Pentru cei care au citit Jurnalul adolescentului miop, de Mircea Eliade : Cum vi se pare cartea?

Mi-a plăcut şi Maytrei şi Nuntă în cer, aşadar nu îmi făceam probleme că Romanul adolescentului miop nu-mi va satisface aşteptările.

Pe măsura ce înaintam cu lectura, o mulţime de comparaţii cu alte romane mi-au răsărit în minte. Şi cu toate astea, cartea are propria ei savoare şi originalitate.Inițial, am crezut că acest roman se aseamănă cu Elevul Dima dintr-a șaptea căci tratează aceeași temă: adolescența. Dar nu a fost așa. Sunt două opere total diferite cu un nume greu în literatura română.

Este o carte pe care trebuie să o citești în adolescență, dar pe care nu o înțelegi în totalitate la această vârstă. Sau cel puțin asta este impresia care mi-a creat-o. Consider că sunt unele fragmente pe care nu am putut să le descifrez și a căror semnificație îmi este necunoscută. Poate acest lucru se datorează lipsei mele de lectură, căci dabia acum îmi pun bazele în ale cititului. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată.

La început, personajul îmi era tare nesuferit. Îl uram așa cum poți să urăști o persoană inexistentă. Nu mă identificăm absolut deloc cu frământările, țelurile și gândurile lui. Pe parcurs, am început să mă obișnuiesc cu caracterul lui și să-i înțeleg modul de gândire. Era un adolescent/tânăr cu o singură dorință: să fie un erou. Acum, termenul de erou este foarte general. El înțelegea prin acest cuvânt un om ce a reușit să înfrângă mediocritatea, un om cu o mulțime de cunoștințe în diverse domenii. Pentru a-și îndeplini visul își sacrifică notele de la școală și viața socială. Crezul lui era voința. La un moment dat, avea anumite aere de emo, se tortura, își dorea să sufere pentru a se motiva.

Sunt foarte multe lucruri de discutat pe baza acestui roman care pe mine ce-l puțin m-a pus pe gânduri. Simț nevoia să reflectez asupra lui. Chiar îmi doresc să îl recitesc peste un interval de câteva luni.