Cine imi poate da un site in care este toata poveste " James de Ioana Parvulescu "?

Oate că e prea devreme să scriu despre el pentru că nu ne cunoaştem decât de vreo două săptămâni şi cine ştie ce surprize mi-ar putea rezerva. În orice caz, prima impresie e bună: e agreabil, binecrescut, la locul lui. Principala lui caracteristică e că ştie să discute cu oricine despre orice şi pare să-i placă asta, i se aprinde o lumină pe faţă. Nu se supără cu una cu două, face faţă agresivităţii, nesimţirii, incontinenţei. Apreciază însă vorba cu miez şi dialogul cu rost. Pentru o persoană care tace cu plăcere, ca mine, e o complementaritate binevenită. Îl las pe el. Deşi deviza lui e keep talking, nu-i plac nici lui - de mine ce să mai spun - insistenţii şi pisălogii. El se abţine însă mai bine, eu mi-am pierdut de mult răbdarea. Nu face caz de originea lui britanică, dar ea se simt în fiecare cuvinţel pe care-l rosteşte. Nu e lord, n-are spleenuri sau excentricităţi, nu azvârle cu banii, deşi îi cheltuieşte cu destulă rapiditate, la o adică. Nu e nici proletar, face parte mai degrabă dintr-o burghezie mijlocie, încă proaspătă, dornică de progres, de schimbare, de noutate. Când a intrat în viaţa mea s-a prezentat fără fasoane: "James". Şi eu mi se pare că am spus: "Ioana".

Pe căldura asta, îi place enorm să stea acasă, poate şi din cauza aerului condiţionat, care e mai aproape de temperaturile din locurile copilăriei lui, dintr-o Anglie în care plouă des. Cred că se simte bine între cărţile mele, iar locul lui preferat e lângă noptieră. Prima bucurie pe care mi-a făcut-o e că a început să răspundă el la telefoane, ca un secretar eficient. Are o memorie de computer, pentru că, fără să-şi noteze, ca mine, treburile urgente pe bileţele lipite de uşă, îi ţine minte pe toţi cei care m-au căutat. Ei, l-am prins şi că a trecut câte ceva sub tăcere, când nu i-a convenit (nu, nu cred că a fost vorba chiar de gelozie), dar nu-i pot reproşa asta, are personalitate şi şi-o manifestă. Dacă mă gândesc bine, îmi place că vrea să mă protejeze. Oricum, nu se compară cu, cum să spun, predecesorul lui. Desigur, imediat după o despărţire omul trebuie să fie mai prudent, în acel moment se fac cele mai mari greşeli, aşa spune şi şcoala vieţii şi şcoala literaturii. Atunci, pe un fond de disponibilitate şi dezamăgire, accepţi lângă tine personaje nepotrivite sau chiar escroci sentimentali. Nu e cazul cu James care de orice poate fi acuzat, numai de escrocherie nu. Poate că e o idee prea sobru chiar, flegmatic ca orice britanic, calm, dar m-am obişnuit cu el aşa şi n-aş vrea să-l văd cu o mască de clovn sudic pe faţă. Nu ştiu cum se împacă cu irlandezii, dar am impresia că Joyce îi place, poate din afinitate de prenume.



Majoritatea bărbaţilor au o însuşire, bănuiesc că istoric înscrisă în genele lor de călători, luptători, aventurieri: se trezesc exact la ora la care îşi propun, fără să aibă nevoie de ceas. O are şi James, în timp ce eu am în genere însuşirea contrarie, dorm indefinit. I-am lăsat deci lui grija ca, atunci când trebuie, să mă trezească devreme şi încă nu s-a întâmplat să n-o facă, cu mare grijă şi exactitate.

Ca mai toate personalităţile puternice însă, James nu se grăbeşte să-şi afişeze calităţile. Ştie că le voi descoperi cu timpul şi, de altfel, nici unul dintre noi nu precipită lucrurile. În ce mă priveşte, deşi îi dedic cât pot eu de mult timp, sunt încă atât de ocupată încât abia reuşesc să mă bucur de prezenţa lui. Aşa că m-am amuzat să-l aud, într-o bună zi, cum începe să vorbească în limba lui maternă imitând un glas de femeie, sau să-l văd cum simte, cu flerul câinilor şi pisicilor de pe Animal Planet, când o să sune telefonul şi dacă la celălalt capăt al firului e o persoană cu gânduri bune sau răuvoitoare. Pretinde, de altfel, că ghiceşte cu uşurinţă cine mă sună, dar, sinceră să fiu, nu l-am rugat niciodată să o facă. O dată m-a trădat totuşi, poate pentru că l-a amuzat să mă vadă într-o situaţie inconfortabilă. A ridicat el, ca de obicei, şi, cum telefonul era pus pe speaker, am auzit şi eu, care scriam la calculator: "Bună ziua, Romtelecomul vă anunţă că aveţi o factură neachitată pe luna trecută. Dacă nu o veţi plăti în decurs de patru zile de la prezentul anunţ, vom fi puşi în situaţia neplăcută de a vă suspenda telefonul". Ei, bine, da, era destul de adevărat, cu o zi în urmă găsisem factura, uitată într-o poşetă: în iunie, cu grijile lansărilor de la Bookfest şi ale plecării la Zürich o pierdusem cu totul din vedere. Dar James ştia foarte bine că în seara din ajun o plătisem, aşa sărată şi pipărată cum era şi el nu era tocmai străin de cele două milioane şi jumătate ale ei, avea mare parte de vină. Or, a tăcut ca peştele, deşi

mi-aş fi dorit să-mi ia apărarea, să ia totul asupra lui. Poate că-i cer prea mult sau te pomeneşti că o fi ca Allan, eroul lui Eliade din Maitreyi: îi face mare plăcere să-şi audă prietenii bârfiţi. Sunt şi firi din astea, deşi defectul cu pricina nu exclude tăria sentimentelor. Ori poate că nu, şi sunt eu excesiv de suspicioasă. Are un singur defect vizibil: nu ştie deloc să gătească. Ceea ce, la urma urmei, pentru un elegant telefon britcom nici nu e indispensabil.