Am vazut filmul si m-am apucat de curand si de carte. E foarte frumoasa, captivanta si da, merita. Desi e un pic mai lunga, te face sa vrei s-o citesti. Eu am citit 150 si ceva de pagini in prima zi de cand m-am apucat de ea. E drama, imbinata cu elemente din cel de-al doilea razboi mondial. E foarte interesant ca naratorul este, de fapt, moartea, care este amuzanta, realista, etc. Poate suna ciudat, dar asta m-a atras cel mai tare. Apuca-te de ea cat mai repede.
Am vazut filmul, nu am citit cartea. Filmul mi s-a parut destul de interesant, daca as avea ocazia as citi si cartea.
Am citit-o și personal nu mă impresionează acest tip de carte. E ușor de citit, greu de digerat pentru mine. Stilul se vrea a fi unul rafinat, care să cucerească, care să inducă mister, dar cartea nu mi se pare decât o încercare grotească de a face asta. În unele pasaje parcă e forțat, în altele sunt fraze fără sens, care au "menirea" de-a lăsa cititorul în suspans. Dar doar așa, de ochii lumii.
Acțiunea se petrece în Germania, în timpul conducerii lui Hitler, dar mi se pare doar un petext de a sensibiliza lumea.
Nu e nimic dinamic, s-ar putea să te plictisească la un moment dat și nici ideea cărții nu e strălucită.
Merită citită dacă îți plac astfel de cărți.
Eu am citit cartea. SI spun cu toata convigerea:merita citita! Eu am terminat-o in 2 sau 3 zile. Chiar daca trebuia sa-mi fac temele, luam pe furis cartea si citeam. (mda, tipic mie =)) ) Nu ma puteam desparti de ea. Este o carte de actiune, drama, in timpul Germaniei naziste. Daca doresti mai multe pareri si detalii:http://roxtao.com/2014/03/
RoxanaCaplan întreabă:
CyberDune28 întreabă: