Heii TPU! am scris prefata pentru o noua carte de pe wattpad. As dori sa aud o parere... cum credeti ca e?

Usa se deschise iar sunetul balamalelor îmi zgariaseara timpanul. Era un scârțâit puternic care îmi invadase capul făcându-mă sa ma simt și mai rău decât ma simțeam. Un glas drăcesc se auzii dinspre ușa.

-Ești pregătită? Nu uita, toate astea sunt din vina ta.

Vina mea? Nu făcusem altceva decât sa iubesc. Probabil pentru prima oara în viata mea am trăit acel sentiment numit iubire. Acum, nu puteam simți absolut nimic. Corpul meu era slăbit și amorțit. Nu îmi simțeam mâinile iar încheieturile picioarelor îmi cedasera de mult. Trupul meu firav fusese tratat mult prea dur, nu doar trupul ci și sufletul. Încercăm sa ma mențin încă treaza cu toate ca nu dormisem de aproape doua zile. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa stau și sa aștept. Gatul meu uscat tanjea după un strop de apa, însă în acele momente nu îmi puteam dorii decât sa îl vad. Chiar și gândul ca încă mai poate fi în viata ma făcea sa îmi adun puterile și sa rabd. Trebui sa rabd și sa indur totul.

-Ce mai așteptați? Luați-o! Spuse diavolul pe care cândva l-am numit prieten. Privirea lui era plina de satisfacție atunci când vedea în ce stare sunt. Nu făcea decât sa își pună în aplicare planul. Planul lui de doi lei cu care avea de gând sa ma facă sa sufăr asa cum îl făcusem și eu o data. Și se pare ca încă o mai făceam. Cu cat luptam sa trăiesc cu atât îl puteam face sa sufere mai mult. Știam ca nu îmi va face nimic care ma va îndrepta spre moarte. Vroia doar sa pic la genunchii lui și sa ii cer mila. Lucru care nu se va întâmpla atâta timp cât voi fi în viata.

Bratele mele tocmai fuseseră asaltate de mâini pline de mușchi. Încercau sa ma ridice pentru a ma duce în fata celei mai mari frici ale mele. Vroiau sa ma pună fata în fata cu visul devenit coșmar. Pentru ei totul era foarte ușor, nu Vroiau decât sa ma vadă cum o iau razna încetul cu încetul. Am încercat sa ma opun însă degeaba. Trupul meu era mult prea slăbit asa ca putea fi ridicat cu ușurință. Rănile produse de cătușe erau cat mai vizibile. Încercările mele de a-mi înlătura micile fiare care îmi țineau mâinile captive fuseseră în zadar. Nu făcusem decât sa înrăutățesc situația.Astfel mâinile mele arătau în ultimul hal, erau zgâriate și umflate iar durerea era imposibil de oprit.
Ma ridicase în picioare însă evitam sa îmi ridic și capul. Nu voiam sa îl enervez, dar se pare ca asta făceam în momentul de față. Înaintea mea nu era decât un gunoi care nu își găsea rostul în viata și cu toate astea avea controlul asupra mea. Totul depindea de el. Dacă trăiam era datorita lui iar dacă muream și acest lucru se datora tot lui. Privirea mea era îndreptată spre picioarele care cândva erau curate, spre membrele lipsite de putere pe care cândva le puteam simți. Acum nu îmi puteam simți nici măcar bătăile inimi. Încă era un miracol ca trăiesc. Era o minune ca încă ii puteam simți mirosul și în același timp de cate ori închideam ochii îl puteam vedea. Mereu la fel de iubitor și sensibil ca întotdeauna. Ii simțeam prezenta și orice ar fi zis ei știam ca încă ma iubește. Știam ca înca inima lui mai bate, cu toate ca era aproape moarta.

-Continui sa te gândești la el? Chiar vrei sa muriți amândoi? Cuvintele care tocmai ieșiseră din gura acelui șarpe veninos ma făcură sa îmi ridic privirea din pământ. Ma uitam la el cu atâta ura încât probabil fierbea de furie văzând ca nu ma poate avea. Singurul lucru pentru care ma aflam acolo era acela de ai dovedi ca un om rău nu poate fi niciodată cu cineva care are sufletul curat. Degeaba avea stăpânire asupra mea dac nu ma putea avea asa cum își dorește. Îmi putea avea corpul, însă nu îmi va pune stăpânire niciodată pe suflet.

-Mori! Șoptisem eu. Asta era tot ceea ce puteam spune. Îmi doream mai mult ca orice sa îl vad mort în acele momente. Îmi doream mai mult ca orice sa fiu fin nou în bratele singurei mele iubiri și sa mai pot simții încă o data buzele sale atingândumi gatul.

-Îmi vrei moartea? Râse cu pofta. Singurul care va muri va fi derbedeu de Tomlinson. După care vei urma și tu desigur.

Speram ca toate blestemele existente în lumea asta sa se îndrepte asupra lui și sa îl omoare în chinurile cele mai dure. Numele lui pronunțat pe buzele unui criminal era tot la fel de frumos. Era numele persoanei care ma făcea sa rezist pana la ultima suflare. Era numele ființei cu care aveam sa îmi petrec tot restul vieții, desigur, dacă voi mai trăii.

-Acum, scoateți - o afara și ne vedem în camera 91.

Ochii lui erau îndreptați spre mine. Nu făcea decât sa analizeze cat de tare ma torturase și cu tu toate astea totul era în zadar.
În cele din urma, respirația lui se simțea aproape de urechea mea, astfel făcându-mă sa îmi doresc moartea. O mica atingere a urechii fusese urmata de câteva cuvinte.

-Vei fii a mea. Ma mulțumesc și cu jumătate sa știi.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook