Umm, sper sa va placa
De ce? De ce sa nu vreau sa fiu mai fericit?!
Imi aduc aminte de acele vise oribile in care eram torturat… Acelea in care erau multe cadavre, in care imi ziceau ca este vina mea, ca eu trebuiam sa sufar.
Visele in care plangeam, dar nu simteam nici cel mai sentiment… apoi plangeam privind cum picaturile de ploaie cad ca un glont al mortii spre solul fin si delicat…
Acele vise in care toti ziceau ca este vina mea… As vrea sa pot, sa dau timpul inapoi, sa stiu cu ce am gresit!
De ce sa nu incep sa cred ca nu merit nimic ce este bun… de ce nu este invers, de ce nu pare sa fie invers? De ce cred ca sunt parasit…
Sunt un asa idiot. Ma joc de-a copilul dur, dar sufletu-mi este sfarmat…
-De ce sa nu-mi urasc fiecare cuvant pe care ti l-am spus si care te-a facut trist? Sau acele cuvinte care te-au suparat!
Vreau sa incerc sa fiu bun… Vreau sa numai stau ore intregi privind acele imagini sau sa stau sa vad asfintitul, luna si soarele in timp ce ma gandesc:
-Voi putea zambi?
In fiecare seara lacrimile imi invadau fata-mi timida… De fiecare data el imi stergea acele lacrimi!
Imi pot amintii cum ma facuse sa cred ca zambetul nu este ceva imposibil, ci o modalitate de a traii!
In fiecare seara vorbea cu mine, ma linistea…
-De ce sa nu ma urasc? De ce sa nu renunt…
Am voit sa o fac…dar m-am gandit la el si am renuntat…
In timpul ala el crezuse ca facusem ceva prostesc, eu ii zisei lui:
-Cred ca ai vrea sa imi dai o palma…
Iar el:
-As vrea sa te imbratisez! Ai suferit destul…
Am crezut ca este baiatul perfect, unul dragut si emotiv…
Dar si el suferea...
O usoara chemarea dinspre neant ma chema, dar incercam sa ma lupt… i-am promis ca nu ma mai voi gandi sa imi iau ramas bun…!
Eram disperat, uneori radeam… alteori plangeam, uneori le facem pe amandoua…
In unele cazuri zambeam fals, dar zambeam de atata timp fals incat incepusem sa ma pacalesc pe mine sa cred ca sunt fericit!
Apoi el a avut nevoie de ajutor, l-am ajutat si spirtu-mi a fost distrus, erau numai cioburi ce trebuiau aruncate…
Incepusem sa cred ca trebuie sa fiu singur ca sa-l protejez pe el…
M-am ranit singur… ma raneam si inca o fac…
Apoi a aparut cineva care l-a facut fericit…
Numai era nevoie de mine… am inceput sa cred ca numai este nevoie de mine…
As fi vrut doar sa il imbratisez si sa ii zic ca vreau sa stea aproape de mine, ca sa nu mai fie trist si nici ca lacrimile sa ma urmareasca in fiecare seara…
Era o fata draguta si simpatica ce-l facea fericit…
Apoi l-am ranit pe el…
Mi-a zis :
-Nu stiu ce sa fac! Imi vine sa te bat…
Cateva clipe si m-a iertat, m-a iertat pentru ca sunt un prost…
Astept pareri

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook