Nu e vorba de nicio excepție.
E vorba că acest cuvînt „delincvent" îl urmează aproape aidoma pe latinescul delinquo, ere, liqui, lictum. ( = a se face vinovat), în care, conform pronunției în limba latină, grupul literal „cu" se citetește „cv".
Ca și în alte exemple „quintă " dar pronunțat și „cvintă"; „quadriga" dar pronunțat „cvadriga". Și transcrierea fonetică a acestui „cv" a devenit și cea scrisă.
De aici românescul „delincvent".
După cum, în continuarea flexionară a acestui cuvînt, se ajunge la acel „delictum" ce duce la românescul „ delict".
Desh întreabă: