Din cauza foamei, puii s-au stins rând pe rând, doar puiul cenuşiu a supravieţuit. La scurt timp şi tatăl-lup a murit răpus de un râs pe care încerca să-l vâneze pentru puiuţul său.
A murit luptându-se cu un râs, încercând să-l vâneze pentru puii săi, care mureau rând pe rând de foame.
Uite si contextul: " Apoi veni o vreme cînd puiul nu-şi mai văzu tatăl apărînd şi dispărînd în perete, nici dormind în fața intrării. Aceasta se petrecu pe la sfîrşitul celei de a doua perioade de foamete, care fu mai puțin grea. Lupoaica ştia de ce chiorul nu s-a mai întors, dar nu avea cum să-i spună puiului celui cenuşiu întîmplările pe care le văzuse. Vînînd ea însăşi în susul brațului stîng al rîului, prin locurile pe unde trăia rîsul, urmase o potecă a chiorului, veche de o zi. Îl găsise, sau mai degrabă găsise ce mai rămăsese din el, la capătul potecii. Numeroase erau urmele luptei care avusese loc şi a retragerii rîsului în vizuina lui, după victorie. Înainte de a pleca, lupoaica îi descoperise vizuina, dar urmele arătau că rîsul era înăuntru şi nu cuteză să se aventureze."