Suferința sau existența precară a scriitorului este sau nu benefică pentru opera sa? De ce?

Cu siguranță suferința și existența precară influențează mult un artist, fie că este el scriitor, pictor sau muzician.

Această influență are uneori efecte benefice asupra operelor (dacă artistul este suficient de puternic, talentat și îndrăgostit de lucrarea sa încât să-și poată exploata suferința personală în folosul artei) dar alteori poate avea și efecte devastatoare care distrug în artist orice dorință sau posibilitate de a crea.

Scriitori precum Edgar Allan Poe, Oscar Wilde sau Herman Melville au murit fără niciun ban. Virginia Woolf si Ernest Hemingway s-au sinucis. Dostoievski a ajuns până în fața plutonului de execuție dar sentința i-a fost comutată în ultimul moment, după care a petrecut patru ani într-un lagăr în Siberia.

Este foarte greu de imaginat cum ar fi arătat opera acestora dacă ar fi avut un trai îmbelșugat, liniștit și lipsit de drame. Dar cu siguranță nu am fi avut Crimă și Pedeapsă.

Eu cred ca da. Si iti ofer un singur argument (desi discutia asta poate sa fie foarte lunga): un scriitor, pe langa abilitati lingvistice sau imaginatie, are nevoie de simt de observatie si atentie pentru detalii. Oamenii care au "de toate" tind sa fie oarecum mai superficiali.