Carti scrise de Dostoievski, Tolstoi, Hugo, Stendhal, Maupasant, Zola, Balzac, Flaubert, Hemingway, Steinbeck, Dickens, surorile Bronte, Jane Austen, Thomas Hardy, George Elliot, Virginia Wolf, D.H.Lawrence, Proust, Andre Gide, Camus, Simone de Beauvoir, Sartre, Oscar Wilde, Umberto Eco, Vargas Llosa, Garcia Marquez, Murakami.
O, cat imi place intrebarea ta!
In primul rand sa-ti zic ce nu iti recomand: nu citi carti antiliteratura (astea sunt foarte apreciate acum, dar nu au legatura cu ce inseamna arta beletristica)
Poti citi Dostoievski - "Crima si pedeapsa"
- "Adolescentul"
-"Demonii"
-"Idiotul"
-"Fratii Karamazov"
Lev Tolstoi - "Ana Karenina"
-"Razboi si pace"
Stendhal -"Rosu si negru"
- "Manastirea din Parma"
Mihail Bulgakov -"Maestrul si Margareta"
Umberto Eco - "Numele trandafirului"
Flaubert -"Madame Bovary"
Daniel Keyes -"Flori pentru Algernon"
William Styron- "Alegerea Sofiei"
Eu, printre altele, le-am citit si pe ele cand eram de varsta ta. Toate sunt carti serioase, unele intr-adevar grele, dar daca citeai mult si pana acum, le vei intelege. Mai sunt foarte multe carti de mentionat insa cele de mai sus reprezinta un inceput bun. Bafta!
Extraordinar de buna observatia facuta.
Http://www.goodreads.com/......Least_Once
ai aici un link cu carti "must-read"
de asemenea, uite aici o lista scrisa de profa mea de romana. Eu acum trec pe a 10a, lista asta am primit-o la inceputul clasei a 9a si a trebuit sa citim 2 carti la alegere
Descrierile nu sunt toate scrise de ea, doar unele
Sper ca te va ajuta
Podul cu trei arce de Ismail Kadare. Autorul este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras și în 2015, Jerusalem Prize. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste patruzeci de țări.
Laur de Evgheni Vodolaskin este e o carte plină de speranță, luminoasă, chiar dacă se petrece în evul mediu rusesc întunecat, de dinaintea lui Ivan cel Groaznic, perioadă plină de ciumă, de mizerie, dar și de mistică. Personajul e plin de speranță și de voința de a făptui ceva. E o carte scrisă brici și n-o închizi fără să ai bucurii și câteva-ntrebări.
Dervisul si moartea, celebrul roman încărcat de poezie al scriitorului bosniac Mesa Selimovic, capodopera care i-a adus autorului său notorietatea internațională, rescrie povestea fascinantă a unui colț de Balcani, unde etniile, religiile și conflictele istoriei par să-și fi împletit pentru totdeauna destinele.
Adam și Eva de Liviu Rebreanu - De ce? Simplu: dragoste, reîncarnare, metempsihoză, reîntregire, două suflete și poveștile lor în vieți diferite.
Viața pe un peron de Octavian Paler este o carte impresionantă. Paler reușește să creeze imagini puternice și să transmită foarte bine ideea că singurătatea și teama ne pot transforma. O carte ce nu este neapărat pentru cei slabi de înger, dar, cu siguranță, lecțiile învățate la terminarea ei sunt de neprețuit.
Vă recomand Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda. Este o carte care vorbește despre destinul unui om, de fapt destinul României, prin intermediul lui Victor Petrini.
O scurta istorie a românilor povestită celor tineri de Neagu Djuvara este o prezentare inedită a istoriei noastre, iar autorul nu te plictisește cu detalii irelevante, făcând de-a dreptul incitantă lectura ei, chiar de către persoane cărora nu prea le-au plăcut istoria la școală.
Jurnalul fericirii de N. Steinhardt este o carte care mi-a schimbat impresia despre lume.
Toate bufnițele de Filip Florian - Daca oamenii, toți oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple însă prea curând, nici săptămâna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte, șuvoiul vieții o să curgă mai departe, cu furtuni și îndrăgostiri, cu boli și râsete de copii, cu războaie și prietenii, cu crize financiare și meri înfloriți, cu alb, cu negru și cu infinite nuanțe de gri. Iar faptele, întotdeauna, vor fi urmate de povești, de-o mare de povești.
Unchiul Petros și conjectura lui Goldbach de Apostolos Doxiadis Un roman în care matematica devine un personaj plin de surprize, atât pentru cei care o iubesc, cât și pentru cei care o detestă, un roman în care numerele se încarcă de o indescriptibila poezie. O poveste cu oameni fragili (impari) și numere puternice (pare). O apologie a matematicianului. O istorie care leagă destinul unui copil curios de cel al unui unchi excesiv de discret în căutarea idealului prin matematică.
Fetiţele. Rude sărmane de Ludmila Uliţkaia În aceste povestiri excepţionale, Ludmila Uliţkaia oferă un tablou al vieţii ca atare, cu luminile şi umbrele ei, cu micile şi marile ei comedii şi drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, vieţile mărunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvăluie întotdeauna adevăruri adânci ale existenţei. Între acestea, faptul că în dragoste, în credinţă, ba chiar şi în preajma morţii, oamenii îşi păstrează întotdeauna acea undă de seninătate şi acea ironie care constituie omenescul însuşi. „Fetiţele e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea", spune Ludmila Uliţkaia despre volumul său.
Casa spiritelor de Isabel Allende este cartea care m-a marcat cel mai mult în ultima perioadă. Explică foarte clar și sensibil cum un regim totalitar poate distruge o țară, dar și cum indivizii se pot distruge singuri. Iar apariția unor fantome din când în când pare cât se poate de firească.
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon te cuprinde, te surprinde, te face să înțelegi de ce „existăm atât timp cât cineva își amintește de noi" și cum cărțile sunt oglinzi și vezi în ele ceea ce ai deja în tine.
Pacientul englez de Michael Ondaatje are drept personaje centrale patru oameni cu existente pustiite, împinși de hazard sub acoperișul unei foste mănăstiri italiene, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Misteriosul pacient cu trupul ars, de nerecunoscut, îngrijit de Hana, pe care lumea îl ia drept englez începe să dezvăluie încet, încet o poveste de dragoste, cu aventuri în deșert și război, ce ajunge să-i bântuie și să-i transforme pe ascultătorii săi. „Un roman ca un covor zburător, a cărui magie face lumile apuse și timpurile uitate să-și spună povestea… o carte ca un vis."
În pielea unui leu de Michael Ondaatje, pentru că e o carte pe care o citești dintr-o răsuflare.
Un gest de iubire de James Meek este o carte puternică, neașteptată, captivantă, cu personaje complexe pe care le poți iubi sau urî, dar care nu te lasă indiferent.
Madame Bovary de Gustave Flaubert - De ce? Pentru că citind romanul lui Flaubert am trăit cu senzaţia că Emma nu-mi este complet străină sau necunoscută; ca atunci când treci pe trotuar şi întâlneşti o pereche de ochi pe care ştii cu siguranţă că ai mai întâlnit-o, dar despre care nu-ţi poţi aminti nimic mai mult. O mai văzusem pe Emma pe undeva, mai fusesem totodată intrigată de gesturile şi atitudinea ei; îi cunoşteam preferinţa pentru pălăriile elegante, gustul pentru lux şi plictisul pe care existenţa i-l oferea zilnic. O mai văzusem pe Emma, cu siguranţă. Însă nu o văzusem pe Emma niciodată îmbrăcată în cuvinte şi împăturită între coperţi.
Numele Trandafirului de Umberto Eco - Captivantă, o lume mai puțin cunoscută. Este o povestire istorică, dar și o anchetă pentru găsirea criminalului, având loc într-o mănăstire italiană în anul 1327. Elemente de semiotică, analiză biblică, studii medievale și teorie literară se adaugă ficțiunii.
Totul sub cer de Matilde Asensi. Captivantă, suspans, acțiune, te ține în priză de la început până la sfârșit. Un roman fascinant semnat de autoarea bestsellerului internaţional Ultimul Cato, o incursiune în istoria veche a Chinei, plină de suspans, şi atmosferă de epocă. După ce Primul Împărat reuşeşte unificarea ţării, şi cum, pentru locuitorii ei, singura lume posibilă este China, aceasta va fi numită „Totul sub Cer".
În 1923, pictoriţa spaniolă Elvira De Poulain soseşte din boemul Paris în China, tărâmul unor tradiţii ancestrale, dar şi al luptelor intestine care destabilizează ţara. De-a lungul unui traseu labirintic, Elvira şi nepoata sa Fernanda vor afla că mai importantă decât tainele lumii fabuloase a Primului Împărat al Chinei sau comoara ascunsă în mormântul acestuia este însăşi aventura iniţiatică a căutării, prilej de confruntare cu pericole exterioare, dar mai ales cu demonii lăuntrici.
Minunata lume nouă de Aldous Huxley - Celebrul roman Minunata lume nouă (1932) pornește de la ideea unei societăți distopice care, pentru a și controla cetățenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane și manipularea ei genetică, până la mascarea minciunii în adevăr absolut. Cărțile sunt arse și singura cultură acceptată sunt preceptele unui conducător megaloman, în care apariția unei ediții de Opere complete de William Shakespeare poate duce la răsturnarea unui regim absurd, în care oamenii sunt concepuți în imense incuba¬toare, iar cei neatinși încă de morbul acestei „civilizații" sunt izolați în rezervații.
Orele îndepărtate de Kate Morton e o carte care te poartă prin istoria controversată a unei familii, prin istoria britanicilor, a scriitorilor și a atmosferei misterioase a unui castel. Scriitoarea știe cum să creeze atmosfera în așa fel încât să te surprindă cu fiecare pagină, să te poarte pe o pistă greșită sau să îți creeze senzația că la mijlocul cărții deja ai aflat povestea. De fapt, o e metoda de a te ține mereu captiv.
Dacă vă place atmosfera și stilul de a scrie a lui Emily Bronté și ați fost captivați de La răscruce de vânturi, cu siguranță o să îndrăgiți Orele îndepărtate.
1984 de George Orwell pentru că lumea acestei cărți este lumea de azi. O carte care a prevestit atât de bine ceea ce avea să urmeze, o distopie devenită realitate.
Ferma animalelor de Geroge Orwell e o poveste tristă care ne arată că jocul puterii este periculos.
Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde este o carte impresionantă care creionează subtil diferite tipologii de oameni și modul în care aceștia reacționează în fața presiunii unei societăți în care aparența primează în detrimentul esenței.
Magicianul și Logodnica locotenentului francez de John Fowels. Minunate, sunt cărți care nu te lasă să le lași până nu ai întors și ultima pagină. Le-am citit prima dată pe nerăsuflate, doar ca să văd cum se termină, apoi le-am mai citit o dată, sa fiu sigură că nu mi-a scăpat nimic.
Pentru cine bat clopotele de Ernest Hemingway pentru că prezintă câmpul de luptă exact așa cum este: crud, urât, fără nimic eroic…vorbește despre credința într-o idee, despre trădare și loialitate…
Micul prinț de Saint-Exupery pentru că e o cărticică plină de farmec și, deși pare pentru copii, e o carte pentru oameni mari, plină de metafore. Îți dă de gândit.
Eseu despre orbire de Jose Saramago vă dezvăluie o lume apocaliptică, un scenariu care oricând poate deveni realitate și te face să te întrebi Eu ce aș face dacă lumea mea s-ar transforma într-un iad?
Stăpânul tuturor dorințelor de Judith Merkle Riley e o carte fascinantă și plină de mistere cuprinzând o poveste ieșită din comun, dar încadrată în limitele istoriei secolului XVI. Este vorba despre o relicvă magică care îți va putea îndeplini toate dorințele. Pai cine nu și-ar dori acest lucru?
Niciodată împreună de J.A. Redmerski e un roman unic, lumea văzută în paralel prin ochii a doi adolescenți care se întâlnesc într-un autobuz și se îndrăgostesc unul de altul. După o călătorie spontană prin America, destinul le-a prescris o relație frumoasă, însă o suferință a băiatului (Andrew) e gata să pună punct într-un mod tragic poveștii de dragoste.
Se numea Sarah-Tatiana de Rosnay e o carte emoționantă care ne prezintă ororile holocaustului prin ochii unei fetițe de 10 ani din Franța. Merită să fie citită de orice persoană care dorește să afle mai multe despre această bucată de istorie!
Eseuri de îndrăgostit de Alain De Botton, este o poveste de dragoste prezentată dintr-o perspectivă filozofică în care sigur o să vă recunoașteți.
Fărâme de viață de Zeruya Shalev explorează cu o pătrundere psihologică și o sensibilitate remarcabile relațiile dintre părinți și copii. Fiecare personaj încearcă să îndrepte greșelile trecutului și să găsească o ieșire din capcana prezentului dezolant. În principiu, aș citi fără ezitare orice carte scrisa de Zeruya Shalev, la orice oră din zi și din noapte. Aș recomanda pentru un bun început Viața amoroasă. Și asta pentru că analizele sufletești și psihologice pe care le întreprinde autoarea sunt întotdeauna cel mai aproape de realitatea vieții. Fină observatoare a omului, Zeruya Shalev compune din frumoase piese de puzzle ființiale structuri clare ce țin de anatomia gândurilor și viselor, speranțelor și suferințelor.
Grădina uitată de Kate Morton este un roman care reconstituie trei povești de viață ale unor femei din aceeași familie, dezvăluie secrete rămase nedescoperite din ignoranță sau frică, evidențiază legături între fapte și oameni din epoci diferite. E plin de suspans, realism și redă extrem de bine meandrele sufletului feminin. În ajunul Primului Război Mondial o fetiţă este găsită la bordul unui vas cu destinaţia Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlineşte douăzeci şi unu de ani, Nell O'Connor află un secret care îi va marca destinul.
Rătăcirile fetei nesăbuite de Mario Vargas Llosa este una dintre cele mai interesante cărți pe care le-am citit și o recomand din tot sufletul. O poveste de dragoste care pare mai mult o obsesie, acțiunea desfășurându-se pe trei continente. Mario Vargas Llosa este un scriitor peruan cu mult talent care în acest roman ne oferă o lecție de cultură și de iubire în același timp. Odată ce începi să citești cartea este imposibil să o lași la o parte până nu o termini, cel puțin așa mi s-a întâmplat mie.
Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas e o poveste care inspiră și îmbărbătează chiar și cea mai slabă fire: „Până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: aşteaptă şi nădăjduieşte."
Mary Poppins de P.L.Travers te face să râzi oricâți ani ai avea și îți gâdilă imaginația și creativitatea, te relaxează, te face să adormi zâmbind și cu sufletul ușor.
Momo de Michael Ende te îndeamnă, nu foarte explicit, la introspecție, îți amintește de copilărie, te face să îți dorești să trăiești mai frumos, să fii mai bun și îți dă o ciudată speranță că timpul poate fi recuperat, chiar dacă galopăm prin viață.
Templul de aur de Yukio Mishima e o carte despre frumusețe.
Pădurea norvegiană și După cutremur de Haruki Murakami sunt frumoase și amuzante.
Memoriile unei gheișe de Arthur Golden relatează memoriile unei bune prietene, conturând conceptul de gheişă. Se pare că autorul a fost dat în judecată pentru faptul că nu a respectat informaţiile date de Mineko Iwasaki, neprotejându-i identitatea. Ea publică „Adevărata viaţă de gheişă" ca răspuns. Bestseller internațional, numarul 1 în topurile din Europa și America. Ce este o gheișă? Un obiect al dorinței. O operă de arta în mișcare. Un actor, un artizan, un entertainer, după tradiția japoneză. Un tip uman la granița clișeului cultural, imposibil de redat.
Parfumul de Patrick Süskind - Suntem în Franța mijlocului de secol al XVIII-lea, într-o atmosferă de nerespirat, descrisă de autor încă de la începutul romanului. Nimic nu mirosea prea frumos, totul duhnea. În această atmosferă mirositoare, într-o Franță aflată încă în calea molimelor și a tâlhăriilor la drumul mare, cu mulți ani înainte de Marea Revoluție, s-a născut Jean-Baptiste Grenouille. Viața lui va fi mereu la limita dintre fantezie și realitate, fiindu-i destinată o soartă extrem de complexă și de întortocheată, datorită unui har pe care oamenii nu îl cunosc.
Tunelul de Ernesto Sábato - Romanul este redat din perspectiva persoanei I, sub forma unor memorii scrise în închisoare de către Juan Pablo Castel. Acesta este un pictor și relatează felul în care, la o expoziție a operelor sale, a observat o femeie care părea singura capabilă sa înțeleagă cel mai semnificativ tablou al lui. Castel dezvoltă o adevărată obsesie pentru aceasta, dorindu-și să o întâlnească din nou, făcând planuri în legătură cu ceea ce i-ar putea spune.
Romanul Bucuria vieții de Irving Stone reia șaisprezece ani din viața lui Vincent Van Gogh, de când acesta era funcționar la Galeriile Goupil din Londra, până la sinuciderea sa, la 37 de ani. Povestea artistului olandez lipsit de noroc în dragoste, care-și caută calea împlinirii, rătăcind ani buni înainte de a se dedica picturii, este în egală măsură un pasionant roman al prieteniei, al renunțării și al luptei cu sine.
Lumânările ard până la capăt de Sándor Márai - După patruzeci şi unu de ani, doi bărbaţi, prieteni inseparabili în tinereţe, se întâlnesc pentru ultima oară. Fiecare dintre ei a supravieţuit aşteptând acest moment. Unul, în castelul strămoşilor, trăind trecutul în fiecare zi, celălalt, călător prin lumea largă, fugind de trecut în fiecare zi.
Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din Mesopotamia antică. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. și aparține culturii sumero-babiloniene. Surprinde drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale omului.
Narcis și Gură-de-Aur de Hermann Hesse este o Carte adevărată. Hesse privește continuu în sufletul lui Gură-de-Aur și a lui Narcis dezvăluindu-i așa cum sunt, fără ascunzișuri, fără înflorituri. Împletește astfel două povești de viață, care arată ce înseamnă să-ți urmezi chemarea, dar mai ales cât de important este să o găsești pe cea adevărată.
Dragostea în vremea holerei de Gabriel García Márquez - După Romeo şi Julieta, aceasta este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. (...)
Moartea lui Ivan Ilici de Lev Tolstoi - Și dacă într-o zi îți dai seama că propria-ți existență s-ar fi putut derula altfel? Și dacă viața pe care o trăim nu este ceea ce ar fi trebuit să fie? Aceste gânduri îi revin obsedant în minte lui Ivan Ilici, pe patul de moarte, destul de târziu pentru a mai putea face ceva. Încercă să se consoleze spunându-și că toată viața și-a trăit-o așa cum se cuvine: decent și plăcut.
Anna Karenina de Lev Tolstoi - Zilele trecute am terminat de citit Anna Karenina de Lev Tolstoi. E una dintre cărțile care trebuie citite în viață. Este un roman nuanțat filozofic în care se dezbat subiecte ca scopul și sensul vieții, relația dintre viață și moarte, viața de familie, moralitate și onoare.
Crimă și pedeapsă de Dostoievski - Am ocolit mult timp Dostoievski, nu știu de ce. Poate pentru că este una dintre cărțile pe care trebuie să le citești și tocmai de aceea încerci să descoperi orice altceva. Asta până la Idiotul, care mi-a plăcut foarte mult. Cum însă cărțile lui Dostoievski trebuie lăsate să se așeze, să îți intre în suflet, să îți ridice întrebări și provocări, a mai fost nevoie de puțin timp până a venit la rând Crimă și pedeapsă.
Mizerabilii este cel mai celebru roman al lui Victor Hugo. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială.
Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe este un roman anti-sclavie. Romanul a avut un profund efect asupra atitudinilor față de afroamericani și față de sclavie în SUA, intensificând și conflictele sociale care au condus la declanșarea războiului civil american. A fost cel mai bine vândut roman al secolului al XIX-lea. În primul an după publicare, s-au vândut 300.000 de copii doar în Statele Unite. Impactul său a fost atât de mare încât atunci când Abraham Lincoln s-a întâlnit cu Stowe la începutul războiului civil, Lincoln ar fi declarat, „Deci aceasta este mica doamnă care a pornit acest mare război."
Cei trei muschetari de Alexandre Dumas tatăl este un roman care relatează aventurile tânărului d'Artagnan după ce sosește la Paris în urmărirea visului său de a deveni un muschetar al regelui. D'Artagnan nu este însă unul din muschetarii din titlu; acesta se referă la prietenii săi Athos, Porthos și Aramis. Romanul lui Dumas descrie aventurile lui d'Artagnan și ale camarazilor săi între anii 1626 și 1628, și implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum și în asediul orașului La Rochelle. Acțiunile celor patru prieteni se vor intersecta și cu planurile misterioasei Milady de Winter, și ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort. Povestea lui d'Artagnan continuă în alte două romane ale lui Dumas, După douăzeci de ani și Vicontele de Bragelonne.
Regina Margot este un roman de dragoste și aventură, publicat în anul 1845 de Alexandre Dumas tatăl. Povestea închipuită de Alexandre Dumas o are în centru pe Margareta de Valois, rămasă în istorie sub numele de „regina Margot", fiica lui Henric al II-lea și a extrem de influentei regine Caterina de Medici.
Winnetou de Karl May este unul dintre care cele mai cunoscute romane. Narațiunea este la persoana întâi, din prisma lui Old Shatterhand, care îl întâlnește pe Winnetou în urma unui conflict dramatic inițial. Ulterior, între Old Shatterhand și apașul Winnetou se stabilește o prietenie trainică. Cu multe ocazii, cei doi dau dovadă de abilități de luptă deosebite, însă și de compasiune față de oameni, portretizând credința în bunătatea umană, constant amenințată de inamicii răuvoitori. Karl May este unul dintre cei mai bine cotați autori germani ai tuturor timpurilor, cu aproape 200 de milioane de exemplare ale cărților sale vândute în întreaga lume.
Roșu și negru este un roman psihologic, în două volume, scris de Stendhal și publicat în 1830. Acțiunea se desfășoară în perioada septembrie 1826 - iulie 1831 și relatează încercările unui tânăr de a-și depăși condiția socială de țăran printr-o combinație de talent, muncă, decepție și ipocrizie.
Flori pentru Algernon de Daniel Keyes este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice şi terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligenţa, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar o imperfecţiune fizică, ci însuşi creierul uman.
Împreună de Anna Gavalda - Am descoperit una dintre cele mai calde cărţi pe care le-am citit în ultimii ani, o felie sinceră, dulce-amăruie din viaţa celor patru personaje principale, aflate în momente hotărâtoare a cursului lor prin viaţă. Fiecare dintre ele ne oferă momente de neuitat, triste şi fericite, clipe din parcursul lor profesional, dar şi fragmente din personalităţilor complet diferite, dar care se intersectează din întâmplare şi, din cauza circumstanţelor, încearcă să îşi menţină starea de fericire.
Cititorul din peșteră de Rui Zink - „Te autorizez să subliniezi cărțile pe care le vei citi", spune personajul principal al acestei povești. Este numai una din lecțiile pe care le primește un adolescent, care a nimerit la timp în cea mai frumoasă și mai grea aventură a vieții lui: cititul cărților.
Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Au trecut mai bine de 85 de ani de la apariţia (în 1927) romanului Ciuleandra, dar naraţiunea şi sensurile ei simbolice îşi dovedesc o excepţională vitalitate. După crimă, vinovăţia şi responsabilitatea sunt principalele poveri ale conştiinţei lui Puiu Faranga, poveri de care încearcă să scape. Toate frământările de conştiinţă, cât încă mai are luciditate, au un singur scop: să arate că nu este responsabil pentru crimă, că nu este vinovat, pentru că nu ar avea niciun motiv personal.
Domnisoara Christina de Mircea Eliade - Romanul e o variantă modernă a poveștilor cu strigoi, din folclorul românesc. Numai ca în „povestea" sa accentul cade nu atât pe groaza celor vii în fața morților în viață, ca în romanul gotic, cât pe misterul întrepătrunderii dintre lumea de aici și cea de dincolo. Așa se face că toate personajele adunate în casa de la țară a familiei Moscu sunt asaltate de jocul semnelor palpabile venite din acel altundeva, care li se strecoară în încăperi și în suflet, întorcându-i spre întâmplări de demult, răvășindu-le viața și cerându-și tributul.
Antichrista de Amelie Nothomb - Prietenii nu sunt întotdeauna bine intenționați. Iată maniera derutantă în care Amelie Nothomb schițează în romanul Antichrista relația dintre doua studente: Blanche – naiba, singură, pe care nu o bagă nimeni în seamă – și Christa – impetuoasă, tiranică, seducătoare, mereu în centrul atenției.
Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier - Pornind de la celebrul portret al lui Vermeer, se construiește un superb roman istoric, avându-l ca personaj central pe cunoscutul pictor olandez. Misteriosul tablou și nu mai puțin misteriosul autor capătă viață prin ficțiune, prin inventarea unei povești de dragoste între pictor și tânara lui servitoare.
Doamna și licornul de Tracy Chevalier - Cele șase tapiserii reprezentând Doamna și licornul, pastrate la Musee National du Moyen-Age de la Cluny, Paris, sunt cunoscute în toată lumea, însă despre oamenii care le-au creat, în Evul Mediu târziu, se cunosc foarte puține lucruri. Tracy Chevalier transpune puținele date cunoscute într-o admirabilă poveste, emoționantă și convingătoare, cu personaje bine conturate și realiste.
Vineri sau limburile Pacificului de Michel Tournier - Robinson Crusoe pornește să facă avere în America de Sud. O furtună puternică îi zdrobește corabia de un recif, iar el, singurul supraviețuitor al naufragiului, eșuează pe o insula pustie. Acolo îl întâlnește pe Vineri... Michel Tournier adaugă istoriei deja cunoscute o adâncă dimensiune filosofică. Robinson e pândit de aceleași riscuri ca noi: lenea, zgârcenia, drogurile, nebunia, sinuciderea. Dar cine n-ar dori să aibă propria lui insula exotică, aparent pustie?
Uite o lista cu carti, majoritatea SF, dar care cred ca ajuta
Fundatia-Isaac Asimov
Jocul lui Ender-Orson Scott Card
Maiytrei-Mircea Eliade
Jocurile Foamei-Suzanne Collins
Stapanul Inelelor-J.R.Tolkien
Itic Strul, Dezertor-Liviu Rebreanu
Pappilion-Henry Chariere
Iti recomand FOARTE mult si niste benzi desenate:
Magneto Testament:http://getcomics.info/marvel/x-men-magneto-testament-1-5/
Persepolis:http://mycomicpost.net/Comic/50460
Killing Joke:http://mycomicpost.net/Comic/42480
MusicIsTheAnswer întreabă:
DeProfundis99 întreabă:
Numepublicuserneim întreabă: