Așa zisele cărți de dezvoltare personală sunt niște minciuni. Nimeni nu îți poate spune pe față cum să te îmbogățești, cum să fii vesel, cum să obții ceea ce vrei. Sunt oameni, sunte diferiți și nu venim cu un manual de instrucțiuni, ce pare a fi susținut în cărțile de felul ăla. Nici secretul succesului nu se ascunde într-o carte sau un film. Dacă acest secret ar exista cu adevărat, nu l-ar publica nimeni într-o formă directă. Ar fi prea riscant. Dacă secretele astea există cu adevărat, se ascund în spatele creațiilor beletristice.
Oricum, revenind la subiect:
1)Ferma Animalelor de Orwell –
Şi nu ştiu exact cum să mă exprim în privinţa acestei cărţi. Dar cred că reflectă nu numai ceea ce se întâpla în societatea în care a trăit Orwell, ci exact ceea ce fac oamenii în orice fel de organizare. Reflectă situaţia nostră în mare măsură, însă, într-un fel opus: Credem că ne e extrem de rău, dar, de fapt, o ducem destul de bine. Plus că am regăsit în personajele lui Orwell, diverse persoane din jurul meu: Tata, Colegi de clasă, Vecini. Cu siguranţă, odată cu ascensiunea, cu puterea, vine şi dorinţa de mai mult. Şi dacă n-o poţi controla, te-ai pierdut pe tine.
2)Shogun - este o sarizare perfectă a războaielor. Și este cel mai dezvoltat studiu al minții umane pe care l-am citit până acum. Disperarea, frica, dorința de putere, supunerea, adaptarea, cam tot ceea ce ne face oameni sunt explicate în această carte cu lux de amănunte și exemple. Trebuie să fii chior să nu le observi și percepi.
3)Stăpânul Inelelor (și restul lucrărilor lui Tolkien) - must read pentru evadarea din realitate. Odată ce citești cărțile astea există o posibilitate destul de mare să-ți dai seama ce-i greșit cu lumea noastră. Sau să te bage și mai mult în ceață, depinde de situație. De asemenea, extragem una dintre cele mai importante, și totodată triste învățături. Că timpul nu poate fi dat înapoi. Că unele evenimente lasă cicatricii adânci, că unele răni nu pot fii vindecate. Și din păcate e adevărat.
4)Jocurile Foamei - probabil singura carte scrisă recent care m-a impresionat cu adevărat. Și aceasta este o distopie de primă clasă, cu un conflict interior deosebit. Chiar dacă pare puțin cam chici din cauza triunghiului amoros dintre personajele principale, odată ce privești dincolo de asta vei sesiza o analiză interioară puternică. Povestea asta te aduce înapoi în realitate. Când îți dai seama că odată ce câștigi ceva, pierzi ceva.
5) Colț Alb - Da, Colț Alb, o poveste, aparent, pentru copii. Ai iubit-o, chiar trebuie să o recitesc. Am citit-o de atâtea ori, și de fiecare dată am înțeles-o atfel. E o poveste a schimbării, a adaptării, a încercărilor, a curajului. O poveste a trecutului ce te bântuie. Un trecut pe care, vrei, nu vrei, trebuie să-l accepți. Apoi, acceptându-l, înveți să-l apreciezi, să găsești frumosul din el. E o poveste profundă, mult prea subapreciată.
În rest, unele dintre cărțile Agathei Chistie.
Și, apropo, orice carte ajută cu adevărat. Trebuie doar să înțelegi cu ce.
Apreciez mult răspunsul tău, mulțumesc! Se vede că ai citit multe cărți până acum, și ma bucură lucrul acesta. Din ce în ce mai puțini oameni sunt adepții literaturii in zilele noastre, din păcate. Chiar o să citesc cărțile recomandate de tine.
Cât despre cărțile de dezvoltare personală, unele dintre ele pot da sfaturi chiar utile (Secretele Succesului-Dale Carnegie). Iar "Secretul"... Ideea e că o gândire optimistă nu strică niciodată. Însă unele lucruri par un pic cam forțate.
În orice caz, mulțumesc încă odată pentru răspuns, numai bine!
Nu mi se pare. Cititul redevine o modă! Literatura nu moarte niciodată. Doar renaște.
1. Hotul de carti (Markus Suzak)
2. Jane Eyre (Charlotte Bronte)
3.Delirium (Lauren Oliver)
MateiLazar întreabă:
RoxanaCaplan întreabă: