Nazdravaniile lui Nastratin Hogea
Nastratin Hogea-ntr-o seara cu nevasta-n
vorna stand,
Intre alte multe, zise, cerul impede vazand:
– De n-o ploua cumva
maine, merg la vie sa lucrez,
Iar d-o ploua, merg la
tarini, sa le mai curaturez.
Nevasta ascultand zise:
– De va voi Dumnezeu.
– D-o vrea, n-o vrea, el raspunse, maine tot imi fac eu lucrul meu.
A doua zi dimineata cum se scoala Nastratin,
Se uita si vede cerul limpede, frumos, senin,
Ia cosuletul cu paine si unelte de lucrat
Si fara sa zaboveasca drept la vie a plecat;
Din nenorocire insa, in cale il intalnesc
Niste oameni de ai pasii si, vrei, nu vrei il silesc
Si cu dansii impreuna toata ziua a umblat,
Ca sa le arate drumul pana catre un alt sat;
Si asa-ntr-acea zi Hogea a patit foarte urat,
Fara sa vaza cu ochii via, cum a hotarat;
Seara tarziu se intoarce ostenit, abia umbland,
Si la miezul noptii tocma la usa casei batand,
– Cine e?-ntreaba nevasta, tu esti, Nastratinul meu?
Zice el: –Sunt eu, nevasta, de va voi Dumnezeu.