Un prim motiv ar fi că tinerii încep prin a le lua în râs.
Alt motiv ar fi că încearcă să analizeze fiecare virgulă, fiecare timp verbal şi fiecare pronume, luând versurile pe rând, în loc să citească poezia, să o simtă.
Fosta mea profesoară de teatru avea o vorbă "Poeziile nu se citesc şi nici nu se recită. Poeziile trebui simţite.".
Cred că ar trebui să ne oprin din analizatul fiecărui element din poezie. Autorul simte ce scrie, ce-i creează subconştientul, şi, atunci când scrie se simte ca şi cum ar fi într-o transă.
Rareori vrea să exprime un sentiment ascuns atunci când spune "Luna era luminoasă" sau ceva de genu' ăsta.
Desigur, legăturile se formează între elemente şi trăirile sale, dar n-o să le înţelegem analizându-le la sânge, pentru că a fost subconştientul lui ce le-a creat, şi nu al nostru.
Al trebui să luăm poezia ca pe un tot, nu ca pe o adunătură de versuri.
Ca atunci când te referi la mama. Nu te gândeşti că-i o fiinţă umană ce are organe, alcătuite din ţesuturi, alcătuite din celule la rândul lor. Nici că face parte din regnul animalelor. Te gândeşti, pur şi simplu, că e mama ta (nu a ta în mod special).
Ce am putea face? Nimic.
Pentru ei mai importante îs relaţiile la 13 14 anişori decât să citeşti o poezie, apoi să o mai şi înţelegi.
Nu cere imposibilul de la viaţă.O persoană care nu se interesată de poezie nu va înţelege niciodată iar una care chiar îi face plăcere o va înţelege repede.
O noapte frumoasă.
Faci o vraja si le intelegi.Serios,ce trebuie sa faci ca sa intelegi ceva? Sa gandesti. Daca esti in stare sa supravietuiesti atunci esti in stare si sa intelegi o nenorocita de poezie.
Si totusi, de ce ne-am chinui noi tinerii sa le intelegem? Cei carora le plac or sa le inteleaga oricum singuri fara prea multa munca, dar ceilalti pe care nu ii intereseaza de ele de ce sa le inteleaga? Totusi, daca ai nevoie de ajutor ca sa le intelegi cred ca nu prea ai vreo legatura cu ele...
Esti vreun troll? Mai citeste odata intrebarea.Nu se referea la doar la acel tip de persoane.Si se referea la poezie.Nu poti spune ca poezia este acelasi lucru cu literatura care cuprinde o gramada de chestii ce n-au o legatura cu poezia, cu exceptia...cuvintelor.
Revenind la ce ai spus pana in virgula, mai citeste odata postarea.Ti se pare ca "oamenii din ziele noastre numai inteleg poeziile" se refera la pasionatii de poezie? Nu prea cred...doar o persoana care a fost facuta sa creada ca oamenilor "din zilele noastre" ar trebui sa le pese de poezii.Ar trebui sa le pese doar alora care sunt la scoala si celor care se ocupa cu aceasta parte a literaturii, ca ceilalti sunt absolut liberi sa aleaga daca le plac sau nu poeziile.
Este foarte simplu amice, oamenii din zilele de astazi nu sunt interesati de poezii din cauza societatii in care traim, avand in vedere ca noi avem un comportament de turma sa ne luam dupa cel mai polular, media nu investete in poezii ci in alte lucruri care ne distrag atentia de la adevaratele probleme, pe scurt oamnii destepti si rai vor sa fim tot mai multi inapoiati si inculti pentru a putea sa isi faca ei treburile murdare
Auzi...poti sa imi spui si mie cine sunt acei oameni rai, care sunt adevaratele probleme si cum isi fac ei treburile murdare daca suntem noi inculti, si cel mai important : de ce suntem inculti daca nu ne pasa de niste poezii? Dar nu asa...ce crezi tu,sa fie absolut corect, un argument obietiv.
Esti a 5-a persoana pe care o intreb ceva de genu' asta. Daca esti si a 5-a care nu poate sa-mi raspunda si consideri ca ai spus ceva bine acolo esti doar un ipocrit din grupa "Stapantul Valorilor".
Singur amice, argumentul obiectiv este foarte simplu, in primul rand lipsa de interes a institutiolor si a sistemului fata de noua generatie, sistemul nostru de invatamant este foarte prost nu atrage deloc elevul spre a deveni mai cult si sa se integreze in societate pur si simplu ii baga materie pe gat fara sa il atraga, in alte tari se pune accent pe calitatile elevilor nu doar pentru a retine biblioteci in minte, pentru ca in alte tari viitorul copiilor se stie inca de cand sunt mici deorece ei vad niste inclinatii spre care au un posibil talent si merg cu ideea asta, unii buni la sport, altii la matematica, altiii informatica si tot, asa ideea este ca acolo interesul este foarte mare pentru viitorul copiilor si or ce ar face te la mecanic pana la avocat sau doctor ei o sa gaseasca sigur un loc de munca la care sa fie platit si apreciat cu care sa isi faca si ei la randul lor o famileie, dar priveste in Romania aici si daca esti un pic mai talentat la ceva sa zicem ca esti poet sitemul acesta nu are nici un interes, nu o sa te sustina deloc astflel demoralizand intr-una societatea, acum poate intrebi ce treaba are asta cu poezia?, pai totul se leaga tinerii care vin din spatele nostru nu au nici un exemplu de urmat priveste mass media ce ne baga pe gat la televizor vedete care apar peste noapte si promoveaza orice alt ceva in afara de cultura, priveste ei promoveaza interlopi, manelistii, oamnei fara cultura, vezi tu la televiziunile aceatea importante, oamenii care sa scrie si sa recite poeziii, sau sa se faca studiu pe marii poetii, nu ei ne baga pe gat modele si ne manipuleaza cum vor, exemplu pe fete asistente tv nu iti trebuie nimic in minte doar sa arati bine de ce sa muncesti, iar pe baieti golani, interlopi,, uite ce a facut ala ce masina are, si mai intrebat cine sunt acei oamnii rai pai raspunsul este simplu cei care ne conduc, priveste alegerile cati oamenii cu adevarat culti se duc sa voteze pe o galeata, priveste Romania a fost distrus aproape tot in ea, oamenii care au devenit putrei de bogati oamenii inteligenti ma refer pe spatele prostiei inocente a oamenilor, cu totul este o masinarie bine pusa la punct care au ca scop controlarea societatii, priveste la casa lui eminescu este aproape sa se darame si au construit o sala de jocuri la aparate langa ea,
Cred ca trebuie sa citim mult mai multe poezii ca sa ne prindem de cum sta treaba cu poeziile. Pai intreabaiti profesoara cum sa faci sa intelegi poeziile. Eu zic ca trebuie sa cauti ce fel de poezie este trista sau de dragoste si dupa sigur intelegi. Tot facand asta nu iti va mai trebui sa cauti si dupa iti vei da seamna ce gen este.
Sa iti spun drept acuma toti copii nu m-ai citesc, citesc jocurile populare .Ei nu pot intelege deoarece nu au un vocabular bogat si nu prea inteleg.Succes. Sper ca te-am ajutat.Dar intreabai cu joaca, un joc care e popular sa vezi cate stie despre el.
Oamneii din zilele noastre nu mai au niciun pi de romantism in sange... cine mai ovserva cat de frumos este rasaritul, cat de catifelate sunt petalele unui trandafir etc... Toti tinerii, categoria in care ma situez si eu, satu de dimineata pana seara la calculator, urmarind doar lucruri inutile.....nimeni nu isi da seama ca acel timp e pierdut pentru totdeauna...nimeni nu realizeaza cat rau le provoaca asta....na, fiecare isi petrece timpul liber cum vrea....numai ca nu este o idee buna... Adica ce copil mai face ceva suplimentar pentru scoala sau pentru pregatire? Niciunul! De ce? Leneaa... De ce lenea? Pentru ca needucatie si pentru ca internet asta e... mai speram ca mai sunt tineri care citesc poezii si traiesc ceea ce autorul a simtit si a scris...
Pe unii oamenii chiar ii captiveaza, dar din vina lumii in care traim sunt foarte criticati...
Alice_6278 întreabă:
RedBullX întreabă:
RoxanaCaplan întreabă:
CyberDune28 întreabă: