Sunt pasionata de lectura inca de cand eram mica, iar in clasa a cincia am inceput sa scriu. Desigur, primele carti au fost puierile de maxim treizeci de pagini in care toate personajele aveau puteri sau erau in clasa a opta si se casatoreau...Nimeni nu a urcat in varful muntelui fara dificultati, nu? Asadar, am inceput de curand sa scriu o carte care sper sa-mi iasa dupa cum ma astept. Nu stiu daca ma intelegeti, insa atunci cand scriu parca nu mai sunt eu. Toata emotia, timiditatea, firea mea melancolica se evapora, lasand magia acestui dans efemer sa se dezlantuie. As dori, daca puteti si aveti timpul necesar, sa aruncati si un ochi pe un fragment desprins din aceasta si sa-mi spuneti daca va place.,,Am intrat pe poarta fara sa-mi dau seama ca este cineva in casa. Credeam ca toti plecasera la vanatoare de cu seara, insa ma inelasem. Am cutreierat gradina, incercand sa-mi pot rasfata nasul cu toate acele parfumuri diverse emanate de florile de vara. In timp ce ma plimbam nu mi-am dat seama ca sunt urmarit. Mi-am inaltat privirea si-apoi am zarit-o pe ea. Cu o privire impunatoare, demna, ma sfida din pragul usii. Desi ochii sai erau reci si adanciti in oribite isi pastra inca acelasi zambet compatimitor pe fata de parca mi-ar putea citi suferinta interioara. Linia sanului, bine conturata, ii trada prospetimea si tineretea, iar frumoasele sale buze se ingustau din cand in cand, lasand loc sa se arcuiasca mai profund pe fata sa de un argintiu glaciar. Nu era la fel cum imi aminteam. Ochii de un albastru profund, usor creionati de umbre violacee lasau impresia unei oboseli crunte, desi expresia sa neutra, de papusa de portelan parea la fel de indiferenta, plina de o mandrie interioara, ca de obicei. Ma priveste, dandu-si seama ca o tintuiesc, dar cum sa nu te uiti la o asemenea fiinta miraculoasa? La o domnisoara atat de inconstienta de propriile sale calitati care pare totusi atat de mandra. Sopteste ceva in surdina, parca vrand sa comunice cu propria sa faptura. Buzele de un roz pal i se miscau intr-o maniera atat de provocatoare, de o senzualitate inedita care nu era constientizata insasi de persoana care executa aceasta miscare care ma ispitea chiar si pe mine. Simteam cum trupul sau se arcuia sub greutatea propriilor plete balaie. Nu eram uimit atat de supletea trupului sau cat de frumusetea sa frageda care crestea parca la fiecare miscare. Cate-o usoara bataie de vant ii sageta pletele care, neputincioase, se inaltau spre ceruri si apoi cadeau intr-un suav dans armonios. Plapandele sale maini inclestau adesea invizibila, dar totodata prezenta sa naframa care aluneca domol de-a lungul podoabei capilare brazdand dungi de grosimi moderate care-i evidentiau irizatiile inflacarate. Subtire, dar puternica, pulpa piciorului i se contura sub rochia alba, de dantela si forma usoare santuri in croiala perfecta a materialului. Rochia de un alb imaculat era impaienjenita de trandafiri sangerii, care pareau cat se poate de morbizi. Trupul ii era incins cu o delicata panglica de un rosu aprins, iar gatul lung si subtire ii era evidentiat de siragul de perle ce-l inconjura. Catifeaua pielii sale stralucea in bataia razelor soarelui, parca vrand sa-i sublinieze finele trasaturi invidiate chiar si de astru. Aceasta a fost ultima oara cand am mai vazut-o. Nu mi-a vorbit. S-a inaltat pe varfuri si pe urma a coborat intr-un ritm dansant asemenea unui fulg de nea. Picioarele-i subtiri si delicate zburdau pe scarile de marmura scotand un usor scartait ca de vioara neacordata. Trece pe langa mine, urmata de o mantie invizibila brodata de parfumul sau suav de vanilie. Cat de mult imi lipseste acel vesnic parfum de vanilie care pe zi ce trecea devenea din ce in ce mai puternic. Ma intreb daca nu cumva acel parfum atat de indragit de mine i-a stors pana la urma toata energia de odinioara. Cu cat taria parfumului persista mai mult cu atat cearcanele i se ingrosau in dreptul ochilor. Parea ca si cum acea pura fidelitate se transformase intr-o vicioasa dependenta. Nu cred ca ii voi putea vreodata reproduce acea expresie care se conturase pe chipul sau. Era un fel de mirare combinata cu extaz. Arata de-a dreptul senzational. Cateva picaturi de apa-i valsau pe obrazul inflorit. Sapte sau opt petale de zapada se aflau de-a lungul pielii gatului. Cred ca o gadila picurul lor continuu, intrucat avea in ochi o sclipire ciudata, de parca mangaierea acelor fire de transpiratie o facea fericita.
-Cred ca ai iubit-o...
-Nu crezi ca a iubi este un cuvant mult prea complex? Posibil ca am placut-o caci trebuie sa fii de-a dreptul nebun ca sa nu-i observi frumusetea acestei fapturi.
-Dupa cum ai descris-o nu pare a fii o simpla prietena pe care-o simpatizai. Exista in aceste cuvinte fabuloase pe care mi le-ai combinat intr-o armonioasa maniera sentimente uluitoare pe care nici macar tu nu le poti cunoaste. Recunoaste, dragul meu, inima este un cufar de comori in care ascunzi cele mai ascunse sentimente. De ce sa negi ceva ce mi se pare de-a dreptul evident? Stii ce-i aia dragostea?
Barbatul da din cap fara sa-i raspunda prietenului sau care-i vorbea cu o atat de mare insufletire despre ceva ce ipotetic este inexistent.,, E nebun", se gandeste el.,, Numai un om nebun vorbeste asa de frumos despre niste sentimente pe care el insusi nu le-a descoperit."
-Nu-mi dai dreptate, nu?
-Cu sincere regrete, prietene, trebuie sa-ti marturisesc ca aceste sentimente de iubire-mi sunt indiferente si simpla lor prezenta in proprozitie ma irita. Pentru mine Dora nu este decat o femeie suava si misterioasa pe care eu o ador. Nu o iubesc. Nu pot s-o iubesc. In toti anii acestia am considerat-o sora mea pe care Dumnezeu nu mi-a dat-o niciodata. Cum as putea s-o iubesc atunci altfel decat mi-as iubi propria sora de sange? Propria prietena indepartata a carei magie am descoperit-o abia acum?
-Aceste vorbe dure ma ingrijoreaza, dragul meu Edward, insa nu pot sa te contrazic, caci nu stiu daca sunt in putere sa aduc un argument care sa te faca sa te razgandesti. Tare mi-as dori insa s-o cunosc si eu pe aceasta domnisoara misterioasa despre care tu, bunul meu prieten, vorbesti cu atat de multa admiratie.
-Oh, daca as putea sa ti-o prezint! Mi-as fi dorit sa spui asta mai devreme, fiindca acum nu cred ca mai exista vreo modalitate prin care sa o poti intalni.
-De ce? A plecat undeva? S-a mutat?
-Sa spunem doar ca nu mai apartine acestei lumi si ca sufletul sau este undeva, pierdut printr-o alta dimensiune.
-Vai, dar acest lucru nu poate fi posibil! Atat de tanara si fermecatoare si totusi fara ca Dumnezeu sa se indure de fiinta sa? Ce pot sa spun? Viata aceasta este un adevarat labirint. Atunci cand crezi ca ai gasit iesirea prin care poti sa iesi la lumina, te afunzi de fapt si mai mult in necunoscut.
-Chiar asa, ca bine zici, iubite profesore A."
Va rog, de asemenea, sa-mi scuzati greselile ce s-au strecurat, intrucat inca nu este finisata. Sper sa aveti spor la citit si sa-mi spuneti daca v-a placut.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook