E un inceput ce credeti?
Luna spune o poveste în linişte cu o voce ce nimeni nu o poate auzi. La fiecare flux si reflux, ea stǎ singurǎ. Undeva o fatǎ stǎtea în miez de noapte-zi în bǎtaia silenţioasǎ a toamnei… Merg pe alee. Vântul era cǎlduţ spre rece, acea luminǎ palidǎ stingherǎ este semnul firav al unei fete!
-Lumina şi întunericul de unde provin, dar noi –cu ce scop? mǎ întrebam adeseori.
Oraşul meu Forae, este mereu luminat de felinare ce îi călăuzeşte pe cei sensibili în înseratul portocaliu ce este atins de mângâierea luminii reci de un roşu aprins printe stelele căzătoare.Deşi este mic acesta este mereu învăluit de trecerea oamenilor îmbracaţi la dunga si de rochiile lungi. Drumurile sunt acoperite cu pietre, iar eu sunt Willemy. Am 19 ani, ochii mei sunt de un albastru crud ce par a fi conturati de un inel negru. Părul meu străluceste intr-o nuanţa de negru intens ce pare că îşi schimbă nuanţa... a da si sunt in ultimul an

Mǎ aşez pe o bancǎ, mǎ uit spre cerul portocaliu şi aştept cu nerǎbdare amurgul de toamnǎ! Totuşi eu nu vedeam acel frumos portacaliu în vegherea frunzelor pǎrǎsite!
Luna rǎsare cu ardoare şi iar spune acea poveste singuraticǎ. Luna se alinează cu aurora boreala ce este cuprinsă de un verde curbat ce coboară spre pământul cuprins de ninsoarea stinsă de vederea cu roşul ce pare sa aline suferinţa…!
Dinspre lunǎ se aude un cântec. Ce ciudat? Totuşi este irelevant! Puţin mai departe, spre direcţia lunii este o fatǎ misterioasǎ îmbracatǎ în negru atinsa de lumina felinarelor, iar ceaţa o inconjoarǎ- aceasta îmi aduce aminte de acele filme alb negru. Are o vioarǎ… deodatǎ începu sǎ îşi mişte arcuşul, acel sunet impecabil! Dintr-un motiv ciudat acel sunet mirific se lega de sunetul lunii fǎurind nişte cuvinte: "sufletele pǎrǎsite de Domnul plâng pe câmpii, sufletele lor dispar pe întinsul cer al amurgului!".
Mǎ uit în jos, vǎd lacrimile mele cǎzând încetişor! De ce cad? Pentru un cântec?
Mǎ trezesc în pat, dar eram în parc în acea noapte! Of! prea mult de gândit! Mǎ dau jos din pat, sunt la mine în camerǎ, am destul timp! Jaluzelele zboarǎ în afara camerei, dar cine a deschis fereastra?! Mǎ apropii de fereastrǎ şi jaluzelele se miscǎ într-un ritm ciudat îmi dǎdeau impresia ca fiind un pǎr negru ce este purtat de lumina neagra ce este simpaticul tristeţii, este strǎbǎtutǎ de firul rǎului!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook