultat cu lumea"... laughing
Sunt o persoană minunată happy

| supadeceapa a răspuns (pentru anonim_4396):

Dua love struck

| Eireann a răspuns:

Marquez este destul de dificil de citit, e un stil mai aparte care nu place tuturor. Ce varsta are?

| anonim_4396 explică (pentru Eireann):

16 ani în curând. Eu chiar pe la 16 am citit "Un veac de singurătate" și am adorat-o, dar nu știu ce cărți se potrivesc vârstei thinking
În legătură cu Márquez, știu că i-ar plăcea conținutul multora dintre cărțile sale, dar mă gândesc că stilul scrierii ar putea să o plictisească. L-am mai recomandat și nu prea s-a prins de mulți.

| Eireann a răspuns:

La 16 ani eu eram mare fana Stephen King, poate i-ar placea Misery sau Cimitirul Animalelor daca o atrage stilul horror. O alta carte superba care e si acum printre preferatele mele si am citit-o cam tot atunci este Maestrul si Margareta de Bulgakov. Era sa uit Maria si marea... E foarte greu sa recomanzi carti daca nu cunosti persoana.

| anonim_4396 explică (pentru Eireann):

Chiar m-am gândit la Stephen King. Cred totuși că e prea genul meu și oricum i-am dat la spoilere din cărțile lui de nu-ți imaginezi laughing Ar trebui să-i iau ceva ce n-am citit, dacă m-aș risca cu horror, deși ea e mai cu dramă și iubire, bleah!
Am Maestrul și Margareta. Nu am citit-o, dar din câte am înțeles e tot realism magic ca la Márquez. Fug acum de genul ăsta literar. Mie îmi place, dar nu știu ei. Tot dau de oameni pentru care nu are sens.
De Maria și marea o să mă interesez.
Mulțumesc mumoooos pentru recomandări happy

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Eu aș miza pe "Invitație la Vals", mai ales că ai zis că îi plac cărțile romantice. Dacă are deschidere către fantasy, aș recomanda cărțile scrise de Laini Taylor (spre exemplu: Născută din fum și os). E tot o poveste romantică, YA, dar se desfășoară într-o lume fantastică. Sau "Regatul spinilor și trandafirilor" care este tot fantasy + romance. Plus că, e foarte îndrăgită de adolescenți.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Da, de cărțile astea am tot auzit happy Nu știu ce-i cu ele, dar am auzit. Mi-am notat. S-ar putea să rămân totuși la Invitație la vals, dacă tot are așa feedback pozitiv, nu știu... mai am timp de gândire cât de cât, mai are până îmbătrânește.
Mulțumesc happy

| HanszmR a răspuns:

Ce parere ai despre descrierea acestei carti? Mi se pare ca incadreaza ceea ce cauti tu. Cartea se numeste tema pentru acasa de nicolae dabija

DESCRIERE
La scoala din Poiana, profesorul de literatura romana e invinuit de noile autoritati de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. Dupa un simulacru de proces, Mihai Ulmu, "dusmanul poporului", ajunge in gulag. Maria Razesu, fosta lui eleva din anul IV de liceu, il ajuta sa evadeze, dar si sa-si dea seama de dragostea lor.

O saptamana le-a trebuit soldatilor ca sa-i gaseasca. sapte zile au fost de ajuns ca Mihai si Maria sa se regaseasca. Nestrivita de calvarul gulag-ului, dragostea razbate prin piatra ca o iarba cereasca. Razbate, soptindu-ne ca marile iubiri nu incap in temnita niciunde si nicicand.

Bestseller in Romania si Republica Moldova cu peste 50, 000 de exemplare vandute
Peste 500 mii de imprumuturi in biblioteci
Roman tradus in sapte limbi

| anonim_4396 explică (pentru HanszmR):

Foarte foarte interesant. Cunosc autorul, însă nu cartea. Cel puțin în acest moment, la această oră târzie, nu-mi sună. Cam are și context istoric, parcă aș citi-o și eu, deci o trec la booklist happy Muuulțaaaam!