Hei. Ceva scris de mine sper sa va placa...

Un pamant demult uitat.


Un pamant de mult uitat,
Am lasat,am irost,
Si-am venti sa cresc mai mare,
Pe-un pamant hain.
Dor de-al mamei chip m-apasa,
N-am mai dat de mult pe-acasa,
Nici nu stiu daca mai vin,
De-al strainatatii chin.
Tare-as vrea sa fiu cu voi,
Sa mai simt miros de ploi,
Trandafirul din gradina,
Vantul frunza i-o alina.
Ma trezesc in asta noapte,
Plans si trist in patul meu,
Mai respir incet o soapta,
Caci m-a prins un dor si rau,
Tatal meu,el nu mai este,
Mama, s-a facut poveste,
Inima mi-e cat un bob,
C-am ajuns sa fiu un rob,
Prea tarziu ma-ntorc acasa,
Tata nu mai e la masa,
Mama nu mai sta pe prispa,
Viata mea-i de-acum doar trista.

Despre valoarea artistică nu o să comentez, dar ai reuşit să redai o emoţie, să atingi nişte puncte sensibile...şi dacă povestea este inspirată din viaţa ta, îmi pare rău pentru tine. Poate în timp o vei putea trata cu mai mult optimism, când rănile se vor cicatriza, iar viaţa va lua poate o altă direcţie.
Oricum, e bine că te mai descarci şi dacă simţi că te ajută, nu te opri! : )

Frunza verde stalp
Curge apa-n bec
N-am lumina seara
Acum stau si plang
Mi-a fugit un gand
Dulce-i Marioara
In odaia veche
Alunec pe-un burete
Si s-a spart podeaua

Sunt un talent innascut, v-am dat clasa :->

Viata-i grea si complicata,
Parca se vrea abandonata,
Cu suparari si feririci este presarata,
Multi cauta linistea din viata celalata,

Versuri sumbre pe hartie,
Apa-n dus este calie,
Cafeaua este amara,
Am un muc uscat in nara.

Supararea sa nu te-nconjoare,
Depresia este molipsitoare,
Fericirea are termen de valabilitate,
Profita de ea, cat se mai poate.

Versuri negre din condei,
Putin ii nisipul clepsidrei,
Fericirea vine neasteptat,
O clipire, dispare si o cautam neincetat.

Versuri goale,
Fara sens si fara rima,
Scrise de-un anonim,
Cu totii incercam, sitatia sa depasim.

"Poezia" s-a terminat, nu stiu rime,
Pastarnac.

Don'soara Oana ( de acuma asa te cheama ), dai si tu de o poezie mai fericita?

Poezie mai bună ieșea dacă îmi zburam creierii și se împrăștia sângele pe pereți.

E trist, dar frumos în același timp.

„Ma trezesc in asta noapte,

Plans si trist in patul meu,

Mai respir incet o soapta,

Caci m-a prins un dor si rau,

Tatal meu, el nu mai este"

Mi-ai răscolit puțin prin amintiri.

Poti propune aici http://deinteres.ucoz.ro/ un articol daca te pricepi la scris :)

Destul de frumos, bravo poetule