| Antonya15 a întrebat:

Hei! Ați citit "Sub aceeași stea "? Daca da, ce parere aveti despre ea? Eu sunt la mijlocul cărții și pana acum pot spune ca m.am îndrăgostit de cartea asta ♡!

Răspuns Câştigător
| PinkPanther001 a răspuns:

Sub Aceeași stea este o carte la care nu ai nevoie de convingere ca să o citești, și nici nu o cauți. Nu cauți pareri, nu cauți ce note a primit, nu cauți critici. Este o carte care îți trezește interesul doar privind-o. Cel puțin așa s-a întâmplat la mine. Nu știu de unde a venit curiozitatea aceea mare care m-a făcut să citesc această carte, dar cu siguranță nu m-am uitat nici pe rezumatul ei. Tot ce am citit despre ea au fost singurele cuvinte de pecopertă înafară de titlu și anume, „Fără suferință, cum am putea ști ce e bucuria?". Îmi place să am parte de o încărcătură emoționale care să mă ducă până la lacrimi, așa că după aceste cuvinte m-am gândit că va fi o carte perfectă, și chiar a fost. SIngurul lucru pe care îl regret, este faptul că am împrumutat-o și nu mi-am cumpărat-o eu să o am în bibliotecă. Dar cu siguranță își va găsi și ea locul pe rafturile mele pentru că eu nu pot să nu pun spre păstrare cărțile preferate.

Este prima carte citită de la John Green, dar a fost suficient sa mă alătur admiratorilor săi și să aștept cu sufletul la gură următorul său roman. Plănuiesc să citesc toate cărțile lui și fără să știu prea multe despre toate publicate până acum, sunt convinsă că nu voi fi dezamăgită.

1 răspuns:
| mia100خوبصورت a răspuns:

E o carte superba. Merita cu adevarat citita si cu siguranta o sa vrei sa mai citesti carti scrise de John Green. Eu, personal, ii ador stilul si "Sub aceeasi stea" e preferata mea. Am citita de vreo 3 ori si nu ma satur niciodata. Augustus e WOW, povestea e WOW, simtul umorului e WOW, cartea asta e grozava. Nici nu mai stiu ce sa scriu, sa stii ca nu esti singura care s-a indragostit de ea, nu degeaba e bestseller. O zi buna!