Nu este o intrebare. Sunt pur si simplu niste ganduri puse intr-o pagina de word. Am ales sa-mi expun gandurile pentru ca, sa fim seriosi, asta e singurul loc unde cuiva i-ar pasa. Insa, un alt gand e oricand binevenit. Asadar: Ora 03:35. Ma aflu in fata calculatorului; cufundat in melancolie si tristete, cuprins de deznadejde si dezamagire. De ce? O intrebare atat de grea, dar totusi atat de simpla. Ma simt indurerat, incerc sa-mi gasesc un scop; un rost. am incercat istoria, faptele oamenilor mareti ce si-au croit propriul destin, propria cale; intr-o lume atat de cruda si nemiloasa. La inceput, ea mi-a fost linistea, dar mai tarziu; in timpul studentiei am aflat cu stupoare cat de mic si nesemnificativ sunt defapt.cat de lipsit de viata si libertate am devenit. am simtit cum acea institutie "suge" viata din mine, transformandu-ma in stereotipul omului modern. Stateam deseori pe geam; cu tigara in mana, amintindu-mi de copilarie; pictata parca in culori vii, nepatata de societate si reguli nescrise; imbratisata parca de inocenta si liniste interioara... mi-e dor! atat de dor. dar mi-a fost dat sa cresc. sa realizez ca acea copilarie a fost de fapt cladita cu munca si sudoarea voastra, dragi parinti! Dar si acum, dupa necontenite lupte cu mine insumi, mi-a fost dat sa va dezamagesc din nou. Probabil spiritul meu tanar, simtul aventurii si farama de inocenta ce mi-a ramas in suflet m-a transformat in opusul fiului ce l-ati dorit. Sunt un visator prins in propriul vis; si ma doare, dar pur si simplu nu pot fi o marioneta. Nu vreau sa fiu prins in cosmarul vietii de zi cu zi, nu voi fi niciodata un mort viu ce-si urmareste mecanic telurile. niciodata! Poate in alte vremuri mi-as fi dorit... Tot ce voiam era sa ajungeti intr-o buna zi sa ma priviti cu mandrie. Inca visez asta, dar e atat de greu sa reusesti in societatea zilelor noastre; o societate fara scrupule si fara demnitate! O societate ce urmareste sa creeze un tipar prost gandit si defectuos menit sa se hraneasca cu sufletele si visele semenilor. Atat de multe de spus, dar atat de putine cuvinte. 04:05, tocmai am descoperit placerea de a scrie.
Ordonare:
După relevanţă
Ok, o să te pun la curent cu regulamentul acestei minunate comunități.
În primul rând această comunitate este una destinată întrebărilor. Ai pus tu ceva acolo dar este considerată cam parte din acest text destinat exprimării gândurilor nici de cum exprimării unei nelămuriri sau unei curiozități. Sfatul meu de acum în colo este să scrii cât vrei, nu este nicio problemă de asta, dar la final să pui o întrebare care are cât de cât legătură cu ce ai scris.
Pe lângă asta, pot să te cam asigur că mai nimănui de pe aici nu îi pasă de ce ai scris. Marea majoritate răspund la întrebări pentru o fundă, un vot și din lipsă de ocupație. Acum că sunt foarte mulți care afirmă că vor să ofere un ajutor nu știu cât de mult le-ar păsa de persoana ta. Nu e greu să oferi un sfat, dar să ne pese într-adevăr, fie că recunoaștem sau nu, nu prea e cazul.
Poți să îți scrii gândurile pe un site d-ăsta special cum ar fi un blogg sau îți faci un cont wordpress, dacă nu dorești să pui niciun fel de întrebare.
Răspunde
Răspunde 
In mare ai deplina dreptate, trebuie sa iti cauti un scop pentru care sa lupti.
Un scop... presupun ca toata lumea are unul; produs e propriul subconstient sau impus de cei din jur. partea dificila a vietii presupun ca nu e gasirea scopului, e de fapt ideea de a lupta pentru a-i multumi pe altii (familie, cei apropiati tie). asta va fi intotdeauna o bariera ce-ti va pune "piedici" in drumul vietii :/ lupti, dar intr-un punct nu stii daca lupti pentru tine sau doar pentru a-i multumi pe altii...
Asa e, dar sa nu uitam ca cel mai adesea scopul e sa iti faci familia fericita.
"o societate fara scrupule si fara demnitate! " Nu este adevarat, dar sa stii ca nu totul se invarte in jurul tau, nimanui nu ii pasa de tinde, decat cat iti pasa si tie de ei, oameni rai exista peste tot, ce ar fi daca ti-ai gasi visul si ai munci pentru el, indiferent de ceea ce spune sau vede "societatea" caci nimanui nu ii pasa de tine ca si cum tu ai fi totul pentru ei, maturizeazate, nu mai esti la parinti, nu esti intr-o situatie bune, dar asta nu inseamna nimic altceva decat bucuria ca poti muncii tu pentru ceea ce iti doresti, o viata buna nu pica din cer, nu esti mai special decat altii doar pentru ca te-ai nascut, lupta pentru ceea ce iubesti sau nu iubii, viata este o chestie cat se poate de logica, cu actiuni si reactiuni (daca faci un bine e posibil sa primesti unul, daca esti devotat s-ar putea sa castigi si prieteni) Iti recomand sa asculti piesa de la Parazitii - 17 ani
Nu e vorba de maturizare. am avut curajul de a pleca departe de ei cu scopul de a face ceva, ma descurc destul de bine si singur. e vorba de impliniri si dezamagiri. constientizez ca viata nu e roz, niciodata nu a fost. si totusi nu cred ca unii dintre noi nu suntem specialil, poate ce vroiai sa subliniezi e faptul ca toti suntem egali. e vorba de mentalitate, de dorinta de a-ti gasi un scop al tau... departe de asteptarile celor din jur. pentru ca, la o adica, asta presupun ca ne roade pe toti. poti fi cat de implinit, cand simti ca dezamagesti, nu poti fi fericit. e pur si simplu o lege nescrisa, implantata in subconstientul fiecaruia (cel putin asta simt eu, presupun ca nu sunt singurul). cel putin din partea parintilor, ce (in cazul meu) si-au dorit sa devin profesor de istorie. poate ceea ce spun e copilaros; e adevarat ca nefericirea mea nu o priveste pe societate. dar toti presupun ca avem dreptul la fericire, indiferent din ce parte vine ea. nu?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
