Imi poate da cineva lista cu vocabularul fundamental al limbii romane? Sau un site de unde il pot descarca... Va rog, multumesc.

Http://www.vocabular.ro/
http://www.limba-romana.net/......arului/54/
http://paginideromana.ro/....../index.php
http://www.dictionarroman.ro/
http://www.learnromanian.ro/romana/limba-romana-vocabular-alfabet.php
http://www.referat.ro/......omane.html

Structura etimologică a vocabularului
(stabilită după criteriul etimologic al originii cuvintelor)

Fondul moştenit (aproximativ 20%):
a- cuvinte de origine dacă aproximativ 150-160 (abur, bordei, brad, buză, mânz, mazăre, viezure, etc);
b- cuvinte de origine latină caracterizate prin mare frecvenţă, putere de circulaţie, putere de derivare, valoare polisemantică (cap, mână, fiu, frate, mamă, pâine, apă, pământ, soare, bun, frumos, greu etc.)
Fondul de împrumuturi (aproximativ 80%):
a- cuvinte vechi, împrumutate direct (pe cale orală) din limbile: slavă, maghiară, turcă, greacă, bulgară, sârbă etc. aproximativ 20%;
b- neologisme, împrumutate indirect (pe cale cultă) din franceză, italiană, germană, engleză, engleză americană, latina literară, rusă etc; elemente de origine nesigură, de origine necunoscută, onomatopeice etc. aproximativ 60%.
Studiind lexicul poeziilor antume eminesciene, D. Macrea a ajuns la concluzia că elementele latineşti reprezintă 48%, iar cele slave 16, 81%. Examenul statistic al vocabularului eminescian, comparat apoi cu al lui Paul Verlaine, l-a condus pe D. Macrea la concluzia că fizionomia lexicală a limbii române este tot atât de latină ca şi a limbii franceze. D. R. Mazilu, examinând statistic poemul Luceafărul, a găsit 1908 de cuvinte, din care 1688 de origine latină, 144 de provenienţă slavă şi 76 de diverse alte origini, edificându-ne asupra latinităţii vocabularului eminescian.

Structura funcţională a vocabularului
(stabilită după criteriul frecvenţei şi al valorii de întrebuinţare a cuvintelor)

B. P. Hasdeu a formulat pentru prima dată clar ideea că unităţile lexicale ale unei limbi nu stau pe acelaşi plan din punctul de vedere al importanţei lor. Distingem astfel între nucleul vocabularului şi masa vocabularului. Pentru nucleul vocabularului, partea cea mai rezistentă şi mai importantă, se folosesc mai multe denumiri: vocabular de bază, vocabular fundamental, vocabular esenţial, fond principal de cuvinte, fond principal lexical, fond lexical uzual.

Vocabularul fundamental (aproximativ 1500 de cuvinte)
Între masa vocabularului şi fondul principal lexical nu se pot stabili graniţe precise; deşi vocabularul fundamental se caracterizează prin stabilitate, sunt şi cuvinte care se află pe punctul de a pătrunde în această parte esenţială a vocabularului, iar altele îşi pot pierde din importanţa pe care au avut-o cândva, în limbă, deci pot ieşi, cu timpul, din fondul principal lexical. Prin urmare, foarte încet, raporturile dintre masa vocabularului şi fondul principal de cuvinte se pot schimba.
Componenţa etimologică a vocabularului fundamental: din cele 1500 de cuvinte sunt latine 60% (ceea ce dovedeşte caracterul romanic al limbii alături de faptul că structura gramaticală este, de asemenea, latină); slave 20%; maghiare 2%; autohtone 2%; formaţii pe teren românesc 2%; diverse origini 3%; origini necunoscute5%; internaţionale 6%.
Reprezentarea părţilor de vorbire în vocabularul fundamental: substantive 50%; verbe 30%; adjective 10%; celelalte clase morfologice 10%. Sunt foarte bine reprezentate în fondul principal lexical articolele, pronumele, numeralele (1-10), verbele neregulate, adverbele primare, conjuncţiile, prepoziţiile.
Criterii de selecţie: uzajul (dispersia şi frecvenţa 13, 48), bogăţia semantică (minimum 5 sensuri), puterea de derivare (minimum 3 derivate pe teren intern).
Prin urmare, cuvintele din vocabularul de bază se caracterizează prin:
- frecvenţă mare în vorbire (cuvintele cele mai uzuale, cunoscute şi folosite de toţi vorbitorii, pe tot teritoriul);
- polisemantism;
- stabilitate mare;
- capacitatea de a da naştere la derivate şi compuse;
- capacitatea de a intra în combinaţii sintactice cu caracter constant (locuţiuni şi expresii);
- vechime (de obicei sunt şi foarte vechi şi trăiesc multă vreme);
- faptul că denumesc noţiuni fundamentale ca importanţă;
- faptul că se schimbă mai încet în legătură cu evoluţia societăţii.

Categorii de cuvinte care pot intra în vocabularul de bază (sub aspect semantic):
1-obiecteac, altar, baie, casă, cămaşă, cheie, cuţit, cuvânt, furcă, ghem, inel, lingură, masă, oală,
perete, poartă, roată, săpun, scară, scaun, uşă, vas etc. (latineşti);
-cămin, ceas, ciocan, cleşte, clopot, coş, dar, drum, gard, gunoi, hârtie, lopată, perie, plug, pod,
prag, sfoară, sticlă, suliţă, trâmbiţă, uliţă, zid etc. (slave vechi);
-cizmă, lacăt, marfă, oraş, panglică, tobă etc. (maghiare);
-brâu, căciulă, fluier, groapă, vatră, traistă etc. (dace);
2-acţiuni: -aduce, afla, ajunge, ajuta, alege, alerga, apăra, asculta, aşeza, aştepta, auzi, bate, bea, cădea,
căuta, cere, chema, crede, creşte, cumpăra, cunoaşte, da, deschide, desface, dormi, duce, face,
fugi, fi, ieşi, ierta, îmbrăca, începe, înceta, juca, lăsa, lega, lucra, merge, mânca, muri, naşte,
număra, plăcea, pleca, plânge, putea, ruga, săruta, spăla, spune, sta, şedea, şti etc. (latineşti);
-citi, coborî, dărui, dovedi, găsi, greşi, isprăvi, iubi, lipi, lovi, mirosi, munci, omorî, opri, păzi,
porunci, trăi, trebui etc. (slave vechi);
-alcătui, bănui, cheltui, făgădui locui etc. (maghiare);
3-părţi ale: -mână, picior, deget, braţ, cap, dinte, faţă, frunte, inimă, nas, ochi, piele, sânge, umăr (lat.);
corpului -ciolan, gât, obraz, trup (sl.);
-buză, cioc, guşă (dace);
4-alimente, băuturi: apă, lapte, carne, ouă, pâine, sare, vin, hrană, brânză, legume etc;
5-păsări şi animale: găină, cocoş, pui, raţă, gâscă, porc, oaie, miel, lup, câine, pisică, vulpe etc;
6-plante, arbori, fructe: arbore, cireş, cireaşă, floare, frunză, grâu, lemn, măr, nuc, nucă, pădure, păr,
pom, poamă, secară, sămânţă etc;
7-relaţii de rudenie: tată, mamă, frate, soră, unchi, văr, nepot, ginere, văduv, copil, neam;
8-culori: alb, roşu, negru, verde, galben, albastru;
9-numele zilelor săptămânii: luni, marţi, miercuri etc;
10- însuşiri: acru, amar, aspru, blând, bun, crud, drept, drag, frumos, gras, înalt, mare, mic, mândru,
moale, nou, prost, rău, rece, sănătos, surd, vesel, viteaz etc;
11-noţiuni de mediu: aer, an, brumă, câmp, cer, frig, ger, gheaţă, iarnă, izvor, munte, lună, nor, râu, sat,
soare, vale, văzduh, vreme etc;
12- abstracţiuni: adevăr, ajutor, cinste, dor, dragoste, fel, foame, furie, gând, milă, minte, necaz, nevoie,
noroc, sete, vis etc;
13- denumiri religioase: biserică, boteza, cruce, Dumnezeu, înger, preot, suflet, tămâie etc.
Majoritatea sunt cuvinte vechi, care au rămas actuale, manifestând principiul stabilităţii şi continuităţii în limbă. Aproximativ 600 de cuvinte sunt noi, constituind aspectul modern al vocabularului de bază.


Masa vocabularului (aproximativ 90% din totalul de cuvinte al limbii)
Circulaţia cuvintelor care fac parte din masa vocabularului este diferită de la o categorie de cuvinte la alta. O parte conţine cuvinte asemănătoare cu cele din fondul principal, dar cu o frecvenţă mai mică de 13, 48, cu sensuri mai puţine de cinci, cu derivate mai puţine de trei. O parte cuprinde: arhaisme, regionalisme, cuvinte din terminologia populară, expresii idiomatice, neologisme, creaţii interne, creaţii lexicale personale, termeni tehnico-ştiinţifici, termeni internaţionali, elemente de jargon şi argou. Masa vocabularului este partea cea mai mobilă a vocabularului; cuvintele aparţin celor mai diferite domenii; utilizarea cuvintelor este limitată la o anumită clasă, grup social sau profesional, teritoriu, timp etc.
Arhaismele
Sunt cuvintele (expresiile, fonetismele, formele gramaticale şi construcţiile sintactice) care au încetat de a mai fi uzuale ori au dispărut definitiv din vorbire. Arhaismele sunt conservate de textele cărţilor vechi şi de unele dialecte, unde sunt în vocabularul activ şi unde vorbim de un dublu statut (arhaisme şi regionalisme). Arhaitatea faptelor lingvistice poate fi mai evidentă sau mai puţin pronunţată, mergând de la simpla învechire a acestora, până la dispariţia lor completă din limba scrisă şi din vorbirea curentă. Arhaismele se găsesc în toate compartimentele limbii, clasificându-se după nivelurile limbii în arhaisme fonetice, semantice, lexicale, morfologice, sintactice. Unele arhaisme au dispărut din limbă ca unităţi lexicale de sine stătătoare, dar se păstrează în diferite locuţiuni şi expresii: a da ortul popii, a da sfară în ţară, a da iama, a nu avea habar, a veni (cuiva) de hac etc.


Arhaismele se situează în afara limbii literare. În principiu, orice arhaism este susceptibil de a fi întrebuinţat în stilul beletristic cu valoare evocatoare, deci poate intra în limba literaturii artistice cu rolul
de a fixa în timp acţiunea unei opere istorice. Arhaismele servesc astfel la realizarea culorii locale: trăsături caracteristice unei epoci, fizionomia unei ţări, a unui popor etc. Dintre scriitorii care au folosit arhaismele în operele lor istorice, amintim pe C. Negruzzi, Al. Odobescu, M. Eminescu, Al. Davila, B. Ş. Delavrancea şi, mai ales, pe M. Sadoveanu, care a rămas neîntrecut în arta de a folosi şi de a doza arhaismele. Trebuie să facem distincţia faţă de arhaismele care apar în operele literare, dar nu cu finalitate stilistică, operele respective fiind scrise în secolele trecute, când se aflau în circulaţie, deci să ne raportăm nu numai la stadiul actual al limbii, ci şi la epoca în care a fost scrisă o operă literară. Pentru cititorul de azi, au, de altfel, acelaşi răsunet artistic, aceeaşi savoare, ca şi arhaismele propriu-zise.
Arhaisme fonetice - forme vechi ale unor cuvinte de uz actual: derege (drege), hitlean (viclean), îmbla (umbla), împle (umple), lăcaş (locaş), părău (pârâu), părete (perete), priimi (primi), rumpe (rupe), samă (seamă), câne (câine), besearecă (biserică), ceti (citi), cuvente (cuvinte), pohtă (poftă), pre (pe), cură (curge) etc.
Arhaisme semantice - sensuri dispărute din uz ale unor cuvinte (complexe sonore), care continuă să existe cu alte sensuri: a săruta = a saluta; a tăbărî = a-şi instala tabăra; a certa = a pedepsi; mişel = sărman; mândru = înţelept; nemernic = străin, pribeag; prost = simplu; limbă = popor; moşie = patrie; carte = scrisoare (conservat regional); rost = gură etc. Ceva din sensul etimologic al lui rost (