Poate nu este site-ul potrivit pe care sa intreb, dar am vazut ca sunt cativa utilizatori aici care au bun simt (si mai mult decat atat ...), si intr-un fel, sper ca vor citi si raspunde (si) ei.
Eu scriu. Am inceput un nou capitol si doresc sa las aici un fragment mic, daca doreste cineva si are timp, pentru a-l citi si a-mi spune sincer propria opinie, daca as avea vreo farama de talent literar. As prefera sa nu jigniti, atata tot. Accept orice opinii exprimate clar si obiectiv, fara "atac la persoana".
"Cînd eram mai tînără, pe la vreo douăzeci de ani și se ivea cîte o întîmplare neplăcută, din aceea din care poți învăța foarte multe,,povețe", sufeream extrem de mult, întregul meu interior era măcinat, idealurile devenite iluzii, fructificate cu multă imaginație, în care depuneam constant o paranoică speranță, deveneau mizerii distructive. De obicei, era vorba despre legături pierdute cu diverși oameni pe care îi consideram genii, egali, ispite ori simpatici.
Mă simțeam pătată, distrusă de durere - un om la ananghie. Și doar în acele momente simțeam nevoia să mă leg de ceva anume și îmi dădeam seama că nu am un punct de sprijin, un nou loc de unde pot,,relua" speranța aceea.
Apoi mă gîndeam la Dumnezeu. Și cu lacrimi în ochi, mii de noduri in gîtlej și tremur în bărbie, murmuram:,,ajută-mă, Doamne, să cred în tine...". Era singura dată cînd pronunțam acest cuvînt din proprie voință, într-un context personal. Firesc, foloseam acest cuvînt pentru scrieri formale, vagi călătorii,,în deșert" și conversații superficiale cu prieteni și cunoscuți. Dar îmi era teamă și mai mult ciudă, că nu îl pot pronunța într-un mod intim, cu o voce care ar vorbi doar pentru mine. Acele clipe conturau o dorință de neprețuit, aceea de a avea credință. Realizam că nici măcar sprijinul moral al mamei sau al unui prieten nu ar putea egala binele pe care mi l-ar face o posibilă putere divină, aceea de a vedea cu ochi mari deșertăciunea, desprinzîndu-mă de ea ca de o piele moartă, și să privesc în sus zîmbind, amintindu-mi calea și faptul că cineva mă va ierta și,, primi", cu toate că eram o păcătoasă cu bună știință și o sceptică pînă în măduva oaselor. Dar mai presus de toate, eram confuză. Chiar atunci mă gîndeam și la oamenii care se simt împliniți ori protejați în fiece clipă de prezența divinității. Mi-aș fi dorit să fiu ca ei, să posed un fler primitiv și inocent de a privi, fără dezgustătoarea teamă, viața, purtînd mereu alinare și echilibru în propria ființă, care se nasc din bucuria intensă de a crede fără opreliști, fără materie, fără stilou sau hîrtie."
Va multumesc daca ati citit si mi-as dori tare mult sa aflu ce credeti.
Amintesc ca este un simplu pasaj, nu l-am ales intentionat pentru a parea tendentios si sper sa nu deranjeze credinciosii, respectiv ateii si indiferent de orientarea religioasa, sper ca fiecare poate percepe obiectiv o bucata de text literar.

Dacă e doar literatură - e bine scris, aș zice eu.
Dacă pe plan secund are și un strat de experianță personală, aș spune doar atât: CREZI sau nu. Nu trebuie să te rogi divinității ca să te ajute (să crezi sau în orice altă direcție), nici să aștepți ceva anume. Abia când vei putea spune „cred (punct)" fără niciun dubiu, abia atunci vei avea liniștea sufletească pe care o cauți. Dar asta nu îți va înlătura din cale nici obstacole, nici greutăți, nici chiar lucrurile rele.
De exemplu, eu zilnic spun doar atât: „mulțumesc Doamne" (și El știe că îi mulțumesc și pentru ce am, și pentru ce nu - pentru că e voia SA să fie așa).

Apropo de ghilimele, fraze lungi etc.: există în edituri niște meseriași (corectori) care cu asta se ocupă: să adapteze textul primit de la autor pentru publicare.
Nu cred că Panait Istrati scria mai bine decât e scris textul de mai sus... dar ce povești frumoase ne-au rămas de la el!

Textul imi place dar a scrie cateva randuri sa chiar carti nu te face neaparat scriitor. Parerea mea scoate cuvintele in ghilimele, nu ai sa vezi prea multe carti (beletristica) care contin ghilimele ale unor cuvinte, pentru ca cititorii in lato senso trebuie sa fie cat de cat oameni cultivati, de aceea manelistii nu vor citi ceva pentru ca nu vor intelege. Daca intr-o carte un scriitor ar folosi ghilimele ar deranja cititorul; se intelege de la sine cand este vorba despre sensul sininimic spre deosebire de o metafora.
Din acest pasaj pe care l-ai adaugat eu inteleg ca autorul se confunda cu personajul, mie stilul acesta la persoana I nu imi place in mod direct dar ca si text pare ok.
Mult succes in continuare.
A si nu sunt critic literar doar am expus opinia mea.

Îmi place, dar cu mențiunile făcute de colegi. Nu cred ca e nevoie de ghilimele (decat atunci când ai gândit cu voce tare: ajută-mă Doamne sa cred în tine... )

Il vad mai mult drept un eseu amestecat cu experienta de viata, însă unul foarte reușit.
Continua, căci merita! Perfecțiunea vine lucrând.

Nice. Keep up the good work!

Ma bucur ca ai o asemenea pasiune.
Multi vor sa scrie si ceea ce rezulta e o insiruire de actiuni, fara descriere sau context.
Tu, in schimb, folosesti descrierea precum un pictor foloseste culorile in a-si crea opera de arta. Mi-a facut placere sa vad ca folosesti figuri de stil si tot ce ai la indemnaa pentru a transmite cititorului exact ceea ce doresti.
Vreau ca tu sa continui sa scrii. Chiar daca sunt doar idei, le perfectionezi in timp.
Poate ai auzit de Wattpad. Acolo unii oameni talentati si chiar mai putin talentati isi posteaza scrierile. Poate ti se pare o idee interesanta, poate nu. In fine.
Eu iti doresc succes in continuare si da, e clar ca ai acel ceva necesar pentru a putea fi o "scriitoare". Felicitari :*

Bună. Felicitări pentru că scrii, dincolo de toate. Mă bucură de fiecare dată când văd tineri care au pasiunea asta. Nu cred că e vorba de critică încă aici, se vede că ești la început, motiv pentru care n-aș „sta" foarte mult să fac analiza pe text. Sigur, e clară nevoie de editare dar cred că mai importante ar fi câteva sfaturi. În primul rând, și asta e valabil și bine de tot în viitor, trebuie să îți găsești vocea. Nu o ai încă sau dacă o ai nu știi să o stăpânești cum trebuie. Poate că fix de asta îți „sar" timpii verbelor în propoziție. Caută-ți vocea și ține de ea. Cum faci asta? În primul rând oferindu-ți răspunsul la întrebarea „care e miza?". Vei vedea apoi cum vei reuși să păstrezi o linie cursivă în fiecare pasaj. Personal aș recomanda să încerci să nu complici foarte mult o frază, dar asta ține și de tine până la urmă. Un exemplu: „Acele clipe conturau o dorință de neprețuit, aceea de a avea credință. Realizam că nici măcar sprijinul moral al mamei sau al unui prieten nu ar putea egala binele pe care mi l-ar face o posibilă putere divină, aceea de a vedea cu ochi mari deșertăciunea, desprinzîndu-mă de ea ca de o piele moartă, și să privesc în sus zîmbind, amintindu-mi calea și faptul că cineva mă va ierta și,, primi", cu toate că eram o păcătoasă cu bună știință și o sceptică pînă în măduva oaselor. " - acesta e pasajul tău. Eu l-aș transforma cam așa: „Toate clipele alea conturau o singură dorință, de neprețuit: găsirea credinței. Atât. Fără ea, simțeam cum nici măcar sprijinul total al celor dragi nu mai însemna nimic. La urma, urmei însă, cum să compari umanul cu divinitatea? Ar fi nedrept, o cursă cu un șchiop la start. Unul cu inima plină, sigur, dar tot degeaba. Nu, eu voiam să mă îmbăt cu ambrosie, să simt gustul ală plin al divinității, să-l las să-mi inunde deșertăciunile toate și-apoi să-mi astupe golurile, pictând peste fiecare milimetru de vid și foame și frică. Asta voiam. Să ajung să mă pot scutura cu totul, năpârlind întunericul pentru a putea privi în sfârșit și în sus, înspre fărâmele de lumină care să-mi șoptească că totul va fi șters cu buretele.". Poți încerca pentru efectul scontat și propozițiile alea foarte scurte, mie de exemplu îmi plac foarte mult, îmi par mereu că dau greutate unui text: „Deșertăciunea. Scepticismul. Păcatul. Păcatele. Golul. Și-apoi...asumarea. Realizarea că trebuie să mi le accept pe toate. Da, trebuie să mă iert. Trebuie să mă iert dacă îmi doresc iertare.". Sigur, sunt foarte multe de spus aici dar condensând: Ai grijă la virgule (majoritatea nu-s puse bine), la cum începi o propoziție (unele începe cu și sau dar deși nu prea merge), la greutatea pe care o dai unei propoziții și unei fraze, la timpii folosiți, la unitatea textului și, desigur, la vocea ta, căci ea e cea mai importantă. Best of luck

Praf, maculatură

Felicitări.
E foarte frumos scris, văd că foloseşti foarte bine semnele de punctuaţie, mai ales virgula, gramatical este foare corect.
Ai o imaginaţie foarte bine conturată. Pot spune că ai talent şi ar fi foarte bine să continui. Mă refer la baza si formularea textului. Cât despre conţinut, nu e rău că îţi exprimi sentimentele, dar îţi sugerez ca pe viitor să încerci şi o tema comică. Nu zic că e uşor nici textul tău, dar o provocare literară ar fi să faci oamenii să râdă.
"E uşor a face versuri
Când nimic nu ai a spune" Eminescu
Într-un cerc literar mai repede te faci remarcată cu o znoavă hazlie decît cu eternele lacrimi după pierduta persoană iubită, sau plumbul din nori.
În concluzie fundaţia e bună, ridică spre soare zâmbete că de lacrimi suntem sătui.

Buna!
Incep prin a mentiona urmatoarul aspect, banuiesc ca opinia pe care o ceri tu aici este un imbold sau o confirmare a muncii tale, in cazul in care am eu am inteles scopul pentru care ai pus postarea aici vreau sa-ti spun asa: pasajul este unul profund, cu emotie, scris cu o,, durere" care intr-un mod sau altul s-a transmis, cel putin in cazul meu asa a fost. Scrii frumos, scrii cu drag si in mod clar scrii din pasiune, nu trebuie neaparat studii de specialitate pentru a observa acest aspect, esti deosebit de atenta la a transmite emotie si de a induce starea aceea de framantare interioara in raport cu divinitatea, un cumul de trairi pe care la un moment dat cu totii cred ca le avem. Remarc cu placere faptul ca mai sunt oameni care scriu cu daruire, sper ca acest pasaj sa fie sau ajunga sa fie parte dintr-o carte pe care s-o regasesc undeva intr-o biblioteca deoarece mi-ar placea sa stiu un final al acesteia. Te felicit si iti doresc succes, spor si inspiratie!
P.S:Nu gasesc textul ca fiind unul tendentios pentru vreo religie anume si asta pentru ca in sinea noastra fiecare crede in ceva chiar si atunci cand nu recunoaste.

Textul are fluiditate, insa are nevoie de editare. Frazele sunt lungi. Trebuie impartite in enunturi mai scurte. Consider ca textului ii lipseste totusi un plus de claritate. Aceasta claritate vine dupa cateva zile sau saptamani de pauza, in care uiti de text. Apoi, revii asupra acestuia cu ochii obiectivi si critici ai unui cititor. Desi pentru tine pare totul clar, facand un pas in spate, incepi sa vezi ce i-ar lipsi unui cititor.

Imi plac foarte tare alegerile tale in materie de cuvinte, timp, adresare. Mi-a facut placere sa citesc randurile scrise de tine. In ceea ce priveste talentul, din moment ce scrisul este o pasiune pentru tine, nu ai decat sa investesti in ea. Talentul, din punctul meu de vedere, mai ales raportat la scris, consta in pasiune. De aici, vine dorinta de a creste, a deveni mai bun. Fa cateva cursuri de scris (gasesti cursuri introductive gratuite si blog-uri care ofera sfaturi). Citeste alte carti asemanatoare stilului tau si scrie cat mai mult.