"Dar e atât de dureros si greu sa nu crezi in fericire. Pentru cei multi, fericirea ajunge chiar un sens dat existentei. Cu cat mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscuta, valorificata si stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea..." (Mircea Eliade-Romanul adolescentului miop)
Am citit o groază de cărți. Dac-ar fi să iau fiecare carte pe care am citit-o și să caut fragmentele care m-au impresionat cel mai mult, mi-ar lua o veșnicie.
Voi scrie un fragment din cartea pe care o am tot timpul la îndemână.
„Nicicând, în niciun alt timp sau spațiu, în nicio altă istorie, în niciun alt eon, nu voi mai fi eu. Pentru că bietelor ființe alese de diavol, care își înțeleg rostul clipă de clipă, condamnate să stea la stânga sa pentru vecie în purgatoriu și să privească necontenit mărirea și decăderea lumilor, toată desfășurarea asta ridicolă lipsită de viață, lipsită de sânge, lor, celor mai minunate ființe pe care universul ăsta de căcat le-a vomitat vreodată, nu le este nicicând dată a doua șansă de a fi pe pământ."
- Cristina Nemerovschi, Sânge Satanic
,,Am aflat că tragedia vieţii nu este moartea, ci faptul că ceva moare înlăuntrul nostru în timp ce trăim."
(Arta pierdută a vindecării, Dr.Bernard Lown)
Nu pot sa selectez doar cateva cuvinte sau fragmente. Pur si simplu sunt prea multe carti care imi plac, nu pot alege.
"urmaream, cate jumatate de ora, mersul pe campia uriasa a filei a vreunei insecte care traia acolo... Strabatea rabdator dealurile si vaile hartiei de proasta calitate, se afunda intre pagini, iesea iar in lumina galbena si lucioasa, fara sa dea nici o atentie complicatelor procese psihice din mintea lui Goliadkin sau literelor negre, mai mari decat ea, in care nebuniile lui erau codificate. Gherute tari o tineau bine ancorata de cartea ei, de universul in care se nascuse, puteai sa sufli, ca n-o puteai azvarli afara. Doar se oprea o clipa sa faca fata uraganului... Nu stia, poate, ca lumea ei insemna ceva, ca ar putea fi citita, ea o traia si asta era de ajuns. Poate Goliadkin, sau poate eu, al carui ochi urias cat un miliard de sori se paropia de ea, eram dumnezeul acestei insecte, dar ganglionii ei nervosi abia pridideau s-o tina in viata. Eram un Dumnezeu care n-o crease si care n-o putea mantui, pentru totdeauna necunoscut si indescifrabil.
Si deodata ma simteam si eu privit. Ma-nfioram tot, saream in picioare si ma duceam la fereastra. Cineva, adanc în altă noapte, de alt fel, ţinea în maini lumea mea şi-mi urmărea amuzat înaintarea pe drumuri întortochiate. Sufla singurătate şi nenorocire, ca nişte limbi de foc negru ţîşnite din gura lui, dar eu mă agăţăm de viaţă răspîndindu-mi viscerele cleioase pe pagină. În ce carte eram oare? Şi ce fel de minte mi-ar fi trebuit ca s-o pot înţelege? Şi dac-aş fi înţeles-o, n-aş fi fost dezamăgit să-mi dau seama că am trăit într-o broşurică licenţioasă de doi bani, sau într-un mers al trenurilor, sau într-o carte de colorat pentru copii? Sau într-o abjectă scrisoare anonimă? Sau într-unsul de hartie igienică?"
(Mircea Cartarescu - "Orbitor. Aripa stanga")
M-a surprins acest fragment in simplitatea si, totodata, complexitatea sa, ce se impletesc si se confunda, avand o umbra de filosofare in orice relatare si apeland la o analogie atat de banala pentru a pune o problema atat de grandioasa.
Poate sa zica lumea ce o vrea de Cartarescu. Dintre scriitori contemporani, el ramane preferatul meu.
Tot mai tacut si singur
in lumea mea pustie
si tot mai mult m-apasa
o grea mizantropie
din tot ce scriu, iubito
reiese atat de bine
aceeasi nepasare
de oameni si de tine
-Ego, GBacovia
injurati-ma prieteni
dati-mi cupa cu amar
AlMacedonski
copilaria pierduta e, ca si paradisul, o utopie
NManolescu
sunt lacrimi mai scumpe ca margaritarul
NIorga
etc
Eternitas întreabă:
RoxanaCaplan întreabă:
CyberDune28 întreabă: